Floare de colț

Florarul vieții mele lucrează ferm,
Ma simt prețuită pe cerul etern.
Ca florile de colț pe stâncă: rare,
Mult căutate, fără asemănare.

Mă simt floare de colț, în simplitate,
Pe stânca nemuririi în libertate.
Mireasma florilor de colț de bun miros,
Prin rugăciuni, urcă la Cer, duios.

Credința crește din suferința adâncă,
Pe fascicolul de lumină, urcă pe stâncă.
Pe portativul inimii coardele vibrează,
Mulțumirile în rugi spre cer înaintează.

Sub arcuș pe strunele viorilor din stele.
Se înalță la Isus, recunoștința inimii mele.
Valoarea unei flori de colț mi-a dat,
Deși iubirea, iertarea Lui, n-am meritat.

Mi-a sădit iubire și iertare în inimă,
Să pot zbura senină, în cerul de lumină.
Cântând divina ODĂ A ÎNVIERII Sale,
Urmând cu stoicism a vieții Cale.