Dor de Dumnezeu

Cu inima, Îți scriu acum în taină
Ca unui fiu plecat pe front de ieri,
Acum când ea, mi-a mai rămas sub haină
Pulsându-i și cerneala de tăceri.

Cu sufletul Te chem precum un mugur
Ce-i înghețat sub ultimul omăt,
Acum când, doar de urma Ta mă bucur
Lăsată pe zăpadă, îndărăt.

Cu ochii Îți vorbesc dar, n-am cuvinte
De-aceea, Ți-am făcut din lacrimi stih,
Să le citești ca pe Canoane Sfinte
Făcându-Le cuvânt și-un monostih.

Cu trupul copt de alarmante fapte,
La miezul iernii Te aștept să strângi
Păcatele de-o viață ce mi-s coapte,
Să le strivești în podul mâinii stângi.

Şi-apoi, întreg sau pe bucăți mă adună
Ca pe un vas, ce s-a strivit de-un zid,
Lipindu-mă la loc cu praf de lună
În care îngerii să întingă ca-ntr-un blid.

Mi-e dor de Dumnezeu cu Mâini muntoase
Acum când iarna, mi-a intrat în oase.

Viorel Balcan Valentin