Timpul culesului
Autor: Manuela Cerasela Jerlăianu
Album: Vino la nunta Iubirii
Categorie: Trezire si veghere
Timpul culesului



E timpul să culegem veșnicia
Din calea Domnului nostru Isus
Și-n inimi să aducem armonia
Cu sângele Preasfânt care s-a scurs.

Hai fraților cu toți la rugăciune
Și grija lumii s-așezăm în ea,
Cu inima să facem plecăciune
Arzând în suflete precum o stea.

Că fiecare-a flămânzit de viață
Ne-am risipit ca stropii unei ploi
În valul de răcire unde-ngheață
Și dragostea și sufletul din noi.

E timpul să cunoaștem veșnicia
Primind Lumina Păcii – Paradis
Și în cântări să-nălțăm bucuria
Că toți cei care cred o au precis.


Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/197678/timpul-culesului