De ce-ai venit?
Autor: Costache Ioanid
Album: Porumbite Albe
Categorie: Diverse
Azi ai intrat întâia oară-n adunare...
Te-ai așezat pe-o bancă și privești.
În tot ce vezi sunt semne de-ntrebare.
Te simți străin și parcă te sfiești.

De ce-ai venit? Ce te-a adus anume?
Ce gând fugar te-a abătut din drum?
Îl cauți tu pe Dumnezeu prin lume?
Sau El te caută pe tine-acum?...

De ce-ai venit? Din curiozitate?
Vrei să te uiți o clipă...și să pleci?
Sau e o taină... o durere, poate...
O, Cerul are pentru toți poteci!

Tu ai văzut palate triumfale,
cupole cu lumini de curcubeu.
Le-ai contemplat. Dar ai simțit că-s goale,
că nu era acolo Dumnezeu.

Aici...nu vezi nici aur, nici rubine,
ci...numai niște oameni cu ochi blânzi,
oameni flămânzi, dar nu flămânzi de pâine,
flămânzi de cer, de Dumnezeu flămânzi.

Aceasta-i adunarea. O fântână
cu apă din Eden...Nimic in plus.
E un bărbat cu-o Biblie în mână
rostind mereu acest cuvânt: ISUS.

"Veniți, prieteni, nunta vă așteaptă,
bucatele-s gustoase și de leac.
Veniți, căci nu se cere nici o plată!
Și cine vine va trăi în veac!"

Dar, ce ciudat...de pe cărări străine,
pe când bărbatul cheamă către Rai,
s-a furișat o umbră lângă tine.
Ea n-are chip, nici trup, nici ochi, nici grai.

E-o umbră doar: E Asmodeu, vrăjmașul,
ce-ți spune-n șoaptă: "Dumneata aici?
Ori vrei cumva să-ți rătăcești făgașul
prin basme născocite de bunici?

Vrei să te-ntuneci? Vrei să-ți ieși din minte?
Și rai și iad și îngeri și păcat
nu sunt decât zadarnice cuvinte,
din care nu-i nimic adevărat!

O, nu mai este-acum ce-a fost odată!
Nu mai suntem umili și ignoranți.
Trăiește-ți viața cât îți este dată
și soarbe-ți cupa ta ca toți ceilalți!"

Dar...la amvon...deodată... ce minune!
Cum? E chiar El, divinul răstignit?
E Duhul Său ce te-a pătruns și-ți spune:
"O, vin la Mine, suflet ostenit!

Ia jugul Meu, căci jugul Meu alină.
E-un jug ce-aduce pace tuturor.
Iar toți acei care nu vor să vină
Rămân datori pentru păcatul lor!"

"Pentru păcat?" Și Asmodeu tresare
și-ți șuieră ca vântu-nvâltorat:
"Nu-i asculta! Păcatul e-o afirmare.
Doar omul slab se teme de păcat!"

Dar vai... tu simți în pieptul tău deodată
ceva ca un fior nemaiștiut.
Și parcă împrejurul tău se-arată
ostași ciudați, cu suliță și scut.

Nu-i vezi. Dar simți în piept o cercetare.
Ești străbătut de-un ochi ne-nduplecat.
Și-n fața ta o cruce-acum răsare,
pe care tu vei fi crucificat...

Pe crucea ta e-nfiptă o tăbliță
pe care legea,-ntr-un vârtej de fum,
a scris cu ne-ndurata ei peniță
tot ce-ai făcut și tot ce ești acum.

Nu vezi nimic. Numai în Duh sunt toate.
Dar simți că-i scris: "Om lacom de arginți.
Nepăsător cu cei flămânzi din gloate
și fără milă față de părinți.

Disprețuind mustrările divine,
ai apucat tot mai greșite căi!
Te-ai avântat să dai cu pumnu-n Mine
și ți-ai zdrobit tu singur pumnii tăi.

N-ai vrut să știi că nu ești decât vierme
și că puteam de mult să te strivesc.
Ai azvârlit țărână și blesteme
în Dumnezeu, în Tatăl tău ceresc!"

"Destul!"gemi tu ca-n vis."Destul! Oprește!"
O, cât te simți acum de vinovat
în fața legii ce te zugrăvește!
Și-un glas rosti verdictul ce s-a dat.

"Ești osândit la cea mai grea pedeapsă.
Vei fi acum chiar țintuit pe lemn."
Dreptatea-și trage spada de pe coapsă.
Centurionul face-acum un semn.

Ești parcă prins și azvârlit pe cruce.
Apar călăi de foc în duhul tău.
"O, atârnați-mi trupul la răscruce,
Ca toți să afle cât am fost de rău!"

Tu simți țepușul cuielor în palma.
Și, brusc, ciocanele se-nalță... Dar...
Se-aude-un glas și totul se destrămă...
călăii se ridica și dispar...

Din nou acum e-o pace de fântână...
E-o adunare... O,nimic în plus.
E un bărbat cu-o Biblie în mână.
Asculta dar ce-ți spune-acum Isus.

"Ți-a fost întreaga stare-nfățișată,
cum ție însuți te-ai făcut călău.
Ți-am arătat pedeapsa meritată.
Dar am răbdat-o Eu în locul tău...

Și-acum, ce altă faptă ți se cere
decât să vii cu drag la pieptul Meu?
Să crezi. Si-apoi să plângem în tăcere.
Să crezi. Și să te naști din Dumnezeu."

"Da, cred!" spui tu cu inima deplină.
"O, vino dar!" te-ndeamnă blând Isus.
Și totu-i nou... Și s-a făcut lumină!
Iar Azmodeu a dispărut! S-a dus!

Azi ai intrat întâia dată-n adunare.
O, dar de când, de când ești așteptat!
Acum în paradis e sărbătoare,
O nouă stea pe cer s-a arătat!
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/19263/de-ce-ai-venit