Rugă pentru Noah
Autor: Daniel Hozan
Album: Dedicatii
Categorie: Diverse
Din nou la tronul Îndurării Tale
Cu sufletul cuprins de-amărăciune
De-aici din ale umbrei morții vale
Aduc din nou pe Noah-n rugăciune

Te rog, o Preaiubitul nostru Tată
Lucrează azi în milă și-ndurare
Scurtează-a suferințelor durată
Ca Noah să primească vindecare

Prin Duhul Sfânt fă-Ți chiar acum prezența
Iar degetul Tău Sfânt să intervină
Să vindece, să facă diferența
Și fie vindecarea Ta deplină

O cancer, boală cruntă, nemiloasă
Ce nu ți cont de vârste, de copii. .
O, adă Doamne ziua glorioasă
Când nici un fel de boli nu vor mai fi. .

Dar pîn’ atunci Slăvitule Părinte
Precum de sus la noi coboară roua
La fel se-nalță ruga cea fierbinte
Ascultă-ne! și vindecă-l pe Noah!


11/27/2019 h. d.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/193956/ruga-pentru-noah