Acum, în vremuri de-ncercare...
Autor: Maria Luca
Album: Izvoare de iubire
Categorie: Trezire si veghere
Acum, în vremuri de-ncercare când bate groaza la ferești
Când mulți în jurul meu se-ntreabă unde Te-ascunzi și unde ești
Eu, mă închid în cămăruță și-al Tău Cuvânt cu drag deschid
Și ruga mea se-nalță-n ceruri cu braț de dor să Te cuprind:
”O, Doamne ce măreț ești Tu... în piept inima îmi tresare
Atât de minunat, de bun, plin de iubire și-ndurare
Ne dăruiești așa de multe deși nimic nu merităm
Căci mult prea des greșim pe cale și mult prea des noi Te uităm!
Cu ochii minții Te privesc: Văd ochii Tăi înlăcrimați
Te doare Doamne suferința simțită de surori și frați,
Te doare-ntreaga omenire ce azi suspină în neștire
Căutând cu sete o speranță, un strop de pace și iubire...
Auzi Părinte? Glasuri multe se-nlță către cerul sfânt
Sunt sfinții Tăi ce mijlocesc în rugă pentru-acest pământ
Sunt cei ce Te-au uitat de mult dar azi se-ntorc cu umilință
Cerându-Ți milă și iertare... căutând iubire și credință!
O, Doamne... iartă-ne Te rog... mai iartă-ne Te rog o dată
Și fă să fie viața noastră o viață binecuvântată!
Alungă orice duh de boală și stinge teama sângerândă
Căci numai Tu mai ai putere să dai în încercări izbândă!”
Acum, în vremuri de-ncercare când valuri bat în barca vieții
Eu, mă închid în cămăruță privind spre zorii dimineții
Și cred... și știu că e aici... că Domnul nu ne va lăsa
Că El va sta cu noi acasă și ne va da din pacea Sa! ! !

Vulcan-21-03-2020
Mary
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/197749/acum-in-vremuri-de-ncercare