În tăcere așteptăm
Autor: Cristian Radu
Album: Evanghelizare
Categorie: Trezire si veghere
De aici, de pe pământ
Îți cerem a Ta îndurare,
Să ne ridici, Isuse scump
Să ne oferi Tu, alinare.
Vedem, cum timpul ni se scurge
Vedem, cum lupta a devenit mai grea,
Slăbiți și impovorati,
Ne adancim în dureroasele suspine
Așteptând venirea Ta,
Așteptând să Te înduri de noi
Și să ne iei cu Tine
De aici de pe pământ
Din dureroasele suspine.

Căci răcnetul se tot apropie
Minciuna ne-a cuprins,
Și tot mai mult se simte, Tată
Venirea Ta în slavă,
Din largul Sfântului văzduh.

În tăcere așteptăm, un binecuvântat răspuns
Și cu o nădejde vie,
Ne încredințăm în Tine,
Căci la clipeala ochiului
Vom fi cu Tine, pe norul Sfânt urcând în sus.

Și atunci durerea, plânsul și tristețea
Toate jos le vom lăsa,
Suspine, lacrimi, toate le vei curăța.

Acum, Isuse drag, noi te rugăm
Să te înduri, de acei ce nu urmează,
Calea luminată, îngustă și frumoasă
De cei căzuți sub robia celui rău
De acei ce au rădăcini adânce în păcatul greu.
Te rugăm să cauți un om,
Să îi îndrume, să le vorbească
De împărăție, de iertare
Și să-i scapi de la pierzare.

Căci cel rău i-a ademenit
Le-au oferit minciuna îmbrăcată
În haina elegantă
De in murdar și putrezit
Apoi s-a râs de ei în față.
I-a părăsit și blestemat,
Și fără de speranță, acum pășesc
În continuare, din păcat înspre păcat

Acum Isuse drag, Te rugăm neîncetat
Aratale Tu dragostea
Îmbracă-i Tată, în haina albă, de in curat
Căci doar printr-un cuvânt al Tău,
Se vor lepăda de rău
Doar prin mila Ta, Isus
Vom pașii cu toții, împreună
Pe norul Sfânt, urcând în sus

Amin
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/194271/in-tacere-asteptam