Isuse, viața vieții mele
Autor: Eugen Pal
Album: fara album
Categorie: Încurajare
1. Isuse, viața vieții mele,
Sunt fericit că Tu îmi ești
/: Stânca de veacuri ce e neclintită
Izvor de har, de mângâieri cerești :/

2. Isuse nu mă lași nici singur,
Nici părăsit și nici orfan
/: Acum, când eu străbat pustia lumii
În suflet tu îmi torni balsam :/

3. Isuse, numai lângă Tine
Să stau smerit la crucea Ta
/: Să te urmez cântând cu bucurie
De dragul Tău, de mântuirea Ta :/

4. Isuse Tu îmi dai putere
Să lupt pentru onoarea Ta
/: Prin Duhul Sfânt, tu-mi ești mereu pe cale
Lumină-n noaptea cea mai grea :/

5. Isuse tu mă știi de-aproape
Și de departe mă cunoști
/: Mă înconjori cu bunătatea-Ți mare
Ca fiu al Tău mă recunoști :/

6. Isuse, vocea Ta cea blândă
Când eu mă simt însingurat
/: Mereu îmi spune: “Aici sunt, lângă tine
Tu ești al Meu, și Eu nu te-am uitat” :/

7. Isuse, pân' l-a Ta venire
Să-mi umpli Tu întreagă inima
/: De dorul Tău să-mi ardă a mea iubire
Până când Tu mă vei lua :/

I: Muzica și versuri compuse în 2010
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/cantece/195416/isuse-viata-vietii-mele