Dumnezeu se află în toate!
Autor: Florența Sărmășan
Album: Ce bine e cu Dumnezeu!
Categorie: Zidire spirituala
Dumnezeu se află în toate!


Nu există Dumnezeu,
O spun, gurile spurcate,
Și-L vorbesc numai de rău,
Îl învinuiesc, de toate...

O spun cei care-L urăsc
Și dezmățul îl preferă,
O spun cei care gândesc
Doar la rău, nimic nu speră...

Cei ce-s de Satan conduși
Și fac voia lui mereu
Să păcătuiască-s puși,
Să facă tot ce e rău...

Ei susțin că sus, la cer
Dumnezeu nici nu există
Oamenii se nasc și pier
Căci sunt slabi și nu rezistă

Să trăiască în plăcere
Fără teamă de stăpân
Asta-i a lor mângâiere
Și doar cu asta, rămân

El, Satan se străduiește
Să convingă omenirea
S-o câștige își dorește
Asta i-ar fi mulțumirea

Dar Isus cel credincios
Tactica lui o cunoaște
Omul este prețios
Și cu drag Îl ocrotește

Cel ce stă în rugăciune
De păcate se căiește
Și tot ce-a făcut el spune
Și iertare își dorește

Prin Isus, e mântuit
El, este pavăza sa
Și la cer va fi răpit
Cu-al său Împărat va sta

Locul lui e-n veșnicie
Lângă Cel ce L-a creat
Cu Isus, frate să fie
Să trăiască neîncetat!

Amin

Câmpia Turzii, 7 septembrie 2019
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/191705/dumnezeu-se-afla-in-toate