NU MĂ CONCUREZ...

Nu mă concurez cu nimeni
Nu pretind că-s un poet
IOANID e cel mai mare
Vă declar că nu regret.

Mă hrănesc cu versul lui
(Stilu-i eminescian)
Este cunoscut de mulţi
Tot mai mult din an în an

DORZ urmează după el
Cu "Cântări nemuritoare"
Când parcurgi acele pagini
Ai clipe de sărbătoare.

Vin alţii – toţi talentaţi
Ei ne dau stihuri alese
Ce produc edificare
Şi de toţi sunt înţelese.

Ce am spus e adevăr:
Nu-s poet; sunt amator
Aştern gânduri inspirate
De preasfântul Creator.

Folosesc doar timpul liber
Cât permite energia
Dar apoi privesc uimit:
Ce rezultă-i POEZIA.

E modestă, e săracă?
Nu-i ales mărgăritar?
Dar de mângâie un suflet
N-a fost scrisă în zadar.

Nu aştept apreciere
Stilul meu nu-i popular
Dar mai ştii? Poate c-alină
Lăuntrul cuprins de-amar.

Iar de vreţi să criticaţi
Versurile publicate
Nu mă supăr; ştiu că vreţi
Opere mai elevate.

Recunosc: veţi întâlni
Şi expresii complicate
Acesta-i limbajul meu
De el nu mă pot desparte.

Abordez teme diverse
(Sper că toţi aţi sesizat)
Dar mă bucur de un lucru:
Pân’ acum nu-s cenzurat.

Despre dragostea divină
Voi cânta neîncetat
Numai ea rodeşte-n mine
Sfântul trai înmiresmat.

Rog pe Tatăl îndurării
Să mai dea un Eminescu
Am în mine simţământul
Că va fi chiar Dugulescu.

Nu mă concurez cu nimeni
Nu pretind că-s un artist
De nu-mi reuşeşte rima
Mă duc să mă fac corist.

gc/Martie, 2006