Cine se naște să ne mai iubească
Și de uitarea noastră să îi pese
Și la urmași de noi să pomenească
Și calea spre trecut s-o lumineze?

Că vin corăbiile nopții să ne care
Pe un tărâm pe care noi nu-l știm
Și ne-adunăm cu neamul fiecare
Sub crucea moștenită-n țintirim.

Cin’ se mai naște să ne-îngroape
Când între lutul negru și azur de cer
Noi ne uităm pe rând cum ne absoarbe
Viscolul morții-n marea de eter?

Cin’ se mai naște să-și aducă-aminte
Că am trecut pe-aici acum un veac
S-aprind-o candelă în locurile sfinte
Și pentru neamul nostru cel pribeag?