Ruga
Autor: Alexandrina Tulics
Album: Splendori
Categorie: Diverse
Ruga

(Conversație... )
Ce să-Ți mai spun Christos iubit
Când vântul rugile-mi purta,
Misivele nescrise,
Și porumbeii-n alb
Îmi legănau noianele de vise?
Iar zorii zilei au zâmbit
Când Te chemam în bucurie
Dar nopțile, voiau să-mi șteargă
Nădejdea pentru veșnicie?
Ce să-Ți mai spun când totul știi:
De mine, -ai mei, de pace sau tristețe,
Când Te aștept în orice ceas
Să vii să-mi dai binețe.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/193886/ruga