Vă chem cu mâini întinse prin gratii, ca prin soare
- şi inima trimisă din depărtări v-aduce
ca zorile-Aurorii pe Serile Polare,
ca zâmbetul Genezei pe Faţa de pe Cruce!

... Sub crucea mea nu-i nimeni...
surorile şi mama
plâng, neştiind, departe de locul pătimirii
întunecat, aproape e numai Akeldama
şi albul sol prieten cu luntrea despărţirii!

O, reveniţi spre ochii închişi, fiinţe scumpe
şi-mi însoţiţi plecarea c-o albă fâlfâire,
cu fruntea luminoasă să intru-n beznă cum pe
nălţimi zâmbeşte, seara, apusa strălucire.