Stai în picioare
Autor: Carmen Iene
Album: Devotionale
Categorie: Diverse

           Stai în picioare 

(Dan 3:6)„ Oricine nu se va arunca cu faţa la pământ şi nu se va închina va fi aruncat chiar în clipa aceea în mijlocul unui cuptor aprins~& ."_~(Dan 3:14) Nebucadneţar a luat cuvântul şi le-a zis: „Înadins oare, Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, nu slujiţi voi dumnezeilor mei şi nu vă închinaţi chipului de aur pe care l-am înălţat?

          Încercarea credinței este un test pentru copiii Lui Dumnezeu, negreșit va veni acea zi a încercării pentru care trebuie să ne rugăm anticipat, ca să rămânem în picioare după ce se va termina totul. Pe acești trei viteji bărbați care nu s-au închinat idolului de aur ridicat de împărat îi putem vedea ca pe niște apostoli ai credinței care prin exemplul lor de curaj  și fidelitate față de Dumnezeul cel viu și lucrător s-au oferit să fie pilde vrednice de urmat în umblarea noastră creștină. Satana tânjește după închinare, de aceea ridică în sistemul lumesc idoli puternici  prin atracția aproape irezistibilă de strălucire, faimă și bogăție pe care o oferă. Așa cum Domnul Isus a fost ispitit în pustie să se închine lui Satan în schimbul bogăției lumii acesteia și a biruit, la fel fiecare creștin va fi ispitit și provocat de mersul lumii acesteia controlat de Satan, să se dedice acestora cu timpul lor, atenția lor și posesiunile lor. Pofta firii, pofta ochilor, lăudăroșenia vieții acesteia, pândesc la ușa inimii noastre, și ne încearcă viclean, dacă nu veghem, ne trezim îngenunchiați în fața lor.

(Matei 4:8) Diavolul L-a dus apoi pe un munte foarte înalt, I-a arătat toate împărăţiile lumii şi strălucirea lor şi I-a zis: „Toate aceste lucruri Ţi le voi da Ţie, dacă Te vei arunca cu faţa la pământ şi Te vei închina mie.” „Pleacă, Satano”, i-a răspuns Isus. „Căci este scris: ‘Domnului Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui să-I slujeşti.

    Rugăciune:

„  Doamne, te lăudăm că tu ești bogăția noastră, strălucirile lumii acesteia pălesc în fața măreției tale, ne rugăm anticipat pentru clipa încercării dragostei pe care ți-o purtăm, să ne întărești, să rămânem în picioare, să nu cedăm în ispite, oricât de atrăgătoare ar părea și oricât ne-ar costa. Amin.”

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/devotionale/190716/stai-in-picioare