1. Te rog ia-mi, Doamne, şi-amintirea,
Păcatelor cândva trăite,
C-aceasta-mi duce’nchipuirea,
Și-o ‘neacă’n ape otrăvite.

R: Şi’n fiecare clipă, o Isuse,
Spre Tine ia-mi a inimii dorinţi,
Să-Ţi fie-ntregi cu dragoste supuse,
Pe calea unei mari credinţi.

2. Ia-mi din adânc pornirea care
De lumea asta prea mă leagă,
Să nu mai poată fi în stare
De lângă Tine să m-atragă!

3. Dorinţele străine ia-le,
Și-n locul lor dă-mi numai una,
Mai drag ca cerul voii Tale,
Nimic să n-am pe totdeauna!

4. Ia-mi prietenii de-ndemnuri rele,
Pornirea spre uşurătate,
Și tot ce dă vieţii mele,
Îndemn străin de căi curate!

5. Şi-n locul tuturor Ți-aș cere,
Să-mi lași doar singură iubirea,
Dar care nici într-o durere,
Să nu cunoască despărţirea.

I: Cântările Harului, volumul 1, cântarea 330.
Autor text: Traian Dorz.