Sunt pocăit. Dar vremea trece
şi-mi bate-n piept fiorul rece,
căci m-a slăbit de orice pace
cu plastic.

Mă duc târâş la Adunare,
trăgând două picioare stângi,
aştept în colţ o-ncurajare,
dar fraţii-mi dau cuvinte-n pungi
de plastic.

Mă-ntorc fără de răsuflare
şi cad în letargie;
aştept un înger, o solie;
nu vreau credinţa mea folie
de plastic.

De plastic-mi-este inima... şi jale...
Căci mă hrănesc cu chimicale;
pe piatră poate creşte-o floare,
dar nimic viu nu răsare
din plastic.

Grein 05.04. 2020