Când știu că brațul Tău mă ține...
Autor: Maria Luca
Album: Lumina din cuvinte
Categorie: Zidire spirituala
Când știu că brațul Tău puternic
Călăuzește ai mei pași
Nu mai am teamă de nimica
Căci niciodată nu mă lași...
Tu ești cu mine prin furtună
Prin arșiță și iarna rece
Și toate trec, prin harul Tău
Însă iubirea Ta nu trece!
Când știu că ruga îmi asculți
În ceasul sfânt de părtășie
Nu îmi mai pare drumul greu
Și merg voios spre veșnicie
Chiar dacă spini mai sunt pe drum
Și-adesea tălpile-mi rănesc
Tu îmi șoptești cu glas de cântec:
”Ești fiul meu și te iubesc”
De-aceea Doamne-n orice zi
Ți-aduc prinos de mulțumire
Pentru iubirea ce mi-ai dat
Ce mă îmbracă-n fericire
Și nu m-atinge nici un rău
Un soare dulce îmi zâmbește
Iar viața nu-mi mai pare grea
Căci brațul Tău mă ocrotește!

Vulcan-27-07-2019
Mary
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/190467/cand-stiu-ca-bratul-tau-ma-tine