Rugăciunea lui Samuel pentru popor
Autor: Corneliu Livanu
Album: Turnul rugăciunii
Categorie: Diverse

“Samuel a strigat către Domnul, şi Domnul a trimis chiar în ziua aceea tunete şi ploaie. Tot poporul a avut o mare frică de Domnul şi de Samuel.” (1 Samuel 12.18) Lucrarea profetului Samuel se apropia de sfârşit. Israelul ceruse un rege aşa cum aveau toate popoarele din jurul lor. Această cerere l-a îndurerat pe Dumnezeu a cărui domnie poporul o respingea în mod viclean (1 Sam. 8.7). Reacţia lui Iehova nu s-a concretizat prin abandonarea în bloc a Israelului, ci prin construirea condiţiilor de trecere la monarhie, de alegere a lui David, un rege cu inima după inima lui Dumnezeu, pentru că regele Saul între timp falimentase în chip deplorabil. Poporul L-a respins pe Dumnezeu, Dumnezeu l-a respins pe Saul “pentru că s-a făcut vinovat de fărădelege faţă de Domnul, al cărui cuvânt nu l-a păzit, şi pentru că a întrebat şi cerut sfatul celor ce cheamă morţii”. (1 Cron. 10.13) Este evidentă credincioşia Domnului care Îşi urmăreşte în mod necondiţionat promisiunea făcută lui Avraam: “… toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine.” (Gen. 12.3) Când Samuel nu mai este judecător el simte nevoia să-i confrunte pe israeliţi cu consecinţele alegerii lor greşite. De obicei nouă nu prea ne place acest lucru, adică să culegem ceea ce am semănat. Această lege este însă inevitabilă: “Cine seamănă în firea lui pământească va secera din firea pământească putrezirea; dar cine seamănă în Duhul va secera din Duhul viaţa veşnică.” (Gal. 6.8) Bătrânul Samuel, înainte de a-şi preda ştafeta lucrării, vine înaintea poporului pentru o necesară evaluare a alegerii pe care Israel a făcut-o respingându-L pe Acela care i-a făcut atâta bine. Sunt trecute rând pe rând în cuvântarea profetului binefacerile Domnului începând cu izbăvirea din robia egipteană şi continuând cu perioada judecătorilor prin care ei au primit mari semne şi minuni de eliberare de sub jugul popoarelor canaanite. Sunt evocate personaje biblice ca Moise şi Aaron, Ghedeon, Barac şi Efta, Samuel şi Saul, cel ce avea să unifice triburile dezbinate. Dar există un amănunt peste care profetul Samuel nu poate trece. În timp ce Dumnezeul nevăzut era Împăratul lor şi-i însoţea în luptă, ei au cerut un împărat vizibil şi uman. Umblarea prin vedere este întotdeauna duşmanul ireconciliabil al umblării prin credinţă. Şi Dumnezeu li l-a dat pe Saul. Nu lipsa acestui împărat a fost cauza celor mai multe înfrângeri, ci lipsa ascultării lor de Dumnezeu. De aceea profetul se simte dator să-i avertizeze în mod solemn: “… dacă nu veţi asculta de glasul Domnului şi vă veţi împotrivi Cuvântului Domnului, mâna Domnului va fi împotriva voastră, cum a fost împotriva părinţilor voştri.” (1 Sam. 12.15) Citind astfel de cuvinte nu putem să nu ne uităm la societatea noastră de astăzi în care se pune accent pe statul de drept, pe libertate şi democraţie, pe libera exprimare a individului, ş. a. m. d. Dar unde L-am lăsat pe Dumnezeu? Ce mai reprezintă pentru noi Biblia, în care El a aşezat legile Sale după care putem fi fericiţi şi împliniţi, atât ca oameni cât şi ca naţiune? În definitiv nu contează în ce veac trăim. Dumnezeul lui Israel şi al lui Isus Cristos este Acelaşi pentru toţi oamenii şi pentru toate popoarele. Ceea ce s-a întâmplat cu poporul Israel în decursul mileniilor sunt fapte la care suntem chemaţi să reflectăm cu toţii pentru a putea găsi calea ascultării de care sunt legate împreună fericirea şi prosperitatea noastră. În discursul judecătorului Samuel a urmat un moment de suspans, de aşteptare a puterii lui Dumnezeu care răspundea rugăciunii. Astfel vorbitorul nu a luat în sprijinul argumentelor sale numai logica sa perfectă sau realitatea bine cunoscută a istoriei lui Israel, ci L-a chemat pe Dumnezeu să -Şi demonstreze puterea Sa chiar în vremea secerişului. Se ştia că în vremea secerişului Creatorul le rezerva ţăranilor evrei un timp frumos şi fără ploaie, favorabil recoltării grâului. Ei trebuie să vadă cât de rău au făcut că L-au înlocuit pe Dumnezeu cu un împărat uman. Era în stare împăratul Saul să facă pentru Israel ceea ce făcea Dumnezeu? Nicidecum. Dar poporul este orbit din punct de vedere spiritual şi alege întotdeauna greşit. Aşa s-a întâmplat şi la alegerea între Isus şi Baraba, în Evanghelie. Evreii instigaţi de marii preoţi şi de farisei l-au ales pe Baraba şi L-au dat la moarte pe Isus. Dar crima lor abominabilă a fost transformată de harul divin într-un instrument de mântuire pentru cei ce se pocăiesc şi cred în Isus Cristos. Tot astfel alegerea lui Saul ca împărat, de către popor, I-a dat lui Dumnezeu prilejul să-l aducă pe scena istoriei pe regele David, din a cărui familie va veni pe pământ, prin fecioara Maria, Domnul Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu. Aşadar Samuel a strigat în rugăciune către Dumnezeu şi a fost ascultat pe loc, aşa cum se va întâmpla mai târziu şi la rugăciunile profetului Ilie când va închide şi apoi va dechide cerul, sau când va cere focul ceresc peste jertfa adusă Domnului pe Carmel. Răspunsul lui Dumnezeu n-a întârziat să apară la rugăciunea înălţată cu credinţă, pentru că “cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută.” (Evrei 11.6) Dumnezeu a fost sfinţit în faţa poporului prin răspunsul trimis la rugăciune. Oamenii s-au convins pe pielea lor că nu-i de glumit cu Dumnezeu şi cu Samuel, servul Său, şi s-au umplut de o mare frică. Dumnezeu a depins în acel moment istoric de rugăciunea unui om ca profetul Samuel. Poporul a fost confruntat în mod direct cu păcatul alegerii sale greşite, prin răspunsul lui Dumnezeu la rugăciunea lui Samuel. Când Dumnezeu l-a chemat pe Samuel, într-o noapte neuitată, pe când el dormea în Templu, Samuel a răspuns: “Vorbeşte, căci robul Tău ascultă!” Acum când Samuel Îl cheamă pe Dumnezeu, în faţa poporului, Dumnezeu îi răspunde imediat prin tunete şi ploaie. Dumnezeul lui Samuel este şi Dumnezeul nostru. Dacă noi Îl ascultăm cu fidelitate şi credincioşie El va răspunde rugăciunilor noastre şi oamenii necredincioşi ne vor vedea şi vor veni la mântuire. Când Tatăl ceresc a ascultat rugăciunea lui Isus, Lazăr, prietenul Său care murise de patru zile, a înviat din morţi. Se vor petrece întotdeauna lucrări minunate în timpul rugăciunilor copiilor lui Dumnezeu. Nu degeaba apostolul Iacov, fratele Domnului, a scris: “Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit!” (Iac. 5.16b) Înainte de a merge la cruce Isus S-a rugat: “Tată, proslăveşte Numele Tău!” (Ioan 12.28) Tatăl a răspuns: “L-am proslăvit şi-L voi mai proslăvi!” Dar acest minunat răspuns dat de Tatăl ceresc Fiului Său a fost perceput de oamenii obişnuiţi ca un glas de tunet. Deşi răspunsul ceresc a fost dat pentru ei, se vede treaba că acei oameni nu l-au înţeles şi nu l-au interpretat corect: “Nu pentru Mine s-a auzit glasul acesta, ci pentru voi.” (Ioan 12.30), a spus Domnul. Iată cel mai sfânt motiv de rugăciune: Dumnezeu să fie proslăvit şi oamenii să vină la El, prin Isus Cristos. Exact aşa s-a rugat profetul Samuel. Dumnezeu Şi-a arătat slava în timpul secerişului, trimiţând tunete şi ploaie peste pământ, iar oamenii s-au umplut de o mare frică şi i-au cerut lui Samuel să mijlocească pentru ei. Această mediere intra, într-adevăr, în slujba profetului. Ei nu cer ca împăratul uman să-i izbăvească, ci apelează cu încredere la Samuel, ca reprezentant al Domnului în faţa poporului. Samuel este un judecător drept şi corect. El îi încurajează pe ascultătorii pocăiţi care şi-au recunoscut păcatul: “Nu vă temeţi! … nu vă abateţi de la Domnul şi slujiţi Domnului din toată inima voastră.” (1 Sam. 12.20) Pocăinţa cere eliminarea imediată a abaterilor şi slujirea necondiţionată a lui Dumnezeu acolo unde El ne-a aşezat. Samuel continuă să le explice oamenilor din faţa sa că în spatele abaterilor de tot felul şi a neascultării de voia lui Dumnezeu pândesc lucrurile de nimic ale idolatriei care n-aduc nici folos, nici izbăvire în timp de necaz. Vedem în acest discurs persuasiv şi extrem de concis al judecătorului Samuel o notă profetică extrem de încurajatoare care pune în lumină bunătatea şi credincioşia lui Dumnezeu pentru poporul Israel: “Domnul nu va părăsi pe poporul Lui (cum l-a părăsit pe Saul, n. n.), din pricina Numelui Lui cel mare, căci Domnul a hotărât să facă din voi poporul Lui.” (1 Sam. 12.22) Nu numai că Domnul nu-i va părăsi, dar şi profetul se angajează în acelaşi mod să nu-şi abandoneze slujba de mijlocitor pentru ai săi. Pentru Samuel a înceta să se roage pentru alţii însemna un păcat. Oare n-ar trebui să însemne la fel şi pentru noi? ! De asemenea rugăciunea perseverentă de mijlocire trebuie dublată de învăţătura sănătoasă cu privire la “calea cea bună şi dreaptă” pe care suntem chemaţi să mergem. (vers. 23) Uneori învăţătura sănătoasă a Scripturii este banalizată de unii creştini apatici şi dezinteresaţi de sfinţenia la care îi cheamă Dumnezeu. Lumea i-a privit întotdeauna pe sfinţii lui Dumnezeu din mijlocul ei ca pe nişte fanatici periculoşi. Să veghem asupra minţii şi inimii noastre ca nu cumva gândurile să ni se strice “de la curăţia şi credincioşia care este faţă de Cristos” (2 Cor. 11.3). Semnele puternice date de Dumnezeu peste poporul adunat în faţa judecătorului Samuel îşi vor fi atins scopul numai dacă israeliţii se vor teme de Dumnezeu şi-L vor sluji cu credincioşie din toată inima. În cazul când ei vor alege din nou să facă răul consecinţele dezastruoase nu vor întârzia să apară: vor pieri ei şi împăratul lor. Samuel, ca mijlocitor pentru poporul Israel, ne îndreaptă privirea spre Cer, către Marele nostru Preot, Domnul Isus Cristos, care “măcar că era Fiu, a învăţat să asculte prin lucrurile pe care le-a suferit. Şi după ce a fost făcut desăvârşit, S-a făcut pentru toţi cei ce-L ascultă, urzitorul unei mântuiri veşnice…” (Evr. 5.9). Scriitorul epistolei către evrei mai spune despre Mijlocitorul nostru ceresc: “De aceea şi poate să mântuiască în chip desăvârşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că trăieşte pururea ca să mijlocească pentru ei.” (Evrei 7.25) Rugăciunea adevărată nu este numai o apropiere conjuncturală de Dumnezeu, ci ea se confundă cu un anumit mod de viaţă în care depindem în totalitate de El, de harul şi resursele Împărăţiei Sale. Domnul să ne deschidă ochii inimii, cum s-a întâmplat cu evreii din timpul profetului Samuel, care-au simţit nevoia rugăciunii de mijlocire ca să nu moară; dar pe deasupra să ne rugăm noi înşine, prin Duhul Sfânt, deoarece Dumnezeu are nevoie de rugăciunile sfinţilor Săi astăzi ca şi în vremurile biblice.

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/eseuri/195867/rugaciunea-lui-samuel-pentru-popor