Ți-am greșit de-atâtea ori
Autor: Puiu Chibici
Album: Tu m-ai iubit
Categorie: Cină
1. Ți-am greșit de-atâtea ori, mă cuprind acum fiori, Doamne iartă-mă
Am fost rău, nesocotit, doar în Tine am lovit, Doamne iartă-mă
Doar păcate-am făptuit, făr’ să știu că m-ai iubit, sus la Golgota
/: Când pe cruce ai fost străpuns, și-n iubire m-ai ascuns, dându-ți viața Ta: /

2. Pe cărări ce duc spre-abis, în desfrâu de nedescris, mereu am umblat
Am crezut că pot avea, la picioare lumea mea, dar m-am înșelat
N-am știut că ai murit, ca să fiu eu mântuit, în dragostea Ta
/: Ce dureri ai suferit, cât de mult ai pătimit, să mă poți salva: /

3. Astăzi vin plecat, supus, lângă crucea Ta Isus, cu povara-mi grea
Vinovat sunt pentru tot, trecutu-mi să îmi șterg nu pot, orișicât ași vrea
De aceea Te-aș ruga să primești căința mea, îți dau inima
/: Domnul meu bun și milos, iată-mă aicea jos, întinde-ți mâna Ta: /
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/cantece/192371/ti-am-gresit-de-atatea-ori