Doamne, cât de însetat e pământul țării mele
Plânge câmpul după apă... plâng și dealuri și vâlcele
Spicu-i galben și subțire parcă viață nu mai are
Când viseză-un strop de apă și țărâna-l arde tare...
Se usucă orice lujer ce-a-ndrăznit să înflorească
Plantele nu au putere să răsară și să crească
E așa de trist ogorul păgubit de al lui rod
Și tristețea se întinde ca o boală în norod...
Doamne, oare nu Ți-e milă? Plânge glia după ape,
Căprioarele uimite, nu au unde să se-adape...
Preoții-au venit pe câmpuri... Ți-au cântat... Te-au implorat,
Dar zadarnic, căci pământul, nu a fost de ploi udat...
Astăzi vin și eu în rugă... glasul îmi înalț spre Tine:
Mai privește Domnul meu, către lumea de suspine,
Nu ne ține Tată, vina... ne mai iartă încă-o dată,
Și lasă peste pământ, ploaia binecuvântată!

Vulcan-28-04-2020
Mary