Ne cheamă Golgota la jertfă
Autor: Anonim
Album: fara album
Categorie: Diverse
1. Ne cheamă Golgota la jertfă
Ne cheamă Isus la Calvar
De veacuri strigă fraţii noştri
De sub altar, de sub altar.

R1: Ne strigă sfinţii de sub glie
Ce sângele şi l-au vărsat
Ei n-au schimbat credinţa sfântă
Ci pân la moarte au răbdat.

2. Sunt mii de jertfe pretutindeni
Lui Dumnezeu un bun miros
Ce răspândesc Mireasma sfântă
Pentru Hristos, pentru Hristos.

R2: De la Ştefan şi până astăzi
Atâţi martiri s-au ridicat
Cu preţul vieţii ei plătiră,
Dar de Isus nu s-au lăsat.

3. Suntem înconjuraţi de martori
Ce mărturie au depus
În amfiteatre şi arene
Pentru Isus, pentru Isus.

R3: Deci fiindc-avem atâtea pilde
Ce ne-nconjoară ca un nor
Să dăm păcatul la o parte
Şi să călcăm pe urma lor.

4. Şi noi avem câte o luptă
Şi noi purtăm un crud război
Aşa cum scrie Apocalipsa
De taina vremii pentru noi.

R4: Dar însuşi Împăratul slavei
Va merge-n fruntea oastei Lui
Cu El avea-vom biruinţă
Toţi cei ce sunt ai Domnului.

5. Acei ce birui-vor fiara
Şi-a ei lucrare pe pământ
Vor sta cu Mielul împreună
Pe muntele etern și sfânt.

R5: Cu alăutele în mână
Lui Dumnezeu ei vor cânta
Mai minunate sunt o, Doamne,
Lucrările şi slava Ta.

6. El însuși lacrima va șterge
Și întristarea de pe-obraz
Acolo nu va mai fi moarte
Și nici necaz, și nici necaz.

R6: Dar pân' ajunge-vom acolo
Ne-așteaptă lanțuri, prigoniri
Și noi vom proslăvi pe Domnul
Cu moartea sfântă de martiri.

7. De-aceea fraților: Trezire!
Ne strigă sfinții care-au fost
Trezire strigă azi întruna
Isus Hristos, Isus Hristos

R7: El, Împăratul veșniciei
Și Domnul Domnilor preasfânt
Cu El avea-vom biruință
Aici în luptă pe pământ.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/cantece/199330/ne-cheama-golgota-la-jertfa