De ce Doamne?
Autor: Maria Luca
Album: Izvoare de iubire
Categorie: Trezire si veghere
De ce Doamne? Întrebarea se aude tot mai des
În palate, în bordeie, în spitale mai ales
De ce Doamne? Ca o rugă se înalță către cer
Glasul celor ce se luptă dar apoi se sting și pier...
De ce Doamne? Plânge-o mamă lângă fiul ei iubit
Era tânăr și frumos doar un pic cam ostenit
L-aș fi îngrijit ca-n vremea când era copil, acasă
De m-ar fi lăsat cu el însă nimănui nu-i pasă...
De ce Doamne? O copilă are ochii-nlăcrimați
Ține strânși lipiți de ea o mămică și doi frați
A plecat bunica lor sus, în slăvile cerești
Cine le va spune oare de acum seara povești?
De ce Doamne? Deodată se înalță ca un gând
Multe siluete albe se agită fremătând:
A salvat atâtea vieți... era medic bun, cinstit
Și era de toată lumea prețuit... era iubit!
Lumea disperată-ntreabă... unii stând în rugăciune
Alții-ntreabă cu frustare... alții cu amărăciune...
Totuși mulți sunt cei ce astăzi nu-nceatează-a se ruga:
”Fie ca în tot și toate să se facă voia Ta!”

Vulcan-26-03-2020
Mary
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/197895/de-ce-doamne