Idealuri
Autor: Flavius Laurian Duverna
Album: Soli Deo Gloria!
Categorie: Diverse
Idealuri

De-aş trăi ca-n vis să zbor
Făr’ de-aripi ajutătoare
Să mă poarte-n alergare,
Aş fi ca şi-un fulg uşor
Ce-aş pluti în deplasare
Printre norii de sub soare
Împlinind măreţu-mi dor:
Zbor pe aripi plutitoare.

De-aş trăi ca-n vis să zbor
Aş vrea-n zările de sus -
Să-L văd pe al meu Isus
Pe-Acel ce mi-e Salvator
Smulgându-mă din păcat
Prin Jertfa-n care S-a dat
Pentru a-mi fi Mântuitor.
Prin sfânt sângele vărsat.

De-aş trăi ca-n vis să zbor
Să străbat lumile astrale
Cu-ale lor spaţii siderale -
Prin Domnul meu iubitor
Mi-aş putea vedea dorinţa
Îndeplinită prin credinţa
În Hristos, Miel Jertfitor.
Ce-a-mplinit făgăduinţa.

O! Cât de amplă bucurie,
Sufletul îmi va cuprinde
Sub cerul care se-ntinde,
Strălucind prin măreţie
În starea-i fără de păcat
Din Universul... - curat
În prea scumpa veşnicie
Unde cu dor l-am cântat!

Flavius Laurian Duverna
03 noiembrie 2019
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/193074/idealuri