Uită-mă, Doamne
Autor: Christian Dume
Album: fara album
Categorie: Diverse
Uită-mă, Doamne, în brațele Tale
Când ochii mi-s arși de suspine;
Când tot ce-am zidit, prefăcut e-n ruine
Uită-mă, Doamne, în Tine.

Uită-mă, Doamne, în rănile Tale
Când trupu-mi în patimi se frânge;
Când vorbele mele sunt pline de sânge;
Iartă-mă, Doamne, și-ajunge!

Uită-mă, Doamne, la sânu-Ți fierbinte
Când sufletu-mi rece se zbate;
Când inima-n mine spre Tine nu bate;
Strânge-mă, Doamne, aproape!
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/197631/uita-ma-doamne