Doamne, Dumnezeul nostru
Autor: Ica Dragoi
Album: Binecuvăntare
Categorie: Slujire
Doamne, Dumnezeul nostru,
Care în ceruri locuieşti,
Umple-ne de pocăinţă,
De Duh Sfânt şi de credinţă,
Răul din noi să zdrobeşti.

Noi, ce Ți-am jurat credinţă,
Şi-am promis că Te urmăm,
Întăreşte-ne pe cale,
Nu ne lăsa jos în vale,
Ajută-ne să veghem.

Vrem să fim lumină-n lume,
Bun indicator spre cer,
Un far luminos în noapte,
Luminând până departe,
Un credincios mesager.

Doamne, umple-ne de Tine,
Duhul Sfânt rodească-n noi,
Râvnă pentru fapte bune,
Şi sfântă înţelepciune,
Să curgă ca un şuvoi.

Te rugăm, o, Doamne mare,
Ajutorul Tău divin,
Să îl dai la fiecare,
La întreaga adunare,
Slavă Ţie-n veci, Amin!
Amin!
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/196730/doamne-dumnezeul-nostru