Prin sânge sfânt

Suntem atât de mici,
Şi limitaţi în existenţă,
Un abur ce se-nalţă trecător,
O iarbă care dimineaţa înfloreşte,

Îşi răspândeşte apoi parfumul,
Catifelatele petale şi frumuseţea lor.
Tristeţea mă cuprinde, pribeag sunt călător,
Se amplifică şi creşte
Când florile pornesc pe drumul pribegiilor.

Cu avânt pornim în viaţa lipsită de răbdare,
Şi-ntr-un final, aceeaşi constatare...
Că omul este efemer şi trecător,
Nimic în viaţa noastră nu e întâmplător.

Orbiţi de măreţia lumii,
Dorinţa de a fi ca Dumnezeu,
Păcatul de mândrie şi îngâmfarea,
Pune un zid de despărţire între om şi Creatorul său.

Da, gândul că ce-a fost o să mai fie,
Mă îngrozeşte, dar am o speranţă vie.
Domnul nu va lăsa ca peste Iov o tragedie,
Neputincios în faţa morţii,
Să îmi văd copiii răpuşi de pandemie.

Abia atunci când încercarea vine,
Întoarcem faţa spre Isus Cristos,
Cu insistenţă implorăm a Sa compasiune,
Căci suntem slabi, fricoşi şi păcătoşi.

Astăzi, când solul morţii-n disperare,
Străbate ţara-n lung şi lat,
Căutând pe cine să înghită,
Avem o şansă sigură de reuşită,
Prin sânge sfânt moartea a fost zdrobită,
Prin sânge sfânt poţi fi şi tu salvat!