1). Introducere. Ca şi nume  Ioana însemna în ebraică „porumbel”[1] şi este contemporan parţial cu prorocii Amos şi Osea. El era un profet din timpul împăratului Ieroboam al –II- lea, rege peste Regatul de Nord prin secolul 8 În, Cr. Iona a venit  din Get- Hefer, un oraş  din ţinutul Zabulonului în apropriere de Nazaret. El prezice lărgirea ţinutului realizată de Iaroboam în detrimentul Asiriei ((2 Împăraţi 14:25). Cartea este o naraţiune, Ioan făcând parte din preoţii mici, şi nu conţine profeţii lungi. Profeţi mici au fost denumiţi aşa în funcţie de mărirea lucrărilor scrise, care erau mult mai scurte ca la profeţii mari ca exemplu Isaia. Autorul. Cartea nu ne dă indicaţii cu privire a autorul ei şi nu se foloseşte persoana întâi. O posibilă redactare a cărţii (Iona 3:3), este o dată târzie secolul 6-8 Î. Cr, când cetatea nu mai exista, fiind distrusă în anul 612 B. C. Profeţii mici au fost cunoscuţi şi respectaţi abia în secolul 3 B. C iar  caracteristica literară indică o dată post- exilică a datării cărţii (Vezi de asemenea D. W. B. Robinson în NBCR cu privire la această problemă.). Mesajul [2] din Cartea lui Iona ne vorbeşte despre  dragostea lui Dumnezeu faţă de popoarele păgâne care sunt prinse şi ele în planul de mântuire a lui Dumnezeu, iar în Noul Testament acest plan este anunţat concret (2 Petru 3:9)  „Domnul nu întîrzie în împlinirea făgăduinţei Lui, cum cred unii; ci are o îndelungă răbdare pentru voi, şi doreşte ca nici unul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă”, şi mai sunt multe versete care ne spun acest lucru. Cartea ne indică şovinismul evreilor, Ioana fiind un exemplu tipic deşi Dumnezeu le aduce aminte că trebuie să fie o mărturie pentru neamuri.   Schiţa conţinutului. Cartea lui Ioana are patru capitole cu teme care diferă.     În primul capitol Iona este trimis de Dumnezeu la cetatea Ninive pentru avertizarea cetăţi pentru că din pricina răutăţii ei va fi nimicită. Dar Iona o ia în direcţie opusă, se iscă o furtună mare, este aruncat peste bord la sugestia lui şi este înghiţit de un peşte mare. (cuvântul care la noi s-a tradus prin peşte este “ketos” care înseamnă monstru marin).   Iona este chemat să prelungească viaţa unui popor duşman dar nu o nu ascultă de Dumnezeu, primeşte o misiune, dar nimeni nu poate fugii de Dumnezeu. Domnul foloseşte mijloace şi incidente din viaţă pentru a-şi duce la îndeplinire planul, şi pentru Gloria şi Slava Sa. În capitolul 2 este redată rugăciunea lui Iona, în care se repetă un psalm de mulţumire spus în pântecul peştelui. Iona cunoştea psalmii lui David. Peştele l-a dat afară pe ţărm pe Iona. În capitolul 3 Iona aduce celor din Ninive mesajul trimis de Dumnezeu, iar uneori trebuie să coborâm în adânc pentru  a ne pocăii  ori Dumnezeu nu se lasă slujit dacă nu ai o viaţă curată. În momente de restrişte Dumnezeu aşteaptă rugăciunile noastre. Adevărata rugăciune are o bază biblică iar minunea este că Iona nu a fost digerat de sucurile gastrice în cele 3 zile  fiind o intervenţie divină. În capitolul 4 Ioana aşteaptă să vadă judecata lui Dumnezeu, dar cum cetatea să căit au scăpat de nimicire, în schimb Iona s-a supărat iar Dumnezeu îi dă o lecţie în care arată că trebuie să aibă milă de toţi oamenii.  Poporul din Ninive se închinau lui Dagon, zeu cu chip de peşte. Iona a fost afectat de sucurile gastrice (pielea lui), un motiv prin care să fie crezut. A povestit ce s-a întâmplat, a fost crezut, iar cetatea Ninive s-a pocăit,    Ioana  a predicat un mesaj de condamnare dar are şi un mesaj de iertare.   Obiectivul ultim este pocăinţa omului, a poporului, acesta este rostul rugăciunii şi a postului  Din păcate Iona este dezamăgit şi stă cu spatele la Dumnezeu dar el citează din  Psalmi 139:7  „Unde mă voi duce departe de Duhul Tău, şi unde voi fugi departe de Faţa Ta?”. În Iona vedem pericolul unui spirit răutăcios şi acru,   mânia lui Iona când sunt primiţi păcătoşi  şi nemulţumire că cetatea a fost cruţată.   Dumnezeu este milos şi gata să ierte. Dumnezeu iubeşte lumea chiar dacă este răzvrătită.   Iona a trebuit să înveţe o lecţie dintr-o  plantă, un vierme, ori tihna lui Iona însemna  pentru el mai mult ca 120 000 de oameni  ce erau „ copii fără discernământ”.   Apelul lui Iona.   După regatul lui Solomon împărăţia se desface în Regatul de Sud, care conţine două seminţii pe Iuda şi Beniamin,   şi Regatul de Nord ce cuprinde 10 seminţii. Unii împăraţi au fost buni alţii au fost răi fiind catalogaţi în funcţie de „teologia Templului”, iar în Nord toţi împăraţii au fost răi. Cartea lui Iona este istorică, Isus Cristos face referire la ea şi este şi o carte profetică.   Este atacat şovinismul îngust al evreilor, lui Dumnezeu îi pasă de popoarele păgâne, şi ele sunt cuprinse în planul de Mântuire al lui Dumnezeu (Ioan 3:16 „oricine”). În timpul acela ca şi  puterea mondială era Asiria 900 – 600 de ani B. C, cu capitala la Ninive, ce este distrusă ulterior în 612 de către babilonieni deşi era o cetate întărită 5 ori 2,5 Km. Dar nici iudeii nu sunt cruţaţi de mânia lui Dumnezeu,   Samaria  era capitala Regatului de Nord, este asediată de Asirieni, şi cucerită în 722 B. C. Regatul de Nord este desfiinţat şi poporul dus în robie.   În momentul prezenţei lui Iona, Asiria era doar o ameninţare pentru Regatul de Nord iar Mesajul lui Iona sună cam aşa: Iona 3:4 „Iona a început să pătrundă în oraş, cale de o zi, strigând şi zicând: „Încă patruzeci de zile, şi Ninive va fi nimicită!”, mesaj ce  era popular pentru evrei  dar nepopular pentru cei din Ninive, chiar periculos pentru asirieni şi pentru Iona. Cetatea Ninive era ultimul loc pentru o lucrare misionară, şi Iona o ia în spre Est la Tars, dar pe mare  Dumnezeu îl corectează şi readuce pe traseu.   Mesajul peste veacuri[3]. Acest  mesaj se găseşte în capitolul 4 în care Dumnezeu îl mustră pe Iona şi aţi arată dragostea faţă de toţi oamenii. „Ţie îţi este milă de curcubetele acesta, care nu te-a costat nici o trudă şi pe care  nu tu l-ai făcut să crească, ci într-o noapte s-a născut şi într-o noapte a pierit. Şi  Mie să nu-Mi fie milă de Ninive, cetatea cea mare, în care se află mai mult de o sută  douăzeci de mii de oameni, care nu ştiu să deosebească dreapta de stînga lor, afară  de o mulţime de vite!" (Iona 4:10-11).   Această  descoperire a dragostei  lui Dumnezeu îşi atinge punctul culminant în Noul Testament Ioan 3:16:   „Fiindcă atît de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca  oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică",   mesaj ce  este dus peste veacuri prin ucenici „Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură. Cine va crede şi  se va boteza, va fi mîntuit; dar cine nu va crede va fi osîndit" (Marcu 16:15-16). Şi noi creştini avem acest mandat să ducem Evanghelia mai departe. Scopul Cărţi[4]  este unul didactic, iar cartea lui Ioan se încheie cu o provocare din Pilda samariteanului milostiv. Luca 10:36  Care dintr-aceşti trei ţi se pare că a dat dovadă că este aproapele celui ce căzuse între tîlhari?”. Unii comentatori sunt de părere că este discutabil dacă se pune accentul pe un iudaism îngust şi şovin exclusivist, pe o chenare la misiune, sau dacă este o explicaţi „aparentă” cu privire la profeţiile popoarelor păgâne. Dar aceste posibilităţi nu se exclud reciproc, iar cartea pune accentul pe dragostea şi puterea universală a lui Dumnezeu ca şi persoane dar şi ca naţiuni cu privire la moarte sau  viaţă, dar şi pe îndurarea lui Dumnezeu faţă de evreii care nu ascultă sau popoare crude în mod egal. Versete-cheie[5]:  Iona1.3: „Și Iona s-a sculat să fugă la Tars, departe de fața Domnului.” Iona 1.17: „Domnul a trimis un pește mare să-l înghită pe Iona, și Iona a stat în pântecele peștelui trei zile și trei nopți.” Iona 2.2: „În strâmtorarea mea L-am chemat pe Domnul, și m-a ascultat; din mijlocul Locuinței morților am strigat, și mi-ai auzit glasul.” Iona 3.10: „Dumnezeu a văzut ce făceau ei și că se întorceau de la calea lor cea rea. Atunci Dumnezeu S-a căit de răul pe care Se hotărâse să li-l facă și nu l-a făcut.” Alcătuirea cărţii[6] este considerată „unitară cu excepţia psalmului (2:2-9), pe care unii cercetători creştini o consideră „Intercalare într-un text a unor cuvinte ne-existente în textul origina” totuşi tendinţa actuală este aceea de a accepta unitatea cărţii lui Ioana (cf. Kaiser, IOT, p. 196)”. Ioana  a fost salvat din mormântul de ape în limbajul tradiţional al evreilor dar şi al nostru moartea este descrisă de multe ori prin metafore în mod adecvat. De asemenea se pune accentul pe semnificaţia acestui psalm în Noul Testament (Matei 12:39…..). Există diferite Interpretări[7], ale cărţii lui Ioana fiind un subiect controversat. Ea a fost explicată ca mitologie, alegorie, comentariu (Midraş), pildă ori istorie. Majoritatea cercetătorilor creştini o văd ca pe o pildă cu caracter de Midraş, legată de tradiţii despre Iona cu date suplimentare din (2 Împăraţi 14). În interpretarea parabolică ea este o povestire reală comparată cu David şi Natan (2 Samuel 12:1…)  sau pilda Samariteanului milostiv (Luca 10:30…) ce are intenţia de a învăţa pe oameni ce cum s-a întâmplat cu Iona. Dar această soluţie nu este viabilă pentru că evită necesitatea de a crede că Ioana a ieşit viu din peşte, iar argumentul principal este lungimea povestirii.   Punctul de vedere parabolic nu este doar o soluţie facilă pentru a evita necesitatea de a crede că Iona a ieşit viu din pântecele peştelui, aşa cum s-a susţinut uneori fiind o interpretare post-modernismă. Asemenea pilde sunt frecvente în Scriptură, argumentul principal împotriva acestei interpretări este lungimea neobişnuit de mare a povestirii. În interpretarea istorică naraţiunea este legată de un personaj istoric Iona, şi chiar Isus face referire la cartea lui Ioan. (Matei 12; Luca 11). Deşi această interpretare este atăcată în multe feluri, dimensiunile peştelui, cetatea Ninive, faptul că locuitorii au ascultat de un evreu şi s-au căit, , viteza de creştere a curcubetului, întâmplare rămâne validă şi totul se poate explica prin Voia lui Dumnezeu şi printr-o minune autentică. Dar există şi paralele moderne în sensul că aceea creştere a plantei nu trebuie luată neapărat în mod literal, Isus, face referire la  cele trei zile cât a stat Ioana în pântecul peştelui. Unii scriitori vorbesc despre regele Ninivei" (Iona 3:6),   în timp ce alţii vorbesc despre regii Asiriei cu capitala la Ninive. Pentru locuitorii din cetatea Ninive care aveau o religie politeistă, ascultând ce îi aşteaptă nu era o problemă să se pocăiască pentru a nu supăra un zeu chiar dacă nu îl cunoşteau. Dacă ne referim la interpretarea parabolică sau la cea istorică, avem de ales una din ele sau pe ambele. Obiectivul pentru care a fost scrisă[8] cartea lui Ioana este de a prezenta păcatul neascultarea prorocului şi trezirea din Ninive ce sunt temele - cheie a acestei cărţi. Iona a avut o experienţă unică în ascultare şi neascultare de Dumnezeu, în pântecele peştelui a avut timp de rugăciune, meditaţie şi pocăinţă. Iona a făcut cel mai mare un efort „evanghelistic” din toate timpurile  după unii comentatori ai Bibliei. Oricum el rămâne un personaj care reprezintă în bună parte o caracteristică a poporul evreu, neascultarea şi şovinismul, deşi Dumnezeu le-a cerut cu totul altceva. Isaia 42:6  „ …Te voi pune ca legământ al poporului, ca să fii Lumina neamurilor. Prefigurări[9]. Iona este un prototip al lui Cristos pe care însuşi Isus le spune (Matei 12.40-41), afirmând că va sta în mormânt cât a stat Ioana în pântecele peştelui. Oamenii din Ninive s-au pocăit dar evreii din timpul lui Isus, fariseii şi învăţătorii Legi au refuzat pe cineva mai mare ca şi Ioana. Mesajul este acelaşi, Iona a aduce celor din Ninive un mesaj de pocăinţă, iar Isus aduce acelaşi mesaj de avertizare şi pocăinţă (Iona 2:9, Ioan 14.6), un apel al mântuirii care se face numai prin Harul lui Dumnezeu  (Romani 11.36).   Simbolisme. Iona reprezintă poporul Israel, între celelalte popoare. Evreii trebuiau să fie lumina neamurilor. Isaia 42:6  „Eu, Domnul, Te-am chemat ca să dai mântuire, şi Te voi lua de mână, Te voi păzi şi Te voi pune ca legământ al poporului, ca să fii Lumina neamurilor,   iar slujitorul  trebuie să fie chemat la slujbă  dar terenul de lucru e hotărât de Dumnezeu  şi mesajul trebuie să vină de la Dumnezeu. Nu se cunoaşte precis ce s-a întâmplat cu Isus Cristos între moarte şi înviere. Matei 12:40  „Căci, după cum Iona a stat trei zile şi trei nopţi în pântecele chitului, tot aşa şi Fiul omului va sta trei zile şi trei nopţi în inima pământului”. Avem versete care spun că s-a despărţit de Tatăl. Matei 27:46  „Şi pe la ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas tare: „Eli, Eli, Lama Sabactani?” adică: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?”, dar şi verset care spune contrariul 2 Corinteni 5:19  „că adică, Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine, neţinându-le în socoteală păcatele lor, şi ne-a încredinţat nouă propovăduirea acestei împăcări”. Isus Cristos a îndeplinit condiţiile de slujitor Rob prin ascultare până la moarte pe Cruce. Aplicație practică. Înţelegem din cartea lui Ioan că nimeni nu se poate ascunde de Dumnezeu şi El îşi duce planurile la îndeplinire în ciuda obiecţiilor şi împotrivirilor noastre Efeseni 2:10  „Căci noi Suntem lucrarea Lui, şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele”. Acest aspect este valabil în toate timpurile şi în orice loc şi ţine de Voia hotărâtoare a lui Dumnezeu. Dragostea lui Dumnezeu se manifestă pentru toţi oamenii în toate locurile geografice. Ioan 3:16  „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică”. Noi ca şi credincioşi trebuie să ducem oferta mântuirii mai departe,   vestind Evanghelia la toţi oamenii, trecând peste prejudecăţile noastre de orice natură. Dumnezeu a trimis pe Fiul, iar Isus  Cristos ne trimite pe noi, de fapt acesta este mandatul creştinului, iar mandatul cultural se supune mandatului spiritual. Vorbind  de proroci cred că este indicat să abordăm puţin şi acest subiect

2). Prorocii / aspecte. [10]  În Vechiul Testament, în momentul în care abordăm această temă sunt foarte multe lucruri de spus. Prima persoană pe care biblia îl numeşte proroc este Avram (Geneza 20:7, Psalmul 105:15), dar prima prorocie a fost rostită   de Adam Geneza 2:23-24….  24  „De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de nevasta sa şi se vor face un singur trup”.   Urmează mai multe aspecte ale prorcieie una dintre ele este faptul că Prorocia  este normativă în persoana şi activitatea  lui Moise care a fost standardul pentru prorocii de mai târziu (Deuteronom 18:15-19, Deuteronomul 34:10  În Israel nu s-a mai ridicat prooroc ca Moise pe care Domnul să-l fi cunoscut faţă în faţă.” Astfel fiecare aspect ce îl caracterizează pe un proroc la Domnului din Vechiul Testament este regăsit la Moise. Hotărârea ca cineva să devină proroc vine de la Dumnezeu  (Exod 3:1-4:17,   Isaia 6,   Ieremia 1:4-19,  Ezechiel 1:3 Osea 1:2,   Amos 7:14-15, Iona 1:1), dar există şi proroci falşi care fac lucrarea fără să fie chemat de Dumnezeu (Ieremia 14:14; 23:21) care proroceau pe placul împăratului şi a poporului. Obiectivul  urmărit şi adevărat  era ca oamenii să intre în prezenţa lui Dumnezeu şi să asculte ce le spune Dumnezeu prin proroc  (1Împăraţi 22:19, Ieremia 23:22; Amos 3:7). „Prorocul stătea înaintea oamenilor, ca un om care a fost rânduit să stea înaintea lui Dumnezeu (1 Împăraţi 17:1,18:15)”. Astfel oficiul de proroc devine normativ pentru viitorii proroci ai Domnului[11],   ce au ca şi referinţă un punct de referire la Moise. Perspectiva profetică îşi are originea în persoana lui Moise, şi când Isaia se ridică împotriva idolatriei şi afirmă că Iahve este singurul autor al prorociei, iar idolii nu sunt capabili să prevestească viitorul (Isaia 45:20-22), punct de vedere ce îşi are originea tot în vremea lui Moise şi a poruncilor din Exod, Moise fiind anunţat dinainte despre evenimente viitoare de  către Dumnezeu. Tot lui Moise poporul evreu  îi datorează aspectele etice şi sociale, iar  el este acela care dă Legea, dată de Dumnezeu, astfel Moise a fost preocupat de cei neajutoraţi (Deuteronom 24:19-22)   de cei asupriţi Levitic 19:9 …), şi  alte aspecte. Mulţi dintre prorocii care iau urmat au avut un rol activ fiind implicaţi în mersul naţiunii, iar Moise a fost denumit şi „împărat” (Deuteronom 33:5). Primii doi împăraţi ai lui Israel au fost şi proroci, aceste două slujbe au continuat un timp în istorie, la conducerea de tip teocratică, împăratul şi prorocul cooperau ambii fiind unşi ai Domnului. Diferenţa dintre un proroc şi un prognosticator este îmbinarea   dintre proclamare şi prezicerea plus relaţia poporului evreu cu Dumnezeu, fiind mult diferită de ceea ce făceau popoarele păgâne. La Moise găsim multe aspecte ale prorocilor care vin în urma lui ca simboluri (Ieremia 19:1… Ezechiel 4:1…), „Moise a folosit mâna ridicată (Exod 17:11…) şi înălţarea şarpelui de aramă (Numeri 21:8),” dar cel mai important aspect este mijlociria pentru popor. Moise a fost „tălmaciul poporului înaintea lui Dumnezeu" (Exod 18:19,   Numeri 27:5), el era un om al rugăciunii„ a „stat în spărtura zidului" mijlocind pentru popor (Exod 32:30… Deuteronom 9:18… 1 Împăraţi 13:6,   2 Împăraţi 19:4,   Ieremia 7:16 ).   Alte aspecte sunt expresii folosite de proroci, sunt Prezicerea, Inspiraţia, Modul de comunicare.   Ulterior avem Cărţile profetice[12] aşa cum au fost definite în final în Canonul Bibliei începând cu  profeţii mari: Isaia, Ieremia, Plângerile lui Ieremia, Ezechil şi Daniel, mai departe enumerăm profeţii mici Osea,   Ioiel, Amos, Obadia, Iona Mica, Naum, Habacuc, Ţefania, Hagai Zaharia şi Maleahi. Facem precizarea că numele de profeţi mari sau mici ţine de mărimea cărţilor nu de lucrarea prorocului. De asemenea prorociile se referă la avertismente şi judecăţi ale aspectului moral imediat al stării în care se află poporul sau au o bătaie lungă peste veacuri. Prorociile[13] au fost scrise de proroci „(Isaia 30:8; Ieremia 29:1… cf. 2 Cronici 21:12, Ieremia 29:25; cf cu utilizarea la persoana întâi Osea 3:1-5) sau de un secretar Ieremia 36)” Găsim expresia  fiii prorocilor", pentru un grup de ucenici conduşi de un proroc „Acestea s-au format de fapt în perioada lui Ilie şi Elisei, cu toate că Amos 7:14 arată că expresia a supravieţuit ca termen specific mult timp după aceea. Din 2 Împăraţi 2:3-5 aflăm că au existat grupuri cunoscute de bărbaţi care s-au stabilit ici colo în ţară, sub supravegherea unui proroc „autorizat". Ilie,”. Iar „Elisei preia ştafeta de proroc al Domnului, , , (2 Împăraţi 4:38,6:1…)” În mod clar acei oameni aveau darul profeţiei dar nu există siguranţa că au fost aleşi de Dumnezeu s-au din propria iniţiativă, cel puţin Amos se dezice de unii dintre ei (Amos7:14). Alte aspecte sunt Prorocii faşi şi adevăraţi, Aspectul cultic şi Unitatea religiei lui Israel[14]. În Noul Testament prorocia este o continuare din Vechiul Testament, începem cu  Lucrarea lui Cristos, cel mai mare dintre proroci, ce a avut şi un caracter profetic, care s-au împlinit în El, dar şi Isus, ucenicii şi apostolii au legat inspiraţia prorociilor din Vechiului Testament a celor care au prorocit în Noul Testament, legat de Revărsarea Duhului Sfânt peste Biserică (Duhul prorociei) care a continuat în timpul vieţii apostolilor. „Linia profetică a VT nu se sfârşeşte cu Maleahi, ci cu Ioan Botezătorul, aşa cum a afirmat Domnul nostru Cristos (Matei 11:13)”. De asemenea Zaharia tatăl lui Ioan  Botezătorul,   Ana, Simeon şi Maria aduc dovada inspiraţiei profetice (Luca 1:46-55,2:26-38). În ambele Testamente se vede relaţia dintre mesajul prorocului şi împlinirea lui. Ceea ce a spus Dumnezeu în vechime se împlineşte în Noul Testament. (Matei 1:22-23 26:56,   Luca 1:70, Faptele Apostolilor 3:21.   10:43, etc.). Ele sunt o mărturie pentru Cristos şi lucrarea Sa de mântuire. (Luca 24:25,27, Ioan 1:45,11:51), ce nu a venit să desfinţească Legea ci s-o împlinească. Acestă continuitate dintre Noul Testament şi Vechiul Testament este validată prin naşterea Creştinismului, care deşi a fost o minoritate persecutată (Matei 5:12, Luca 6:23, etc ), a ajuns una din religiile lumii  singura  care duce omul la mântuire prin Cristos „El Însuşi ne îndreaptă privirile spre ei şi spre mesajul lor ca o permanentă revelaţie a lui Dumnezeu, suficientă să conducă spre pocăinţă şi de aceea condamnând pe cei ce nu-i ascultau (Luca 16:29-31).” Cei care duc mesajul mai departe în Biserica creştină sunt autorizaţi cu privire le Cuvântul lui Dumnezeu  (2 Petru 1:19-21). Cel mai mare dintre proroci a fost Isus Cristos, Proroc şi Fiu al lui Dumnezeu (Matei 21:11, Luca 7:16; Ioan 3:2, etc.). Isus „propovăduirea Cuvântului lui Dumnezeu, deţinea cunoştinţe supranaturale, şi punerea în evidenţă a puterii lui Dumnezeu (Ioan 3:2, Matei 26:68, Luca 7:39).” El a acceptat şi alte titluri[15] pe care „l-a folosit El Însuşi la fel cum a acceptat titlul de învăţător (Ioan 13:13), şi chiar cel de cărturar prin implicaţie (Matei 13:51-52). Apostolii[16] au ajuns să-şi dea seama că împlinirea definitivă a prorociei lui Moise (Deuteronom 18:15…).” este Isus Cristos Unsul Mesia ce este propovăduit de Pavel (Apostolilor 3:22-26)), şi se uneşte perfect cu apogeul revelaţiei profetice (Matei 21:33-43,   Luca 4:14-15, Ioan 3:34). Isus este mai mult decât un proroc, El ia trimis pe proroci (Matei 23:34,37), fiind El Însuşi „Cuvântul care S-a Întrupat (Ioan 1:1-14; Apocalipsa 19:13; *LOGOS)”.  În cazul acesta avem un dublu standard în Persoana lui Isus Cristos, acela de Proroc şi Mântuitor. Alte aspecte sunt Duhul prorociei şi Biserica creştină[17]. Isus Cristos a promis ucenicilor Duhul Sfânt pentru a putea depune mărturie (Luca 24:48-49; Ioan: 15:26-27; Faptele Apostolilor 1:8). Acest fapt include şi o inspiraţie profetică (Matei 10:19-20; Ioan 16:12-15, etc),   astfel apostolii au predicat Evanghelia prin puterea Duhului Sfânt aşa cum au fost prezicirele din Vechiul Testament,   cu privire la suferitele şi gloria viitoare a lui Cristos (1Petru 1:10-12). „Duhul Sfânt a fost revărsat la Rusalii, momentul de Naştere al Bisericii şi s-a manifeste prin vorbirea în limbi, dar care erau înţelese de ascultători iar Petru dă explicaţia din Ioel 2:28-32,   2:28  „După aceea voi turna Duhul Meu peste orice făptură; fiii şi fiicele voastre vor prooroci, bătrânii voştri vor visa visuri, şi tinerii voştri vor avea vedenii”. „incluzându-se nu numai cuvintele profetice ci şi vedeniile şi visele (Faptele Apostolilor 2:18)”. În paranteză[18] un aspect importanta este vorbirea în limbi, unul dintre darurile Duhului Sfânt considerat cel mai important, Glosolalia, care era un semn pentru evrei dar era practicată şi de popoarele păgâne) Lucrările profetice ce au un caracter unitar şi prorocia apostolică în perioadele care urmează. Se pune întrebarea dacă  Mai sunt proroci în Biserica din zilele noastre[19]. A nega în totalitate ce se întâmplă azi în bisericile Penticostale şi Caharismatice înseamnă a negă lucrarea Duhului Sfânt în lume de aceea trebuie să avem discernământ. Pe de altă parte duhul prorocie a fost ceva temporar prorocii au avut un rol de temelie în zidirea Bisericii primare (Efeseni 2.20). „Uneori mesajul unui proroc era revelator (revelație nouă și adevăr de la Dumnezeu) și uneori era prezicător (Fapte 11.28 şi 21.10)”, iar primii creştini nu aveau Biblia completă, Canonul nu era format iar  prorocii au sta în spărtură „ şi "vestindu-le mesajul lui Dumnezeu oamenilor care nu aveau altfel acces la el” Apocalipsa nu a fost finalizată decât spre sfârşitul secolului 1. Însăşi conţinutul credinţei creştine este un proces care a durat până în secolele 3-5, când încă era disputat conceptul de Trinitate. Astfel că Dumnezeu a trimis proroci să vestească Cuvântul lui Dumnezeu oamenilor Săi.  Prorocii au depus temelia Biserici Primare, atunci de ce având Cuvântul scris în Biblie mai este nevoie de proroci? Dumnezeu s-a descoperit pe Sine în Scriptură şi este de ajuns pentru mântuirea noastră. Dacă vine cineva ca şi proroc din partea lui Dumnezeu ex, cultul Penticostal, Dumnezeu prin (esența prorociei), cheia este să compari ce spune acesta cu ceea ce spune Biblia”. Dumnezeu nu se contrazice pe Sine 1 Ioan 4.1 ne învață: „Preaiubiților, să nu dați crezare oricărui duh, ci să cercetați duhurile dacă sunt de la Dumnezeu; căci în lume au ieșit mulți proroci mincinoși, iar în 1 Tesaloniceni 5.20-21 spune: „Nu disprețuiți prorociile. Ci cercetați toate lucrurile și păstrați ce este bun." Așadar, fie că este un „cuvânt din partea Domnului", fie că este o presupusă prorocie, răspunsul nostru trebuie să fie același.” Deci un Cuvânt din partea Domnului sau o presupusă prorocie trebuie comparată cu Cuvântul lui Dumnezeu„. Dacă mesajul contrazice Biblia, respinge mesajul. Dacă este în acord cu Biblia, roagă-te pentru înțelepciune și discernământ, ca să știi cum să aplici mesajul (2 Timotei 3.16-17, Iacov 1:5  „Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă şi fără mustrare, şi ea îi va fi dată”. Un alt aspect al prorociei din zilele noastre este că se neagă Autosuficienţa Scripturii.

3). Prorocul Iona[20] Acestă carte este probabil cel mai des criticată, ea totuşi face parte din Canonul Scripturii, fără a se realiza că cei care o critică sunt de fapt victime ale scepticismului sau a necredinţei. Chiar şi unor creştini le este greu să accepte acest eveniment care li se pare exagerat manifestându-şi astfel necredinţa. Ea „Este cu adevărat cartea Iona „călcâiul lui Ahile” ale Bibliei? Dacă plecăm urechea la ridicolele explicaţii ale criticilor, da, este un astfel de punct sensibil”.   Astfel se emit diferite teorii una mai fantastică decât alta una fiind  fabulele lui Esop. Totuşi Ioana a fost o persoană istorică şi personajul acestei cărţi „“În al cincisprezecelea an al lui Amaţia, fiul lui Ioas, împăratul lui Iuda, a început să domnească la Samaria, Ieroboam, fiul lui Ioas, împăratul lui Israel. A domnit patruzeci şi unu de ani”. (2 Împăraţi 14:23). „Se poate afirma cu autoritate că istoria sa este veridică, şi se poate demonstra că mesajul acestei cărţi este de maximă importanţă, chiar pentru vremurile noastre”.   Nimeni nu a pus la îndoială  existenţa lui Ieroboam al doilea rege în regatul de Nord ce a domnit 41 de ani „“El a făcut ce este rău înaintea Domnului; nu s-a abătut de la nici unul din păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, care făcuse pe Israel să păcătuiască……(2 Împăraţi 14:24)”, atunci de ce aruncăm îndoială asupra personajului Ioan. În plus unii critici acceptă pe prorocul Obadia dar îl resping pe Ioana fără motive întemeiate. La fel se întâmplă şi cu Isus Cristos negat ca personaj istoric, dar în plus Isus face referiri la Iona. Luca 11:30 “Căci după cum Iona a fost un semn pentru Niniviteni, tot aşa şi Fiul omului va fi un semn pentru neamul acesta”.  Mai departe tot Isus afirmă Matei 12:39-41 “Drept răspuns, El le-a zis: „Un neam viclean şi preacurvar cere un semn; dar nu i se va da alt semn, decât semnul proorocului Iona.  Căci, după cum Iona a stat trei zile şi trei nopţi în pântecele chitului, tot aşa şi Fiul omului va sta trei zile şi trei nopţi în inima pământului.  Bărbaţii din Ninive se vor scula alături de neamul acesta, în ziua judecăţii, şi-l vor osîndi, pentru că ei s-au pocăit la propovăduirea lui Iona; şi iată că aici este Unul mai mare decât Iona” „Dragul meu, dacă Domnul Isus este un mare învăţător, atunci El este cel care acordă credibilitate şi greutate cărţii Iona.” Cartea lui Ioana nu este o profeţie ci o istorie personală, un eveniment din viaţa profetului”. Totuşi „dacă gândim din perspectiva Învierii, cartea este într-adevăr profetică (Matei 12:40)  Căci, după cum Iona a stat trei zile şi trei nopţi în pântecele chitului, tot aşa şi Fiul omului va sta trei zile şi trei nopţi în inima pământului. Acest Miel a înviat şi va judeca lumea „Şi oameni ziceau munţilor şi stâncilor: „Cădeţi peste noi, şi ascundeţi-ne de Faţa Celui ce şade pe scaunul de domnie şi de mânia Mielului” (Apocalipsa 6:16).   Elementele  esenţiale din Cartea lui Ioana sunt Iehova şi Iona,   Dumnezeu şi omul.   Ca şi datare a evenimentului şi scrierii cărţi lui Iona se avansează anul  860 În. Cr, cetate  Ninive a fost construită de Nimrod şi era la apogeu în aceea perioadă, ea a fost distrusă în anul 606 B. C, iar când Xenofon, istoricul, a trecut prin cetate, aceasta era pustie.   Cartea lui Iona ne învaţă adevăruri despre Dumnezeu şi doar  enumerăm câteva aspecte:   face cunoscută Învierea Domnului, ne învaţă că mântuirea se obţine prin credinţă şi ascultare nu prin fapte, demonstrează dragostea şi Harul lui Dumnezeu,   ne poate deoparte din cauza necredinţei noastre, El este bun şi îndurător şi neamurile au fost cuprinse încă de la început în planul de mântuire al lui Dumnezeu. (Romani 3:29): „Sau, poate, Dumnezeu este numai Dumnezeul Iudeilor? Nu este şi al Neamurilor? Da, este şi al Neamurilor”. Ioana a luat decizia corectă în pântecele peştelui.  (Ioan 3:1)    Cuvîntul Domnului a vorbit a doua oară lui Iona, astfel: Scoală-te, du-te la Ninive, cetatea cea mare, şi vesteşte acolo strigarea pe care ţi-o voi da!” Aici vedem Harul lui Dumnezeu[21] şi îndurarea Lui care nu la abandonat pe Ioana şi nici nouă nu ne face după cum merităm. Iona trebuia să înţeleagă acest lucru. Dacă fiul risipitor ar fi cerut a doua oară să plece, cel mai probabil Tatăl lui l-ar fi lăsat, dar el nu dorea să se întoarcă în coteţul porcilor „Copiii lui Dumnezeu mai păcătuiesc dar în mod cert nu vor trăi în păcat. Porcii trăiesc în coteţe iar fiii trăiesc în casa tatălui lor”. Puţini oameni au parte de a doua şansă dar dacă sunt copiii lui Dumnezeu, El îi va ţine şi nu îi va lăsa în păcat.   Şi Iacov a dezamăgit pe Dumnezeu când s-a dus la Laban dar Dumnezeu nu l-a părăsit, iar în final se împacă cu Esau. Din acel moment Iacov a devenit al om al lui Dumnezeu,   iar la sfârşit spune: „Îngerul, care m-a izbăvit de orice rău, să binecuvânteze pe copiii aceştia!” (Geneza 48:16). Una alt exemplu este David despre care Dumnezeu a spus că este după inima lui pentru că a avut puterea să se pocăiască chiar în urma adulterului şi crimei făcute de el  Dumnezeu l-a iertat. „Dă-mi iarăşi bucuria mântuirii Tale, şi sprijineşte-mă cu un duh de bunăvoinţă!” (Psalmul 51:12). În Noul Testament avem cazul lui Petru care s-a lepădat de Isus Cristos, dar apoi a plâns şi Cristos spune. „Isus i-a zis: „Paşte oile Mele!” iar  ulterior a devenit martir vestind Evanghelia.  Apostolul Pavel  în scrisoare adresată lui Timotei spune „Numai Luca este cu mine. Ia pe Marcu, şi adu-l cu tine; căci el îmi este de folos pentru slujbă” (2 Timotei 4:11), Marcu fiind şi el reabilitat. Dacă ne uităm la cetatea Ninive întreaga cetate se pocăieşte şi trezirea spirituală poate  fi comparată cu ziua de Rusalii, Dumnezeu cheamă oamenii la pocăinţă din orice seminţie, limbă, loc geografic sau naţiune, El oferă mântuire tuturor oamenilor care acceptă pe Cristos. Cuvântul Domnului a vorbit a doua oară lui Iona, astfel: (Iona 3:1)  Cuvântul Domnului a vorbit a doua oară lui Iona, astfel: (Ioana 3:2) , , Scoală-te, du-te la Ninive, cetatea cea mare, şi vesteşte acolo strigarea pe care ţi-o voi da! “ Păcatul lor era foarte mare la fel şi dimensiunea cetăţii. „Ninive a fost construit sub forma unui trapez care avea în jur de 2 mile şi jumătate în lungime şi o milă lăţime. Era o aşezare destul de mare.” Localizată în apropiere de fluviul Tigru, ce avea ca şi afluent râul Zabul, iar la Nord era una lanţ muntos, Ninive  era un oraş bine apărat. În cartea Genezei citim.” Din ţara aceasta a intrat în Asiria; a zidit Ninive, Rehobot-Ir, Calah şi Resen între Ninive şi Calah; aceasta este cetatea cea mare” (Geneza 10:11-12)”, De fapt Ninive era capitala unui ţinut unde se refugiau locuitorii din jur în caz de război. „În cărţile Osea şi Amos am văzut că motivele pentru care Dumnezeu a adus judecata asupra poporului evreu  care au fost idolatria, luxul, imoralitatea sexuală, muzica păgână şi beţia etc. Aceleaşi păcate erau practicate şi la Ninive. Locuitorii erau idolatri, cruzimea şi brutalitatea pe care o manifestau faţă de duşmani fiind de nedescris. Era o cetate a vinului şi a femeilor, a sticlei şi a bordelurilor. Acestea erau elementele care identificau cetatea Ninive”. În acestă cetate Ioana este trimis de Dumnezeu să predice,   Dumnezeu le-a dat şansa pocăinţei prin mesajul lui Iona. El ascultă în final de Dumnezeu şi merge la Ninive.  (Iona 3:3)  „Şi Iona s’a sculat, şi s’a dus la Ninive, după Cuvîntul Domnului. Şi Ninive era o cetate foarte mare, cît o călătorie de trei zile”. Iona ascultă şi se duce la Ninive ascultând Cuvântul Domnului şi vesteşte. (Iona 3 v. 4)  „Iona a început să pătrundă în oraş, cale de o zi, strigînd şi zicînd: , , Încă patruzeci de zile, şi Ninive va fi nimicită! “ Ca să străbată cetatea şi să ducă mesajul lui Dumnezeu, Iona a avut ceva de mers, nu avea tehnica din zilele noastre, noi le avem  şi dacă nu reuşim să vestim Evanghelia în cele mai depărtate locuri, pe calea undelor sau alte forme, nu am făcut nimic. Ioana a folosit o metodă diferită, era un om înviat din morţi şi a atras atenţia asupra lui. Un om care a stat 3 zile înghiţit  de un  peşte arată altfel din cauza sucurilor gastrice. Se pare că acesta a fost elementul principal[22] prin care  oamenii l-au crezut pe Iona. „v-am prezentat comentariul unui cercetător pe nume Harry Rimmer în legătură cu aspectul unuia care stătuse 2 zile într-un peşte. Despre el s-a spus că era „Iona al secolului XX”. Când  Rimmer l-a intervievat la doi ani după acel eveniment, omul acesta nu mai avea păr pe corp, doar din loc în loc unele smocuri de păr galben, pielea sa fiind şi ea gălbuie. Sucurile gastrice din stomacul peştelui care încerca să-l digere au acţionat asupra pielii omului.” De fapt Iona s-a întors din morţi iar noi primim acelaşi mesaj (Romani 8:34)  „Cine-i va osîndi? Hristos a murit! Ba mai mult, El a şi înviat, stă la dreapta lui Dumnezeu, şi mijloceşte pentru noi!” Mesajul lui Iona era unu de judecată „Încă patruzeci de zile, şi Ninive va fi nimicită”. (Iona 3:5)   „Oamenii din Ninive au crezut în Dumnezeu, au vestit un post, şi s’au îmbrăcat cu saci, dela cei mai mari pînă la cei mai mici”. Ninivenii au crezut mesajul lui Ioana, iar ceea ce cere Dumnezeu de la om este să creadă în El, iar prin pocăinţă iar cetatea a fost cruţată. La fel este şi cu credincioşi creştini, ei trebuie să creadă în Isus Cristos, că a murit pentru păcatele noastre şi a Înviat şi  prin El noi am primit mântuire. „Mă tem că în bisericile noastre sunt foarte mulţi oameni, ocupaţi precum termitele – merg la tot felul de cursuri, studii şi vorbesc foarte mult despre Biblie – dar nu-L cunosc pe Dumnezeu”.   Oamenii[23] din Ninive au crezut pe Dumnezeu au anunţat un post „şi s-au îmbrăcat cu saci, de la cei mai mari până la cei mai mici”. Astfel şi-au demonstrat credinţa care duce întotdeauna la fapte. Postul trebuie să treacă dincolo de ritual şi aparenţe, este o disciplină a vieţii credinciosului dar şi o atitudine a inimi Isaia (58:6)  „Iată postul plăcut Mie: desleagă lanţurile răutăţii, desnoadă legăturile robiei, dă drumul celor asupriţi, şi rupe orice fel de jug; 7  împarte-ţi pâinea cu cel flămând, şi adu în casa ta pe nenorociţii fără adăpost; dacă vezi pe un om gol, acopere-l, şi nu întoarce spatele semenului tău”. Există mai multe forme de post  ce presupune abţinerea de la hrană  cu excepţia apei, în scopuri spirituale. „Acolo unde se vorbeşte despre Domnul Isus care a postit patruzeci de zile, Scriptura precizează doar că n-a mâncat nimic în acest răstimp, iar la finalul lui a “flămânzit”. Există şi alte modele „N-am mâncat deloc bucate alese, nu mi-a intrat în gură nici carne, nici vin, şi nici nu m-am uns deloc, până s-au împlinit cele trei săptămâni. ” (Daniel 10:3)”    Mai există  postul pe care îl numim “post negru,” sau “post total”, fără hrană şi apă practicat în caz de pericol, război sau (Estera şi Mardoheu). „În Noul Testament avem exemplul lui Pavel care a ţinut un post total de trei zile după întâlnirea cu Mântuitorul pe drumul Damascului.” Există şi post comun, sau persoane care posteau într-o acţiune colectivă, un post public anual de Ziua Ispăşirii, adăugat cu zile de sărbătoare. În cazul postului accentul nu cade pe abţinerea de la mâncare şi băutură ci credinciosul trebuie să se concentreze asupra lui Dumnezeu. „Este scris: „Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.” (Matei 4:4) fiind o motivaţie suficientă pentru a înţelege aspectul spiritual al postului, care trebuie să devină o disciplină şi un obicei în viaţa de creştin. La Ninive era o stare de urgenţă şi locuitorii cetăţii au decretat să postească şi să se roage. Hotărârea a venit de la cei care au auzit mesajul lui Iona şi de la Împărat. (Iona 3:6) „Lucrul a ajuns la urechea împăratului din Ninive; el s-a sculat de pe scaunul lui de domnie, şi-a scos mantia de pe el, s’a acoperit cu un sac, şi a şezut în cenuşă. „Oamenii  care fac asemenea lucruri nu vor mai păcătui şi vor descoperi mila lui Dumnezeu.   (Ioan 3:7) „Şi a trimes să se dea de ştire în Ninive, din porunca împăratului şi mai marilor lui, următoarele: , , Oamenii şi vitele, boii şi oile, să nu guste nimic, să nu pască, şi nici să nu bea apă deloc! Porunca era categorică şi continuă  (Iona 3:8)  „Ci oamenii şi vitele să se acopere cu saci, strige cu putere către Dumnezeu, şi să se întoarcă dela calea lor cea rea şi dela faptele de asuprire, de cari le sînt pline mînile!”. Oamenii care locuiau în cetate erau violenţi, adesea se răsculau, erau cruzi şi de multe ori se lăsau conduşi de  lege mulţimii, dar regele spune „lăsaţi-vă de păcate şi strigaţi la Dumnezeu pentru milă”. Cu surprindere vedem că întreaga cetate s-a  întors la Dumnezeu, au crezut în El şi au fost iertaţi. Deşii auzim de treziri spirituale în diferite părţi ale globului, există semne de întrebare cu privire la ele, fiindcă Duhul Sfânt este suveran şi  pentru că în general bisericile sunt pasive, există multă neghină şi prea puţin grâu (Iona 3.9) ”Cine ştie dacă nu Se va întoarce Dumnezeu şi Se va căi, şi dacă nu-Şi va opri mînia Lui aprinsă, ca să nu pierim! “ v. 10  „Dumnezeu a văzut ce făceau ei şi că se întorceau dela calea lor cea rea. Atunci Dumnezeu S’a căit de răul pe care se hotărîse să li-l facă, şi nu l-a făcut”. Se  ridică întrebare despre „căinţa”[24] lui Dumnezeu „Cuvintele „pocăinţă” sau „căinţă” sunt folosite atât în Vechiul cât şi în Noul Testament şi înseamnă o schimbare a minţii. În Septuaginta  (traducerea greacă a Vechiului Testament) termenul este „metanoesen”, care înseamnă schimbare a minţii. Întrebarea care se ridică este: se răzgândeşte Dumnezeu? Un atribut al lui Dumnezeu este Imubilitatea, adică nu se schimbă niciodată, dar aici Dumnezeu îşi schimbă o hotărâre şi nicidecum natura Sa, în plus posedă prin atributul Omniştienţei şi ştia ce se va întâmpla. Dumnezeu iubeşte oamenii şi nu doreşte moartea păcătosului aşa s-a întâmplat cu cetatea Ninive, iar Dumnezeu aşteaptă pocăinţă şi de la noi. (Mica 6:8)  „Ţi s-a arătat, omule, ce este bine, şi ce alta cere Domnul de la tine, decât să faci deptate, să iubeşti mila, şi să umbli smerit cu Dumnezeul tău?” Iona este[25]  este prototipul lui Cristos În Matei 12.40-41, „Isus declară că va sta în mormânt tot atâta timp cât a stat Iona în pântecul peștelui” adresându-se saducheilor şi fariseilor,   care nu erau pocăiţi şi l-au respins pe Cristos în timp  ce cetatea Ninive s-a pocăit. Isus era mai mare ca şi Ioana. Isus a adus acelaşi mesaj ca şi Iona de judecată şi pocăinţă (Ioan 14.6) ce se realizează numai prin Dumnezeu (Romani 11:36).  Adevărul este că omul nu se poate ascunde de Dumnezeu care este Omnmiprezent şi îşi duce la îndeplinire planurile prin Voia Sa Hotărâtoare „(Efeseni 2.10) ne reamintește că El are planuri cu privire la noi și va face ca noi să ne conformăm cu aceste planuri. David recunoaşte şi el acest atribut al lui Dumnezeu Psalmi 139:7  „Unde mă voi duce departe de Duhul Tău, şi unde voi fugi departe de Faţa Ta? „Dragostea lui Dumnezeu se manifestă în accesibilitatea ei pentru toți, indiferent de reputația, naționalitatea sau rasa noastră” Oferta de mântuire a lui Dumnezeu prin Cristos este valabilă pentru toţi oamenii, în orice loc  şi în toate timpurile, iar datoria noastră este de a vorbi despre mântuire şi altor persoane nemântuite. Trecem în zilele noastre şi vom constata multe asemănări ce au un caracter negativ

3). Lupii de azi. (Matei 7:15)  „Păziţi-vă de prooroci mincinoşi. Ei vin la voi îmbrăcaţi în haine de oi, dar pe dinăuntru Sunt nişte lupi răpitori”. Redăm cîteva forme în care se îmbracă lupii răpitori. Apostazia. Există un adevăr prin faptul că dacă nu suntem de acord cu ceva sau cineva în mod automat şi greşit îl denumim apostat. În primul rând trebuie să înţelegem ce este apostazia[26] şi cum se poate recunoaşte. Cuvântul folosit pentru apostazie vine din greacă apostasia, şi înseamnă o sfidare a unei autorităţi, în cazul nostru a răzvrătire şi abandonare a credinţei în Isus Cristos. „la fel ca în primul secol, apostazia amenință Trupul lui Cristos de astăzi”. Primii lupi răpitori au fost iudei creştini, care voiau să ţină şi aspecte legate de Vechiul Legământ (1 Ioan 2:18)  „Copilaşilor, este ceasul cel de pe urmă. Şi, după cum aţi auzit că are să vină anticrist, să ştiţi că acum s-au ridicat mulţi anticrişti: prin aceasta cunoaştem că este ceasul de pe urmă. 19  Ei au ieşit din mijlocul nostru, dar nu erau dintre ai noştri. Căci dacă ar fi fost dintre ai noştri, ar fi rămas cu noi; ci au ieşit, ca să se arate că nu toţi Sunt dintre ai noştri”. Dacă mergem mai departe în istorie, Biblia[27] avertizează cu privire la acest tip de credincioşi.   Astfel Arius „(aproximativ 250-336 d. Cr.), un preot creștin din Alexandria, din Egipt, care a fost instruit în Antiohia la începutul secolului IV. În jurul anului 318 d. Cr.”,   acuză pe episcopul Alexandru din Alexandria de sabelialism, o învăţătură falsă în care Tată, Fiul şi Duhul Sfânt au simple roluri prin care Dumnezeu[28] le ia în momente diferite în funcţie de scop şi acţiune dar cade şi el în Monoteism. Din păcate el merge şi mai departe şi negă Trinitatea  cu diferite argumente prin schimbarea semantici „cuvântului „homoiousios (de esență similară). O singură literă grecească – iota (i) – I-a despărțit pe Cei doi” Astfel  Arius şi-a prezentat poziţia: „Tatăl a existat înaintea Fiului. A fost un timp în care Fiul nu a existat. Prin urmare, Fiul a fost creat de Tatăl. Prin urmare, cu toate că Fiul era în rangul cel mai înalt dintre toate creaturile, nu era din aceași esență cu Dumnezeu."  De fapt Arius umbla după o slavă proprie acuza pe alţii, dar şi el avea o învăţătură eretică. „În ceea ce privește apostazia, este extrem de important ca toți creștinii să înțeleagă două lucruri importante: (1) cum să recunoască apostazia și învățătorii apostați și (2) de ce învățătura apostată e atât de periculoasă”. Formele prin care se recunoaşte apostazia sunt multiple iar credincioşii trebuie să se uite la doctrinele, învăţătorii şi mărturisirile de credinţă a lor. Aici apar două aspecte. Ele nu sunt compatibile cu Biblia fiind erezi, şi o abandonare completă a lui Cristos. Arius a fost primul care a negat divinitatea lui Cristos  a pierdut credinţa căzând în apostazie. O credinţă eretică devine o învăţătură eretică care creşte, se divide şi împlineşte scopul lui Satana care doreşte ca oamenii să cadă de la credinţa creştină Avem un exemplu dat de un studiu din 2010 realizat de un ateu „Daniel Dennett și de Linda LaScola, numit „Preachers Who Are Not Believers" („Predicatori care nu sunt credincioși", n. tr.)”.   Ei afirmă faptul că au studiat 5 predicatori diferiţi care au acceptat învăţături eretice şi au căzut de la credinţă în panteism sau ateism ascuns. O problemă gravă este că „acești predicatori își mențin poziția de pastori ai unor biserici creștine, ale căror congregații nu știu care este starea spirituală adevărată a conducătorului lor”. Cartea lui Iuda este un bun manual ca să înţelegem apostazia. Există caracteristice ale apostaziei  cuvântul grecesc este  „a lupta hotărât" e un verb compus de la care obținem verbul „a agoniza". Fiecare creştin este chemat la luptă, să discernă adevărul de fals prin cunoaşterea Scripturii, deci o luptă continuă în biserică. Iuda, fratele Domnului dă şi explicaţia „. „Căci s-au strecurat printre voi unii oameni scriși de mult pentru osânda aceasta, oameni neevlavioși, care schimbă în desfrânare harul Dumnezeului nostru și tăgăduiesc pe singurul nostru Stăpân și Domn, Isus Cristos." (Iuda 1:4) cei care sunt lupi, se strecoară subtil cu şiretenie şi corupe gândirea credincioşilor sau a conducătorilor. Arius dintr-o singură literă a schimbat „evanghelia”. Un teolog spune  „A. W. Tozer: „Atât de abilă e eroarea în a imita adevărul, încât cele două sunt în permanență confundate. În zilele noastre e nevoie de un ochi ager, ca să știi care e Cain și care e Abel." Şi apostolul Pavel afirmă „Oamenii aceștia sunt niște apostoli mincinoși, niște lucrători înșelători, care se prefac în apostoli ai lui Cristos. Și nu este de mirare, căci chiar Satan se preface într-un înger de lumină." (2 Corinteni 11.13-14) Satana se poate preface în înger de lumină (2 Corinteni 11:14). Adevărul nu este negat în mod direct dar „R. C. Lensky a observat că „cele mai rele forme de falsitate constau din pervertirea adevărului". Iuda descrie trăsăturile apostaziei care folosesc  „Harul lui Dumnezeu”, pentru a comite fapte rele. „Iuda spune că apostații sunt neevlavioși (v. 4), corupți moral (v. 4), Îl neagă pe Cristos (v. 4), își pângăresc trupul (v. 8), sunt rebeli (v. 8), ocărăsc îngerii (v. 8), sunt ignoranți cu privire la Dumnezeu (v. 8), vestesc viziuni false (v. 10), se distrug pe ei înșiși (v. 10), sunt cârtitori (v. 16), băgători de vină (v. 16), își împlinesc propriile lor plăceri (v. 16), sunt oameni care folosesc cuvinte arogante și lingușiri false (v. 16), îl batjocoresc pe Dumnezeu (v. 18), provoacă dezbinări (v. 19), au o gândire lumească (v. 19) și, în cele din urmă (și deloc surprinzător), nu au Duhul Sfânt/sunt nemântuiți (v. 19).” Ei tăgăduiesc pe Cristos ca Stăpân şi Domn. La fel Pavel[29] afirmă „Totul este curat pentru cei curați, dar, pentru cei necurați și necredincioși, nimic nu este curat: până și mintea și cugetul le sunt spurcate. Ei se laudă că-L cunosc pe Dumnezeu,  dar cu faptele Îl tăgăduiesc, căci sunt o scârbă: nesupuși și netrebnici pentru orice faptă bună." (Tit 1.15-16, italicele adăugate)” Apostaţii au un comportament întinat prin care arată adevărul despre ei. Spre deosebire de ei un credincios adevărat este eliberat de păcat şi rob a lui Cristos. Pavel întrebă „Ce vom zice dar? Să păcătuim mereu ca să se înmulțească harul? Nicidecum! Noi, care am murit față de păcat, cum să mai trăim în păcat?" (Romani 6.1-2). La fel şi Petru atenţionează „În norod s-au ridicat și proroci mincinoși, cum și între voi vor fi învățători mincinoși, care vor strecura pe furiș erezii nimicitoare, se vor lepăda de Stăpânul care i-a răscumpărat și vor face să cadă asupra lor o pierzare năprasnică." (2 Petru 2.1).   în contrast credincioşii adevăraţi vin de la întuneric la lumină (Efeseni 5:8)  Odinioară eraţi întuneric; dar acum Sunteţi lumină în Domnul. Umblaţi, deci, ca nişte copii ai luminii. Apostolul Ioan ne arată semnul unui credincios fals. 1 Ioan 2:19  Ei au ieşit din mijlocul nostru, dar nu erau dintre ai noştri. Căci dacă ar fi fost dintre ai noştri, ar fi rămas cu noi; ci au ieşit, ca să se arate că nu toţi Sunt dintre ai noştri”. Aceste idei eretice au consecinţe cu caracter negativ fiindcă se prezintă o învăţătură falsă diferită de aceea din Noul Testament. Avem exemple şi din sfera laicului „exemplu, câmpurile morții din Cambodgia din 1970 au fost produsul conceptului nihilist despre lume și viață a lui Jean Paul Sartre și a învățăturii lui. Un alt ateu „Conducătorul Khmerilor Roșii, Pol Pot, a pus în practica vieții filosofia lui Sartre vizavi de popor într-un mod clar și înspăimântător, care a fost formulat în felul următor: „Să te păstrez nu aduce nici un beneficiu. Să te distrug nu e nici o pierdere." În Grădina Edenului Satana nu a venit cu arme supranaturale ci  idei, care puse în practică a condamnat întreaga omenire  şi singurul remediu a fost Jertfa de Ispăşire a lui Isus Cristos. Marea tragedie este faptul că cel care învaţă, apostatul îi aduce la moarte pe creduli. Isus afirmă despre ei „Lăsați-i: sunt niște călăuze oarbe; și când un orb călăuzește pe un alt orb,  vor cădea amândoi în groapă." (Matei 15:14) La conciliul de la Nicea din 325, au fost combătute învăţăturile lui Arie, el fiind excomunicat. Crezul de la Nicea afirmă că Isus Cristos este divin: „Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl Atotşiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, al tuturor celor văzute și nevăzute. Și întru unul Domn Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii: Lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, iar nu făcut, Cel de o ființă cu Tatăl, prin care toate s-au făcut”. Arius a  murit cu multe secole în urmă dar şi azi avem culte ca Mormonii şi Martorii lui Iehova şi alţii  ce neagă esenţa adevărată a lui Cristos. Biblia ne avertizează cu privire la apostazie care  se va înrăutăţi în zilele din urmă (Matei 24:10)  „Atunci mulţi vor cădea, se vor vinde unii pe alţii, şi se vor urî unii pe alţii”. Apostolul Pavel  afirmă şi el că lepădarea de credinţă precede venirea lui Cristos (2 Tesaloniceni 2:3),   sau  „Să știi că în zilele din urmă vor fi vremuri grele. Căci oamenii vor fi … având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea. Depărtează-te de oamenii aceștia." (2 Timotei 3.1-2,8). Credinciosul[30] trebuie să se roage pentru îndrumare divină să combată apostazia şi să „lupte cu hotărâre pentru credința care a fost dată sfinților o dată pentru totdeauna.” Pentru a contracara învăţăturile false vom da câteva citate scrise de Pavel. (Galateni 2.16): „Totuși, fiindcă știm că omul nu este socotit neprihănit prin faptele Legii, ci numai prin credința în Isus Cristos, am crezut și noi în Cristos Isus, ca să fim socotiți neprihăniți prin credința în Cristos, iar nu prin faptele Legii; pentru că nimeni nu va fi socotit neprihănit prin faptele Legii.” (Galateni 2.20) „Am fost răstignit împreună cu Cristos, și trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăiește în mine. Și viața, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credința în Fiul lui Dumnezeu care m-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru mine. ” (Galateni 3.11) „Și că nimeni nu este socotit neprihănit înaintea lui Dumnezeu, prin Lege, este învederat, căci «cel neprihănit prin credință va trăi.” (Galateni 4.5-6) „Ca să-i răscumpere pe cei care erau sub Lege, pentru ca să căpătăm înfierea. Și, pentru că sunteți fii, Dumnezeu ne-a trimis în inimă Duhul Fiului Său care strigă: «Ava», adică: «Tată!” (Galateni 5.22-23) „Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioșia, blândețea, înfrânarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege.” (Galateni 6.7) „Nu vă înșelați: «Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit. » Ce seamănă omul, aceea va și secera.” Libertatea creştină nu este o scuză pentru a ne face plăcerile noastre, ci din contră este o luptă spirituală şi avem ocazia să arătăm iubirea aproapelui. Pavel ne vorbeşte despre Harul ce ne mântuie în contrast cu iudaizatorii care doreau să ţină şi Legea mozaică în acelaşi timp. Se arată neputinţa Legii de a mântui, îndreptăţirea prin credinţă ca exemplu a fost Avram şi alte personaje din Vechiul Testament, Cristos, fiind  mai mult decât Legea dată de Dumnezeu prin Moise. Neprihănirea credinciosului  este o condiţie ce nu se poate negocia pentru apropierea omului de Dumnezeu pentru a avea viaţă „Galateni 3.11: „Cel neprihănit va trăi prin credință.” Nu numai că suntem mântuiți prin credință (Ioan 3:16, Efeseni 2.8-9), dar avem viaţă veşnică. Aceste aspecte înseamnă o trăire conform cu etica Scripturii, avem responsabilitatea să arătăm credinţa noastră  şi altor persoane şi să aplică disciplinele spirituale în viaţa noastră. „Trebuie să trăim în aşa fel ca în viaţa noastră să fie oglindit Cristos şi lumea să-l vadă pe El în noi să-L slăvească pe Tatăl nostru, care este în ceruri” (Matei 16).

Ttriteiştii[31], sunt eretici care divid esenţa Trinităţii afirmând că Trinitatea este formată din trei Persoane separate cu trei esenţe parţiale  şi facem o scurtă istorie a lor. Ei sunt o diviziune a Monofizitiştilor, care au influenţat Biserica în perioada dintre secolul II şi VI. Ca şi fondatori au fost „John Ascunages, conducătorul şcolii Sofiste din Antiohia”, dar scriitorul principal „a fost John Philoponus, marele comentator Aristotelian. Lideri erau 2 episcopii, Conon din Tarsus şi Eugenius din Seleucia, Isauria, care au fost destituiţi de către concetăţenii lor şi care s-au refugiat în Constantinopole”. În capitala Ortodoxiei răsăritene a găsit un protector pe călugărul, un nepot de-al împărătesei Theodora, iar Philoponus în semn de omagiu ia dedicat o carte despre trinitate. Chemat la raport la tribunalul  de către împăratul Iustinian, din cauza învăţăturilor lui el nu s-a dus din „motive” de sănătate. În schimb Conon şi Eugenius au avut o dispută în timpul împăratului al II-lea (565-78) fiind prezent patriarhul catolic John Scholasticus şi doi adepţi a Monofiziţilor, Stephen şi Paul, ce ajunge mai târziu Patriarh[32] al Antiohiei. Episcopii Triteişti au refuzat să arunce blestem asupra lui Philoponus şi au adus dovezi în sprijinul lui Severus şi Theodosius. Au fost alungaţi din Palestina, iar Philoponus a scris o carte împotriva lui John Scholasticus, în care a dat verdictul favorabil adversarilor lui, dar şi-a dezvoltat şi propria teorie cu privire la Învierea credincioşilor (vezi Eutychianismul) iar Con şi Eugenius au scris un tratat împotriva lui, în colaborare cu Themistus, fondatorul Agnoctae, afirmând că opiniile lor  sunt erezii. Cei doi episcopii împreună cu Theonas (avea un caracter imoral), au continuat să consacre episcopii pentru secta lor în Corint şi Atena, Roma şi Africa de Nord iar  „Patriarhatul de Vest, în timp ce oamenii lor călătoreau prin Siria şi Cilicia, Isaura şi Capadocia, convertind regiuni întregi şi ordinând preoţi şi diaconi în diverse oraşe şi sate, precum şi în mănăstiri”. Sub influenţa lui Aristotel „Philoponus  a fost personajul negativ care ia învăţat că există 3 esenţa parţiale în Sfânta Treime, (merikai ousiai, ikikai theotetes, idiai physeis) şi una comună tuturor celor trei”.   Ajungem în Evul Mediu unde Roscellin of Compiegne, fondatorul Nominalismului, afirmă că ca şi Philoponus că „dacă cele trei Persoane sunt trei fiinţe, atunci întreaga Trinitate trebuie să fi fost întrupată.” El a fost combătut de St. Anslem.    Dintre scriitorii catolici care au căzut în Triteism a fost Pierre Faydit ce a fost dat afară din Oratoriu la Paris în anul 1671,   şi moare în anul 1709. Lucrarea lui  a fost „"Eclaireissements sur la doctrine et Phistoire ecclésiastiqes des deux premiers siecles, (Paris, 1696)”, prin care încearcă să demonstreze că înaintaşii noştri patriarhi au fost triteişti. Răspunsul l–a primit de la Louis-Charles Hugo în lucrarea sa intitulată ("Apologie du système des Saints Pères sur la Trinité,"Luxemburg, 1699).” Un alt preot influenţat de doctrinele Iluminismului  din Treves numit Oembs atribuie „Patriarhilor opinia sa proprie despre existenţa a trei naturi similare în Trinitate”  în care unitatea numerică a lui Dumnezeu vine din Scolasticism. Opera lui „Opuscula de Deo Uno et Trino" (Mainz, 1789), a fost condamnată de Pius VII într-un rezumat scris în data de 14 Iulie, 1804. Gunther e acuzat şi el de Triteism.” Nici  teologii sau scriitorii protestaţi nu sunt scutiţi de asemenea capcană şi se poate cita „Heinrich Nicolai (d. 1660), profesor la Dantzig, şi Elbing, …. cel mai cunoscut este William Sherlock, vicar la St. Paul, a cărui lucrare intitulată "Vindication of the Doctrine of the Trinity" (Răzbunarea Doctrinei Trinităţii, London, 1690)” Lucrarea a fost scrisă împotriva lui Socinians, dar fost atăcată de Robert South în lucrarea lui "Animadversions on Dr. Sherlock's Vindication (1693)” Lucrurile iau amploare şi discuţiile au fost ridicularizate prin satira „intitulată “Bătălia Regală”, atribuită lui William Pittis (1694?) şi care a fost tradusă în limba latină la Cambridge.” După aceste lucruri „Joseph Bingham, autorul lucrării “Antiquities” a predicat la Oxford în anul 1695 o predică ce a fost considerată că-i reprezintă pe Patriarhi ca Triteişti şi a fost condamnat de Consiliul Hebdomadal ca fiind  falsa, impia et haeretica,  acesta fiind izgonit din Oxford.” Cuvântul Triteism deşi este de natură teologică însemnă mai mult fiindcă o doctrină greşită a Trinităţii va genera şi o învăţătură falsă, respectiv o raportare greşită la un Dumnezeu Trinitar negând Persoanele din Trinitatea şi Natura lui Dumnezeu. Să vedem Ce învaţă Biblia despre Trinitate? [33] Adevărul aste că deşi Trinitatea este prezentă pe paginile Scripturii, nu avem o posibilitatea de a o explica, ci doar o acceptare care ţine de credinţă. Ea este un concept imposibil de înţeles de fiinţa umană folosind  propria pricepere şi rămâne o problemă de credinţa, Dumnezeu fiind infinit mai mare ca şi noi nu putem avea pretenţia de a înţelege tot şi nu poate fi cuprins de inteligenţa umană. Biblia ne spune că avem pe Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul şi Dumnezeu Duhul Sfânt adică Dumnezeu în trei Persoane şi în acelaşi timp trei Persoane care sunt Dumnezeu, matematic vorbind 3=1 şi = 3. Se poate înţelege  câteva adevăruri despre relaţia dintre Persoanele Trinităţi în mod limitat şi nu se pot nega adevărurile biblice cu privire la ele şi  nu se neagă veridicitatea şi nici bazele biblice ale acestor învăţături. Cuvântul Trinitate nu se găseşte în paginile Scripturii, dar acest termen descrie unitatea lui Dumnezeu prin care există 3 persoane „coexistente şi co-eterne care Îl descriu pe Dumnezeu” în nici un caz nu este vorba de trei Dumnezei, se poate spune că „Trinitatea înseamnă un singur Dumnezeu constând din 3 persoane.” Conceptul de Trinitate are suport biblic şi avem versete biblice ca bază pentru Trinitate. La început Dumnezeu se prezintă ca fiind singurul Dumnezeu deci Monoteism. „1) Există un singur Dumnezeu: (Deuteronom 6:4,1 Corinteni 8:4,   Galateni 3:20,1 Timotei 2:5)”. Trecem la punctul următor unde Dumnezeu se prezintă în Trei Persoane deci „2) Trinitatea constă din 3 Persoane: (Geneza 1:1,1:26,3:22, Isaia 6:8,48:16,61:1; Matei 3:16-17; Matei 28:19,2 Corinteni 13:14.)” Dacă cunoaştem limba ebraică în Geneza avem cuvântul Elohim" care are sensul de plural. La fel pluralul este prezent în „(Geneza 1:26,3:22; 11:7 şi Isaia 6:8), unde se vorbeşte despre Dumnezeu cu sensul de “noi”, ce presupune mai multe persoane. În limba română ca şi forme ale substantivului avem singular şi plural, dar în limba ebraică există trei forme, singular, dual şi plural, iar forma duală este prezentată  de două persoane,   ori cuvântul Elohim se referă la mai mul de două Persoane, în mod clar se referă cel puţin la trei Persoane (Tatăl, Fiul, Duhul Sfânt). De asemenea în (Isaia 48:16 şi 61:1), Fiul vorbeşte  şi face referire la Tată şi la Duhul Sfânt. Dar cel mai clar moment este evenimentul botezului lui Isus. Matei 3:16 De îndată ce a fost botezat, Isus a ieşit afară din apă. Şi în clipa aceea cerurile s-au deschis, şi a văzut pe Duhul lui Dumnezeu pogorându-Se în chip de porumbel şi venind peste El. 17  Şi din ceruri s-a auzit un glas, care zicea: „Acesta este Fiul Meu prea iubit, în care Îmi găsesc plăcerea.” (3) Persoane  prezentate ca distincte cei trei Membri ai Trinităţii sunt prezentaţi distinct în diverse pasaje biblice, astfel: ”în Vechiul Testament Domnul este prezentat ca şi „Domn” (Geneza 19:24). „DOMNUL are un "Fiu" (Psalmul 2:7,12, Proverbe 30:2-4)” Pe de altă parte „Duhul Sfânt este reprezentat distinct faţă de DOMNUL (Numeri 27:18) şi faţă de Dumnezeu" (Psalmul 51:10-12). Dumnezeu Fiul este prezentat distinct faţă de Dumnezeu Tatăl (Psalmul 45:6-7, Evrei 1:8-9). Isus în Noul Testament „(Ioan 14:16-17), se adresează Tatălui pentru Ajutor Mângâietor), şi anume Duhul Sfânt. Isus nu s-a considerat niciodată pe Sine ca şi Tată sau Duh Sfânt”.   Atunci când se ruga Isus o face la adresa Tatălui o Persoană din Trinitate. Persoane care sunt Dumnezeii. O altă latură este faptul că fiecare membru al Trinităţii este Dumnezeu. 4). „Tatăl este Dumnezeu – a se vedea (Ioan 6:27, Romani 1:7,1 Petru 1:2.), pe de altă parte „Fiul este Dumnezeu – a se vedea (Ioan 1:1,14, Romani 9:5, Coloseni 2:9,   Evrei 1:8,1 Ioan 5:20.)”. De asemenea şi „Duhul Sfânt este Dumnezeu – a se vedea (Faptele Apostolilor 5:3-4; 1 Corinteni 3:16), iar cel care locuieşte în credincioşi este Duhul Sfânt (Romani 8:9, Ioan 14:16-17, Faptele Apostolilor 2:1-4)”. 5) O altă problemă este deşi sunt egali în esenţă şi vin din veşnicii, există o subordonare în cadrul Trinităţi legată de lucrarea pe care o fac plus  există o altă subordonare în cadrul Trinităţii, fiindcă Scriptura ne arată că Duhul Sfânt se subordonează Tatălui şi Fiului, în timp ce Fiul se subordonează Tatălui şi în unele cazuri Duhului Sfânt. Dar prin acest lucru nu se poate nega divinitatea nici unei persoane din cadrul Trinităţii (Luca 22:42,   Ioan 5:36,1 Ioan 4:14). Referitor la Duhul Sfânt, citiţi (Ioan 14:16,14:26,15:26,16:7,   Ioan 16:13-14). 6). O altă problemă pe care o punem în discuţie este sarcinile Persoanelor din Trinitatea, astfel „Tatăl este sursa sau cauza definitorie a: 1) universului (1 Corinteni 8:6; Apocalipsa 4:11), 2) a revelaţiei divine (Apocalipsa 1:1), 3) a mântuirii (Ioan 3:16-17), şi 4) lucrărilor lui Iisus pe pământ (Ioan 5:17,14:10). Tatăl este Cel care INIŢIAZĂ toate aceste lucruri.” Fiul este „agentul” prin care Dumnezeu face lucrări şi le împlineşte „1) crearea şi existenţa universului (1 Corinteni 8:6, Ioan 1:3, Coloseni 1:16-17). 2) revelaţia divină (Ioan 1:1; Matei 11:27, Ioan 16:12-15, Apocalipsa 1:1), şi 3) mântuirea (2 Corinteni 5:19, Matei 1:21, Ioan 4:42).” Duhul Sfânt este modalitatea prin care Dumnezeu face aceste lucrări „1) crearea şi existenţa universului (Geneza 1:2, Iov 26:13, Psalmul 104:30). 2) revelaţia divină (Ioan 16:12-15, Efeseni 3:5,2 Petru 1:21). 3) mântuirea (Ioan 3:6, Tit 3:5,1 Petru 1:2) şi 4) lucrările lui Iisus (Isaia 61:1,   Faptele Apostolilor 10:38).” Duhul Sfânt este prezentat în scriptură ca Persoană dar şi Putere. O altă subordonare este faptul că Dumnezeu Trimite Duhul Sfânt, Isus Trimite Duhul Sfânt, niciodată invers  7).   Divinitatea Duhului Sfânt. [34] Ea este prezentat în versete din Scriptură. Natura Duhului Sfânt este numită Dumnezeu (Luca 1:32-35,   Fapte 5:3-4 ) și se află în unitate cu Tatăl și cu Fiul (Matei 28:19,2 Corinteni 13:14). Duhul Sfânt are calitățile lui Dumnezeu și se pot enumera: El este veșnic Evrei 9:14  ”cu cât mai mult sângele lui Hristos, care, prin Duhul cel veşnic, S-a adus pe Sine însuşi jertfă fără pată lui Dumnezeu, vă va curăţi cugetul vostru de faptele moarte, ca să slujiţi Dumnezeului cel viu!”, este prezent în orice loc (Ps. 139:1-7), este atoștiutor  (1 Cor 2:10-11). Duhul Sfânt are o mare putere Faptele Apostolilor 1:8  Ci voi veţi primi o putere, când Se va pogorî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudea, în Samaria, şi până la marginile pământului.”, (Romani 5:19), L-a înviat pe Hristos (1 Petru 3:18)  ”Hristos, de asemenea, a suferit odată pentru păcate, El, Cel neprihănit, pentru cei nelegiuiţi, ca să ne aducă la Dumnezeu. El a fost omorât în trup, dar a fost înviat în duh”. Duhul Sfânt face minuni Matei 12:28  ”Dar dacă Eu scot afară dracii cu Duhul lui Dumnezeu, atunci Împărăţia lui Dumnezeu a venit peste voi,”  (Romani 15:19). De asemenea Duhul Sfânt este implicat în procesul de creație (Gen 1:2) și ne dă viață spirituală (Ioan 3:3-8). De asemenea Duhul Sfânt posedă și alte atribute ale divinătății ca atotprezența (Ps. 139:7-10), atotputernicie (Gen. 1-2), adevăr (1 Ioan 5:7), eternitate (Evrei 9:14) 8) Personalitatea Duhului Sfânt. El există din veșnicie ca a treia Persoană din Dumnezeu[35] ( Fapte 5:3-4) și este egală în esență cu Tatăl și cu Fiul (Matei 28:19,2 Cor. 13:14). Duhul Sfânt posedă atributele unei Persoane ca  intelect (1 Cor. 2:11, Rom. 8:26-27), voinţa (1 Cor. 12:11), sentimente (Efes. 4:30) comunicare (Fapte 8:29). Duhul Sfânt[36] instruiește și învață (Ioan 14:26)  ”Dar mângâietorul, adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl, în Numele Meu, vă va învăţa toate lucrurile, şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu”, ascultă și vorbește (Ioan 16:13). El mărturisește despre Hristos. (Ioan 15:26)  ”Când va veni mângîietorul, pe care-L voi trimite de la Tatăl, adică Duhul adevărului, care purcede de la Tatăl, El va mărturisi despre Mine”, încurajează și mângâie. (Faptele Apostolilor 9:31)  ”Biserica se bucura de pace în toată Iudea, Galilea şi Samaria, se întărea sufleteşte, şi umbla în frica Domnului; şi, cu ajutorul Duhului Sfânt, se înmulţea”, și îi convinge pe oameni de păcat (Ioan 16:8)  și se roagă pentru noi. (Romani 8:27)  ”Şi Cel ce cercetează inimile, ştie care este năzuinţa Duhului; pentru că El mijloceşte pentru sfinţi după voia lui Dumnezeu”. De asemenea Duhul Sfânt trimite oameni în misiune. (Faptele Apostolilor 13:4)  ”Barnaba şi Saul, trimeşi de Duhul Sfânt, s-au coborît la Seleucia, şi de acolo au plecat cu corabia la Cipru” El are sentimente și trăiește sentimentul de mâhnire (Efeseni 4:30), când omul îi poate opune rezistență (Faptele Apostolilor 7:51) ” ... „Oameni tari la cerbice, netăiaţi împrejur cu inima şi cu urechile! Voi totdeauna vă împotriviţi Duhului Sfânt. Cum au făcut părinţii voştri, aşa faceţi şi voi”. La modul foarte comprimat Dumnezeu Crează alege şi cheamă, Fiul răscumpără, iar Duhul Sfânt sfinţeşte. Pavel recunoaşte imposibilitatea de a înţelege totul pe deplin „O, adâncul bogăţiei, înţelepciunii şi ştiinţei lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecăţile Lui, şi cât de neînţelese sunt căile Lui! Şi în adevăr, „cine a cunoscut gândul Domnului? Sau cine a fost sfetnicul Lui? ''  (Romani 11:33-34). Este periculos a nega adevărurile biblice.

Mişcarea Charismatică[37]. Este o mişcare creştină interdenominaţională de reînnoire, foarte populară şi cu o creştere rapidă în cadrul creştinismului actual. Ea îşi are rădăcinile în anul 1906  „la misiunea Azusa Street din Los Angeles, California”, (ca şi cultul penticostal), fiind iniţiată de metodişti. În acel, loc oamenii au pretins că au fost botezaţi cu „Duhul Sfânt” în  felul în care au fost botezaţi ucenicii din Fapte 2.   la Rusalii, oameni  vorbeau în limbi,   se făceau vindecări miraculoase şi era o stare de   pasiune puternică, la modul spiritual între credincioşi. Mişcarea se întinde pe tot cuprinsul U S A  şi astfel mişcarea penticostal / carismatică a reînceput în anii 70 şi s-a răspândit în Europa iar în anii 80,   s-a extins şi mai mult apărând şi derivând în noi denominaţii. Au influenţat şi alte culte ca „baptistă, episcopaliană, luterană, precum şi în biserici nondenominaţionale”. Mişcarea (acum are statut de cult) numele vine de la cuvântul grecesc „daruri”,  Charismata deci înseamnă „darurile harului”. Se opune un accent deosebit pe darurile Duhului Sfânt, ele fiind denumite „carismele” biblice sau daruri spirituale care se presupune că-i dau individului influenţă sau autoritate peste mase mari de oameni”. Dintre  daruri iese în evidenţă vorbirea în limbi şi profeţia. Carismaticii susţin faptul că manifestările Duhului Sfânt date în primul secol după Cristos sunt valabile şi astăzi. A nega în totalitate minunile produse în aceste culte înseamnă să negi lucrarea Duhului Sfânt în lume, dar vom vedea puţin mai târziu că de fapt lucrarea lui în esenţă este alta. Mişcarea Carismatică este cunoscută şi se pune accentul mai mult pe vorbirea în limbi (glossolalia) şi pe vindecările divine ale profeţilor ca fiind o dovadă a prezenţei Duhului Sfânt. La întâlniri se practică rugăciunea, fredonarea melodiilor în mod frenetic, se dansează,   se strigă în „duhul”, prin ridicarea mâinelor avem  „râsul sfânt” sau  alte forme de manifestare, dar nu suportă un test pentru adevăr ancorat biblic. Dacă încercăm să răspundem la întrebarea dacă Mişcarea Carismatică este Scripturală răspunsul este Nu, fiindcă Satana pune un văl între copiii lui Dumnezeu şi Cuvântul Biblie, aspect care a început încă în Grădina Eden „când şarpele a întrebat-o pe Eva: „Oare a zis Dumnezeu cu adevărat…?” (Genesa 3.1) „ şi a pus la îndoială autoritatea lui Dumnezeu  iar azi  se spune sub semnul întrebării suficienţa Bibliei. Satana a sporit acestă strategie (1 Petru 5.8-9). Se asistă la ameninţări demonice la adresa creştinismului în domeniul miracolelor, iar Satana nu ia pe om de lângă Biblie ci ne centrează atenţia asupra unor experienţe supranaturale. Ca urmare mulţi credincioşi nu mai cercetează Scriptura pentru aflarea adevărului Biblic. Şi astăzi Dumnezeu poate face minuni, nu se poate contesta acest lucru, dar ce se petrece în Mişcarea Carismatică poate fi parţial adevărat şi tot parţial o lucrare a Duhului Sfânt. Cu privire la minuni, avem 4 mari perioade în care sau făcut şi se fac minuni. Prima a fost la ieşirea poporului Israel din Egipt când a fost scos cu mână tare de Dumnezeu (cele 10 urgii), mai avem perioada lui Ilie şi Elisei care au fost proroci în Regatul de Nord, urmează momentul când Isus se Întrupează şi face minuni din compasiune pentru semeni şi pentru a dovedi că este Fiul lui Dumnezeu, iar ultima categorie este când Dumnezeu doreşte să-şi zidească Biserica în medii ostile. De asemenea fenomenul vorbirii în limbi glossolalia se întâlneşte şi la popoarele păgâne, deci nu reprezintă o garanţie a faptului că provine de la Duhul Sfânt. Adevărul este că Trupul lui Cristos care este Biserica, nu mai are nevoie de apostoli noi sau vindecători şi nici de pretinşi făcători de minuni. Ceea ce trebuie să face astăzi este ca Biserica să se întoarcă la Cuvântul lui Dumnezeu  şi să vestească Evanghelia lui Cristos prin dragoste ş puterea Duhului Sfânt celor care nu cunosc. Cu privire la manifestările şi lucrările  Duhului Sfânt[38], amintim doar cele legate de subiectul de faţă.   Duhul Sfânt a fost activ la creaţie (Gen. 1:2), Îl înalţă pe Cristos (Ioan 16:14), convinge oamenii de păcat. (Ioan 16:8)  „Şi când va veni El, va dovedi lumea vinovată în ce priveşte păcatul, neprihănirea şi judecata”, şi opreşte păcatul pentru a nu se manifesta cu toată forţa lui (2 Tes. 2:6-7).  „In legătura cu Scriptura, El a fost agentul activ in inspiraţie (2 Pet. 1:21).  „In legătura cu cei credincioşi El regenerează (Tit. 3:5), botează (1 Cor. 12:13), locuieşte in ei (Rom.  8:9), pecetluieşte (Efes. 1:13), controlează (Efes. 5:18), asigura (Rom.  8:16), convinge (Rom. 8:14, Gal. 5:18), luminează (1 Cor. 2:15), 1 Ioan 2:20,27) si este arvuna noastră (Efes. 1:14)”.  Adevăratul credincios trăieşte condus de Duhul Sfânt (Galateni 5:16, Efeseni 5:18). De asemenea toţi credincioşii sunt botezaţi cu Duhul Sfânt (1 Cor 12:13), , dar nu toţi sunt plini de Duhul Sfânt şi nu şi-au răstignit complet firea pământească. De asemenea noi credem că darurile Duhului Sfânt sunt date de Dumnezeu bisericii locale (1Cor. 12:18,1Pet. 4:10).  Dar aceste daruri miraculoase ca „vorbirea in limbi, vindecările, cunoaşterea sau profeţia au fost temporare si intenţionate pentru a confirma mesagerii lui Dumnezeu in veacul apostolic (2 Cor. 12:12,   Evrei 2:2-4),”.   Ele au încetat când Noul Testament a fost complectat. (1Cor. 13:8-11).   Duhul Sfânt este suveran şi dă darurile cui voieşte, El nu face spectacole pe scenă sau stadioane şi nu le dă pentru mândrie spirituală (1Cor. 12:1-11).    Noi astăzi ne uităm la roada Duhului Sfânt (Gal 5:22-23) care nu este un rezultat al eforturilor umane ci este un rezultat al lucrării Duhului Sfânt. „Crestinul trebuie sa facă ceea ce Galateni 5:24 "cei ce sint ai Lui Cristos Isus si-au rastignit  firea paminteasca impreuna cu patimile si poftele ei.". In astfel de credincioşi, Duhul Sfint are mediu prielnic sa rodească, si va rodi”.  Cred că nu este cazul să ne îmbătăm cu apă rece. De asemene se poate amintii faptul că nici un credincios nu se ridică la standardele de sfinţenie impuse de Dumnezeu  de aceea avem pe Isus Cristos sus în cer ca şi Mare Preot care mijloceşte pentru noi. Acum trecem la o altă erezie  şi mai periculoasă.

Scientologia: De la ficţiune, la religia erei spaţiale[39]. Este o mişcare neobişnuită şi bizară, foarte controversată în spaţiul creştin denumită „Biserica Scientologică” ce a  „fost întemeiată prin anii '50 de către Lafayette Ronald Hubbard (1911-1986), în California. Ea este rodul mai timpuriu ale alte teorii nereligioase a "Dianeticii".   În momentul actual Scientologia susţine că are 7000 de centre în 65 de ţări şi că este una dintre cele mai prospere religii.   Din  ea fac parte celebrităţi ca şi „Tom Cruise, John Travolta, Kirstie Alley şi Sonny Bono (sau cunoscutul jazzman, Chick Corea, aşa cum ne indică Time din 6 iunie 1991, care ne-a vizitat ţara în decembrie 1997 n. tr.)”. Aceştia sunt doar câteva din persoanele celebre „credincioşi” din Hollywood care o susţin în mod activ (din acest motiv organizaţia a mai fost numită,"Biserica Celebrităţilor" - n. tr.).”. Totuşi ea are şi criticii cum se demonstrează prin publicaţii „Reader's Digest (din mai 1980, şi septembrie 1981) şi ale revistei Time (din 6 mai, 1991 - număr aflat în posesia traducătorului!),” faptul că nu este biserică. Filozofia Scientologiei, şi crezurile ei sunt un amestec „omogen” dintre filozofia orientală şi cercetările lui Hubbard, şi mai multe discipline, plus datele dezvăluite în urma „audierilor”. „"Audierea" (engl."auditing") reprezintă metoda de "consiliere" scientologică care constă în examinarea profundă a vieţii prezente, sau a "vieţilor anterioare", a celui ce este numit "necurat" (engl."preclear" - "înainte de curăţire"), sau începători.   Hubbard dă mai multe definiţii cu privire la Scientologie ca fiind „continuarea vestică şi anglicizată a numeroase forme străvechi de înţelepciune". Aici sunt incluse Vedele, Taoismul, Iudaismul, Gnosticismul, învăţătura greacă timpurie dar şi învăţăturile lui Isus, Nietzsche şi Freud.   În conformitate cu ce spune Hubbard "Scientologia a atins ţelul religiei din toată istoria scrisă a omului, eliberarea sufletului prin intermediul înţelepciunii". (Aşa da definiţie câte puţin din toate religiile, doar suntem în post-modernism ). Scientologia împarte în mod artificial mintea omului- cel analitic şi cel reactiv – aproximativ paralele „cu conştientul şi inconştientul omului, numit şi iraţional”. Experienţele neplăcute sau şocante ca şi durerea „sau pierderea cunoştinţei duc la producerea "engramelor” ce sunt înregistrate în mintea noastră, şi ne cauzează probleme de emoţie, sau fizice prezente, iar Scientologia le pe rezolva. Evenimentele sunt reţinute inactiv în creier, până când alte evenimente similare le readuc la viaţă. Ele generează  un comportament reflexiv, condiţionat şi dăunător acelei persoane, şi  se  produce un comportament defensiv, chiar cu reacţii iraţionale. Din punctul acesta de vedere suntem doar fiinţe condiţionate, maşini care răspund unor comenzi în cazul de faţă manipulare. Trezirea la realitate se face automat (prin reactivarea minţi ). De la fiinţe libera am ajuns să fim „ sclavii unei minţi (reactive) "aberante/deviate”.   Scientologia  face afirmaţia că prin „prin Dianetică şi/sau prin terapie scientologică putem ajunge direct la "engramele" noastre şi să le "ştergem", devenind astfel "curaţi" ("clear"), sau altfel spus, stăpâni pe comportamentul nostru ("la cauză"), în loc de a depinde de o minte reactivă bolnavă ("în efect"). Dar există o latură întunecată[40] a Scientologiei din cauza reîncarnării, am acumulat enagrame timp de miliarde şi mii de ani, iar din acestă cauză trebuie să mergem cu mintea înapoi, pentru a experimenta efectele dăunătoare din vieţile anteriore. Acest lucru este o absurditate fiindcă este ceva imposibil. Scientologia susţine că fiecare om este un „tetan”, spirit nemuritor aşa de mul afectat de acest lucru că a uitata că este nemuritor. „ Tetanii, se spune,   că posedă controlul absolut asupra trupurilor lor, dar din nefericire, ei cred că sunt doar trup (o soartă urâtă) şi de aceea sunt limitaţi de universul TESM-ului (adică, de Timp, Energie, Spaţiu şi Materie).” La moartea omului tetanul trebuie să intre în alt trup dar cu toate anagramele acumulate din vieţile anterioare. În acest fel tetanii nu mai sunt liberi ci robi ai universului material. Doar Scientologia poate elibera tetanul, dar întrebarea se pune în ce fel de libertate unde şi pentru ce. Presupuneri teologice ale Scientologiei. Dacă Scientologia se consideră biserică, vom încerca să identificăm „presupuneri teologice” cu privire la „Dumnezeu, om, creaţie, mântuire, moarte şi supranatural. În Biserica Scientologică Dumnezeu este perceput sub formă panteistă „(care înseamnă a crede că toate entităţile fizice sunt conţinute în Dumnezeu, dar nu sunt identice cu El)? o contradicţiei evidentă în pasaj, şi teologia tinde spre monoteism care este denumită "Fiinţă Supremă", , dar nu este definit în mod intenţionat aşa că fiecare crede ce vrea. Dumnezeu mai este numit şi  ”Natura","Infinitul","Cea de-a Opta Dinamică","toată (viaţa) Teta", , iar fiecare om este liber să-l interpreteze pe Dumnezeu aşa cum doreşte (o revelaţie de jos în sus, după mintea limitată a omului). În mod curios Omul, deşi are un trup deplorabil cum s-a amintit mai sus, el este bun şi divin, iar căderea s-a făcut în materie şi nu în păcat. Căderea s-a produs când tetanii s-a plictisit şi au dat naştere unor universuri mintale pentru amuzament. Aşa de mult au fost prinşi de joc că au uitat cine sunt, şi-au pierdut conştienţa de sine, au devenit hipnotizaţi şi au fost prinşi de sistemul actual de timp,  energie,  spaţiu şi materie. În plus s-au adunat anagrame din trecut şi ce a rezulta a fost o fiinţă jalnică legată de materie, o maşinăriei ce este stimulată de efecte. Acest concept este descris în lucrarea Scientologia: O religie mondială se naşte în era spaţială” în felul următor: "Persoana", este după Scientologie (şi se descoperă că este), un Tetan (fiinţă spirituală) având un potenţial creator infinit care acţionează în universul fizic însă fără a face parte din el... ”, vedem o contrazicere evidentă în text.   Mai departe  "Eternul Eu Indestructibil" (supranumit,"Atman") al Upanishad-elor hinduse a prevăzut de mai demult conceptul scientologic al "tetanului"... dar se pune întrebarea de către cine? De asemenea tetanul este sursa universului imaginar într-o „comunitate” de suflete din univers făcut de alţi tetani (dar parcă au uitat că sunt tetani?). În lumea simţurilor fiecare tetan „joacă Jocul Vieţii, în comun cu partenerii lui spirituali... asemenea personajului hindus "Lila" sau "Jocului Divin", Cu timpul aceste simţuri devin mai încurcate şi percepţia realităţii se strică”….. şi apoi? Creaţia. În Scientologie universul nu a fost creat din nimic, ex nihilo (latină,"din nimic"), ci dintr-o emanaţie mintală de ordin subiectiv ori o "proiecţie" a tetanilor, acesta având doar o aparentă realitate şi nu una reală”. Din acest punct de vedere universul este un joc al ingeniozităţii tetanilor, fiindcă mimic nu le mai face plăcere.   Astfel universul poate fi modificat manipulat doar de către un tetan iluminat spiritual. Din acest punct de vedere Biserica Scientologică folosind puterile ocultice demonstrează în practică o confirmare a acestei învăţături. (Deci nu este  Dumnezeu ci Satana autorul creaţiei). Doar tetanii iluminaţi[41] percep şi pot schimba universul, dar tetanii ignoranţi (în principiu, aceştia fiind toţi ne-scientologii sunt robi ai engramelor prinşi în trupuri fizice) „În concluzie, creaţia materială aşa cum o cunoaştem noi nu este doar o iluzie dar şi un rău absolut - ea fiind puternica barieră distructivă pe care cineva trebuie să o biruiască pentru a avansa spiritual”, deci nici o urmă de speranţă pentru viitor. Mântuirea. Dina acestă „jalnică sclavie a tetanului faţă de universul, timp, energie, spaţiu, materie” a continuat timp de milenii până ce L. Ron Hubbard, a descoperit soluţia unui plan de mântuire. Astfel „audierea" scientologică, engramele pot fi neutralizate iar tetanul poate treptat să devină conştient de sine sau "iluminat". Se folosesc tehnici speciale prin care se poate recunoaşte existenţa spirituală pentru ca tetanul să devină iluminat, nu descriem întregul proces absurd, dar în final se pretinde că după numeroase niveluri se ajunge la Tetanul Operaţional pentru realizarea sinelui. „Un "Tetan Operaţional" este acela care este din ce în ce mai conştient de adevăratele sale puteri de tetan şi să acţioneze conform lor”. Moartea. În concepţia Bisericii Scientologice moartea este o binecuvântare, se  eliberează sufletul din temniţa trupului (adică, evoluţia tetanului, a sufletului, la o stare superioară de conştienţă), totuşi ea este un eveniment banal, deoarece s-a produs de miliarde de ori şi este irevelant. Ocultul.   Prin faptul că sunt implicate „puterilor spirituale şi a experienţelor "afară-din-trup" (ca şi mijloc în folosul tetanului pentru a-şi re-descoperi adevăratele lui puteri) este semnificativă pentru acceptarea de către biserică a tărâmului ocultic.” În plus fiul lui Hubbard afirmă că „magia neagră constituie miezul Scientologiei". De asemene însuşi Hubbard, a recunoscut că a fost călăuzit în timpul vieţii de o entitate spirituală în plus mai mulţi cercetători ştiinţifici „au confirmat natura ocultă a Scientologiei. Magia „albă sau neagră” reprezintă de fapt puterile celui rău a lui Satana. O critică adusă Scientologiei. Împotriva Bisericii Scientologice s-a scris o cantitate mare de lucrări (din păcate în limba engleză), dar ca şi ajutor sunt „1) investigaţiile şi rapoartele guvernamentale, (2) transcrierile a numeroase decizii judecătoreşti (unde Scientologia a apărut fie ca acuzator, fie ca pârât), (3) analizele ştiinţifice ale unor domenii înrudite cu teoriile Scientologiei (cum ar fi, filozofia, medicina, psihologia, sociologia, teologia, sau etica), (4) analizele presei şi investigaţiile făcute de ea, din mass-media, (5) cât şi literatura publicată de actuali sau foşti membrii ai grupării” Scientologia face afirmaţii care nu se pot verifica, coeficientul de inteligenţă nu s-a ridicat pentru a rezolva problemele umanităţii, Nici Dianetica nici Scientologia nu a rezolvat nimic. Preteţiile Scientologiei nu au fost confirmate, astfel Lordul Cancelar Hailsham, educat la Oxford care a deţinut funcţii înalte  firmă: "Nu găsesc conceptele filozofice (ale Scientologiei) potrivite pentru a-i sprijini teoriile... baza reală pe care au pretins că au obţinut rezultate bune în tratamentul indivizilor, nu mi se pare să fie pe deplin dovedită". Cu privire la sănătatea mintală tehnicile Scientologiei duc mai degrabă la tulburări, comportament iraţional, dezorientare cronică senzaţii corporale stranii, boli mintale şi  fizice, inconştienţă şi chiar sinucidere. Metodele lui Hubbard deşi pretinde că sunt bune, ele sunt dubioase şi nu prezintă încredere. Chiar şi fiul lui după publicarea "Dianetica: Ştiinţa Modernă a Sănătăţii Mintale", cu un câştig de milioane de dolari, recunoaşte că Hubbard nu a făcut nici un fel de cercetare. Ce a făcut cu adevărat a luat din religiile amintite anterior fragmente iar de la oameni diferite experienţe şi „le-a pus într-un mixer unde le-a amestecat[42] şi de unde a scos Dianetica!” Experienţele din carte cam 200” experienţe reale din viaţă” arată că predomină avortul şi starea de inconştienţă, multe fiind inventate de autor. Implicarea lui în ştiinţele oculte a început la 16 ani. Pe deasupra, alţi cercetători care au examinat singurul presupus instrument "ştiinţific" al Scientologiei ce este capabil să producă "date", au concluzionat că este inutil şi că nu are nici un fel de calităţi deosebite. Acest instrument este "E-meter"-ul, un dispozitiv electric care este folosit la localizarea engramelor."E-meter"-ul măsoară cu acurateţe variaţiile de rezistivitate electrică ale corpului omenesc, asemenea galvanometrului. (Conform descrierii articolului critic din revista Time din 6 Mai 1991),"E-meter"-ul este un detector de minciuni, mai simplificat, făcut să măsoare schimbările de electricitate de la nivelul pielii, în timp ce "pacienţii" sunt supuşi unui interogatoriu asupra unor subiecte intime ale vieţilor lor - n. tr.). Însă,"nici una din teoriile asociate acestui aparat, sau din pretenţiile cu privire la el nu se confirmă. (Hubbard a susţinut că şedinţele de consiliere în jurul "E-metrului", pot şterge engramele, poate vindeca orbirea, şi pot chiar spori inteligenţa şi aspectului unui om ( - Time, 6 mai 1997), dar ele nu sunt justificate şi nu se confirmă în realitate. Ele sunt contrare unor dovezi experte... " Scientologia are pretenţia că ţine la etică şi integritate astfel” "Practicarea Scientologiei duce la un nivel superior de etică (morală) şi integritate... " ori "Milioane de oameni cred deja că morala Scientologiei, conţine mai multă greutate şi onestitate decât legile tradiţionale şi confuze ale neamurilor", afirmând că membrii bisericii Scientologici sunt oneşti şi morali. În post-modernism etica şi morala sunt la fel definite, dar în realitate nu este aşa. Etica este un set de legi date de o divinitatea sau de oameni, guverne, etc, iar morala este stare în care se găseşte un om sau o naţiune la un moment dat. Cei care fac parte din Biserica Scientologică şi nu se ridică la nivelul aşteptărilor sun priviţi ca şi duşmani. Biserica Scientologică operează cu termeni proprii. Aşadar „cuvintele folosite în citatele de mai sus, cum ar fi "etica","morala", poartă nu doar semnificaţiile binecunoscute ci şi cele ale Scientologiei”. Adevărul  este mai ciudat decât ficţiunea. Scientologia are o problemă pentru că utilizează în mod subiectivi informaţii pentru a manipula şi a le utiliza pentru obţinerea adevărurilor închipuite propriilor interese. Se observă faptul că Habbard este prolific în domeniul S. F. Pentru Hubbart viaţa  este doar un joc, iar singura semnificaţie reală sunt faptele  tetanilor din miliardele de ani de dinainte descrise în „"O istorie a Omului" şi "Ai mai trăit această viaţă înainte?",   iar cartea ar trebuie să facă parte din S. F. Un exemplu este o pretinsă viaţă anterioară în care „"E-metrul" la un "pacient" supus examinării: „"Necuratul (deci, e vorba de "pacient" - "preclear" , în engleză; n. tr.) s-a aflat pe Marte fără un trup, în urmă cu 469.476. 600 de ani, s-a întrupat într-o păpuşă şi a distrus un pod şi mai multe clădiri. Oamenii au fost chemaţi la templu, de o alarmă. Necuratul (încă odată, iniţiatul în Scientologie - n. tr.), s-a dus acolo şi a rupt ultima bancă şi a dărâmat turnul templului. S-a refugiat în oraş unde a văzut o păpuşă într-o vitrină în care a fost întrupat cu forţa, încercând să-i mişte membrele. Oamenii au pus mâna pe ea (l-au prins), au bătut-o şi au aruncat-o pe fereastră (o cădere de 10 metri). Păpuşa a fost dusă la templu, unde un episcop a executat-o cu pistolul lui în timp ce congregaţia cânta "Dumnezeu este dragoste". Când oamenii au plecat, păpuşa care şi-a pierdut controlul, s-a târât afară unde a fost călcată de o maşină mare şi de un cilindru compresor. Atunci a fost readusă înaintea Episcopului, care a dat ordin să fie urcată împreună cu alţii într-un camion, şi dusă la săpat de tranşee sau şanţuri, pe o perioadă de 2.000 de ani. (Întreaga întâmplare a durat cam 2.000. 000 de ani.)” Mai departe „trupul i-a fost înlăturat, necuratului (PC -ului, deci "preclear"-ului; n. tr) fiindu-i promis un corp de robot. Tetanul a ajuns într-o staţie de implantare unde a fost pus într-un cub de gheaţă şi transportat de o farfurie zburătoare şi lăsat pe planeta ZX 432."(astronomii cred că au ceva de spus). În continuare Hubart[43]  spune că acest adevăr aşa de ciudat nu poate fi înţeles de nimeni, nu se poate face diferenţa dintre „science fiction şi realitatea ştiinţifică (o revelaţie pe care, de asemenea, a găsit-o folositoare în respingerea şi manipularea "iluziilor" cunoaşterii convenţionale)„ Hubard afirmă că „una dintre cele mai asemănătoare descrieri ale unui tetan este Alice în Ţara Minunilor... Acolo, el poate născoci, (inventa) iepuri albi şi omide, eventual pe Urâcioşi. (Tetanul) s-ar simţi în elementul lui". Astfel localizarea omului în universul TESM este de domeniul fantasticului ceva ci nimeni nu ar crede. Deci de la science fiction, am trecut în lumea poveştilor pentru copiii. Pentru Hubard creaţia materială este o iluzie iar "Universul TESM poate fi uşor dovedit ca fiind o iluzie... ". Personal cred că dacă ar pune mâna în foc iluzia ar dispărea şi ar considera lumea reală adevărată.   Dar doar un tetan iluminat prin Scientologie adică Hubbart poate cunoaşte această realitate. Scientologii sunt de acord cu aceste presupuneri pentru că „ceea ce Hubbard spune că este adevărat,  este adevărat şi în realitate, indiferent de cât de fantastic sau contrar pare cunoaşterii convenţionale actuale”. Dacă Biserica Scientologică are pretenţie de biserică, atunci cui se închină?   Prin folosirea ocultului şi magiei, pe lângă alte aberaţii, ea se închină de fapt lui Satana. Scientologia şi Creştinismul.   În anul 1970, la 20  de ani de la înfiinţarea Bisericii Scientologice, o carte a lui Hubbard susţine că „Scientologia nu este o religie”, dar a devenit o religie şi face concurenţă creştinismului. Un sondaj făcut în Biserica Scientologică a rezultat că 3 000 dintre membri ei au un trecut predominant creştin „(aprox. 40% dintre ei fiind protestanţi şi 26%, catolici). 70% dintre cei ce provin din biserici creştine au susţinut că se consideră încă creştini practicanţi ai credinţei lor creştine, fapt care înseamnă că aproape jumătate (47%) dintre cei sondaţi, se consideră încă creştini”. În privinţa studiilor 37% au studii superioare, 80 % provin din clasa de mijloc, Scientologia este atrăgătoare, (normal dacă poţi face orice) mulţi dintre cei care conduc au fost recrutaţi de creştinism. Din păcate răspunsul creştinismului este aproape nul la acestă provocare fapt care denotă că  nu recunoaşte pericolul pe care îl prezintă Scientologia la adresa creştinismului. Dintre cele două religii doar una poate fi adevărată. Concepţia creştină despre lume şi viaţă „este adevărată” (şi am demonstrat cu altă ocazie cum acest lucru se poate stabili raţional, pe baze revelaţionale şi empirice, folosind măsura strictă a criteriului legal), tetanii lui Hubbard şi practicile Scientologiei nu au justificare. Dar prin faptul că foloseşte ocultul înseamnă că este lucrarea lui Satana. Cum de aşa zişi creştini nu-şi dau seama de acest lucru? În concepţia Biblică se afirmă că Există un Dumnezeu peste tot universul (Isaia 43:10-11), El a creat omul (trup şi spirit)la un moment dat în timp, (Geneza 2:7). Deci omul este o fiinţă finită,   a fost creat, se naşte şi moare într-un interval de timp dat de Dumnezeu. Fiinţe divine ca şi tetanii din Scientologie sunt imposibil să existe, mai ales că am văzut până acum amalgamul de religii  şi experienţe puse în creuzet dând un rezultat fără scop, şi soluţiile ei sunt total greşite. Dacă există cu adevărat tetani Scientologia se bazează pe eroare pentru că „Tetanul poate fi înduplecat să renunţe la limitările pe care şi le-a impus singur”. Ca şi exemplu consilierii scientologice, auditorul (consilierul), pot să culeagă o serie de informaţii şi să sugereze sentimente, pe care frica iraţională o contrazice. În teologia lor apar aspecte serioase care ţin de Dumnezeu şi om.   „(adică, natura şi existenţa lui Dumnezeu), al teologiei revelate (pot eu să ştiu dacă Dumnezeu există?), al antropologiei (ce sunt eu? Sau, cine sunt eu?), al soteriologiei (cum pot să fiu mântuit?), sau al tanatologiei (ce se întâmplă cu mine când mor?)”. Dar aceste întrebări le ridică şi filozofia şi omul de rând iar dacă răspunsurile sunt greşite, ele duc la moartea spirituală şi despărţirea de Dumnezeu. Se poate răspunde  şi contracara cu Biblia la ce susţine Scientologia[44]. Ea este în sine panteistă în care o mulţime de tetani,"în mod colectiv" alături de toate celelalte forme de viaţă alcătuiesc „Fiinţa Supremă”. La fel ca şi în alte religii această fiinţă nu este bine definită. Biblia susţine faptul că există un singur Creator, Dumnezeu, ce are calităţi ca perfect şi suveran este Imuabil, vine din veşnicii,” fără început şi fără sfârşit”, există în Trei Persoane, este blând, iubitor, drept şi sfânt, el va pedepsi păcatul la judecată.   (Gen. 1:1, Isaia 43:10-11, Fapte 5:3-4, Isaia 61:8, Maleahi 3:6,   1Tim. 2:5, Tit 2:13,1Ioan 4:8-10). Omul. Scientologia învaţă că omul este un spirit nemuritor ca şi atman-ului hindus. El poate fi considerat unu dintre divinităţile care au uitat statutul de divinitate. (interesantă memorie). Scientologia susţine faptul că omul nu este un dumnezeu neştiutor şi că  este necesar pentru realizarea sinelui de iluminare. Biblia spune că omul nu este Dumnezeu ci o creaţie a lui Dumnezeu făcut după imaginea Creatorului. Problema omului nu a apărut că a fost plictisit ci a păcatului care a intrat în viaţa lui şi a iubirii de sine. (Romani 3:10-18; Efeseni 2:1-4). Scientologia are la bază conceptul de tetan, o chestie inventată, celelalte lucruri au la bază existenţei înălţimea sau amețeală,  zăpăcit, năucit, fiind un tetan ignorant din cauza numeroaselor vieţi trăite „pentru că "E-metrul" său i-a "localizat", chipurile, o engramă (deci o întâmplare care să aibă legătură cu senzaţia lui actuală de ameţeală), de acum 10 miliarde/trilioane de ani” şi poate greşii din cauza unui incident dintr-o viaţă anterioară.   Tetanul nu are nici un efect pe tărâmul realităţii (deci un vid) Mântuirea. În Scientologie mântuirea înseamnă progres faţă de robia materiei şi este necesară iluminarea gnostică şi „eliberare din trupul şi universul TESM.” Preţul plătit la final este „zeci de milioane de dolari, un om poate fi "salvat" progresiv din engramele sale, odată prin cunoaştere”, pentru a ajunge la un nivel superior de „tetan operaţional”. În contrast Biblia ne învaţă că mântuirea este un dar fără plată „Omul este răscumpărat pe principiul Harului, prin credinţă în ispăşirea lui Hristos (Efes. 2:8-9, Ioan 6:47, Evrei 11:1; 1Ioan 2:2). Moartea. Scientologia pretinde că moartea se repetă la infinit prin reîncarnare, totuşi ea este benefică pentru eliberează sufletul din trup, dar urmează o altă viaţă în alt trup şi tot aşa mai departe  la infinit. Biblia ne spune că moartea vine o singură dată şi după  ea aduce binecuvântări (cerul cel veşnic), sau cele mai îngrozitoare consecinţe (iadul veşnic). Moartea este ceva ireversibil atât pentru cei mântuiţi cât şi pentru cei pierduţi, oamenii au o singură viaţă  în care se pot împăca cu Dumnezeu. (Evrei 9:27; Matei 25:46, Apoc. 20:10-15). Scientologia respinge credinţa creştină şi a revelaţiei iudeo-creştine, Hubard afirmă că misiunea lui Cristos este doar o imaginaţie a unor minţi întunecate. De fapt Hubbard nu este interesat de mântuirea omului, nu  există o dorinţă sinceră ca lumea să fie mai bună în domeniul spiritual, în contras „Mulţi practicanţi ai ei sunt dedicaţi şi generoşi în îndeplinirea unei asemenea agende”. Dacă omul nu este un tetan cum pretinde Scientologia, ci o fiinţă căzută în păcat aşa cum declară Biblia şi are nevoie de mântuire, care va fi rodul efortului de o viaţă a scientologilor decât pierzarea veşnică. Ar fi de dorit ca ci ce provin din bisericile creştine, dar şi ceilalţi să  asculte ce a spus Cristos. "Şi ce ar folosi unui om să câştige toată lumea, dacă şi-ar pierde sufletul? Sau, ce ar da un om în schimb pentru sufletul său?" (Matei 16:26), sau "Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu" (Ioan 17:3). Din păcate este mult mai comod să crezi şi să trăieşti cum îţi place fără să fii tras la răspundere, dar la sfârşit vine judecata lui Dumnezeu.   (Evrei 9:27)  Şi, după cum oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata, Amin.

4). Concluzii. Iona ca şi proroc al Domnului ne arată pe de o parte caracterul şovin al personajului, egoismul şi răutatea, încăpăţânarea ce trebuiau corectate, o caracteristică a poporului evreu în general, amestecată cu mândria faptului că e poporul ales, (aveau un văl pe ochi şi nu-şi vedeau păcatul),” în contrast cu voia lui Dumnezeu „Te voi pune ca legământ al poporului, ca să fii Lumina neamurilor”,  dar pe de altă parte ne sunt prezentate Harul şi mila lui Dumnezeu faţă de popoarele păgâne care erau şi ele cuprinse în planul de mântuire a lui Dumnezeu vizavi de cetatea Ninive care a fost iertată. Apelul lui Iona era de avertizare dar şi de iertare în care Dumnezeu îşi arată dragostea faţă de toţi oamenii, mesaj care merge peste veacuri cu împlinire în Jertfa lui Cristos. Cartea are un scop didactic din care se poate trage învăţăminte, ne arată puterea universală a lui Dumnezeu peste naţiuni cu privire la moarte sau viaţă aici pe pământ, şi sub aspect spiritual  dar şi unde vom fi în veşnicii. Moartea este descrisă prin metafore specifice din timpul acela. Deşi există diferite interpretări a cărţii lui Iona, ajungând chiar şi la interpretarea parabolică, „fiecare crede ce vrea”  (fiind acum în post modernism), ea rămâne o lecţie pentru fiecare dintre noi cu privire la ascultarea/neascultarea noastră de Dumnezeu ca şi credincioşi.   Iona este un prototip al lui Cristos, Iona şi Isus aducând acelaşi mesaj cu îndemn la pocăinţă şi mântuire. De asemenea Isus a afirmat că va sta în mormânt atât cât Iona a stat în pântecele peştelui, iar învăţătătorii Legii au refuzat să asculte pe cineva infinit mai mare ca şi Iona. Prorocul reprezintă pe poporul Israel între popoarele păgâne ce trebuiau să fie lumină dar nu a fost şi a primit pedeapsa mesaj ce trebuia să vină de la Dumnezeu. Avem două versete în contras unde Isus Cristos  strigă „Şi pe la ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas tare: „Eli, Eli, Lama Sabactani?” adică: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?”, cu „ adică, Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine, neţinându-le în socoteală păcatele lor, şi ne-a încredinţat nouă propovăduirea acestei împăcări”. Oricum Jertfa de pe Cruce dă posibilitatea oamenilor să se împace cu Dumnezeu.    „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică”. Această realitate  nu poate fi desfiinţată de nimeni, împăcarea oamenilor cu Dumnezeu se face numai prin Jertfa lui Cristos. De asemene înţelegem faptul că nimeni nu se poate ascunde de Dumnezeu, El fiind Omniprezent şi Omnipotent, Dumnezeu Atotputernic care îşi duce la îndeplinire planurile prin voia Sa hotărâtoare, iar noi trebuie să vestim acest mesaj al împăcării la toţi oamenii acesta fiind mandatul preoţiei noastre. De asemenea există câteva realităţi actuale în viaţa creştinului prin a înţelege imposibilitatea omului  de a fugii de faţa lui Dumnezeu, cu privire la Ioan dar şi la noi. În text se vede nestatornicia slujitorului lui Dumnezeu, fuge,   se întoarce şi proroceşte, este dezamăgit, iar azi unii creştini nu  citesc Cuvântul lui Dumnezeu, El se aplică parţial în vieţile noastre sau există şi o neascultare totală.   Mesajul trebuie să fie de la Dumnezeu  prin Duhul Sfânt, din Scriptură însoţit de mărturia noastră şi fapte bune. În Vechiul Testament prima prorocie este făcută de Adam, deşi despre Avram se spune că a fost cel mai mare dintre proroci, totuşi tiparul prorocic (norma) se regăseşte în persoana lui Moise,   prorocii care îl urmează folosesc acest tipar fiindcă e stabilit de Dumnezeu. În paralel avem prorocii falşi care vorbeau pe placul poporului şi a împăratului  erau uşor de recunoscut. Prorocul adevărat era hotărât de Domnul, stătea înaintea poporului şi a împăratului aducând mesajul lui Dumnezeu care putea să fie de avertizare, judecată dar implica şi posibilitatea iertării, acest era obiectivul principal ca oameni să intre în prezenţa lui Dumnezeu şi să asculte  ce spune Domnul şi ce să facă pentru a fi iertaţi. Lui Moise se datorează cele 10 porunci date la Sinai şi încă cam 600 cu privire la aspecte sociale, de igienă şi stabileşte cadrul religios de închinare. Acelaşi tipar este urmat de prorocii Domnului care vin în istorie ulterior. În multe cazuri prorocul şi preotul erau implicaţi în viaţa şi evenimentele  poporului Israel având un rol activ. Aspecte ale prorociei sunt simbolurile, rolul de tălmaci al lui Dumnezeu, mijlocirea pentru popor, prezicerea, inspiraţia, modul de comunicare a mesajului, apare aspectul cultic şi percepem unitatea religie lui Israel. Se pune accentul pe avertismente, se arată aspectul moral al poporului şi împăratului. În cele mai multe cazuri prorociile au fost scrise de autori sau de secretari, şi există şi alte aspecte legate de proroci, ca ”şcoala prorocilor” ce însemna modul în care se transmitea mesajul lui Dumnezeu, dar putea să fie ceva de moment, simplu, iar prorocul era ultimul instrument folosit de Dumnezeu înainte de pedeapsă. Poporul evreu a făcut un Legământ cu Domnul, Legământul mozaic, în care îşi avea partea sa de responsabilitate şi în funcţie de ascultare/neascultare de Dumnezeu prin poruncile primite avea parte de binecuvântare sau blestem. De asemenea au fost amintite toate cărţile profetice care au format Canonul Vechiului Testament ca  profeţii mari: Isaia, Ieremia, Plângerile lui Ieremia, Ezechil şi Daniel, mai departe enumerăm profeţii mici Osea,   Ioiel, Amos, Obadia, Iona Mica, Naum, Habacuc, Ţefania, Hagai Zaharia şi Maleahi. Am făcut precizarea că diferenţa dintre profeţii mari şi mici se face în funcţie de mărimea cărţilor scrise. În Noul Testament lucrarea lui Cristos are în principal un caracter soteorologic, dar ea are şi un caracter profetic multe din prorociile din Vechiul Testamnet s-au împlint în El. De asemenea linia profetică s-a sfârşit nu cu Maleahi ci cu Ioan Botezătorul, iar duhul prorociei a continuat în Biserică şi în timpul vieţii apostolilor, personaje ca Zaharia tatăl lui Ioan  Botezătorul, Simeon şi Maria aduc dovada inspiraţiei profetice. Ce a spus Dumnezeu în vechime se împlineşte în Noul Testament şi se face dovada inspiraţiei profetice. Există o relaţie strânsă între mesajul prorocului şi împlinirea lui. Cu privire la Cristos vestirea din Vechiul Testament se împlineşte în Noul Testament Matei 5:17  „Să nu credeţi că am venit să stric Legea sau Proorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc”, Faptele Apostolilor 3:20  „şi să trimeată pe Cel ce a fost rânduit mai dinainte pentru voi: pe Isus Hristos, 21  pe care cerul trebuie să-L primească”,  şi alte texte. Cea mai bun exemplu este cartea Evrei. Aici se vede continuitatea dintre cele două Testamente.   Din Iudaism se naşte Creştinismul o credinţă persecutată  eklesial şi politic. Mesajul Evanghelia este dusă mai departe de către ucenic ce sunt autorizaţi de prin Cuvântul lui Dumnezeu.   În postura de cel mai mare proroc Isus Cristos ca şi Fiu al lui Dumnezeu arată cum se intră în Împărăţia Cerurilor Ioan 3:2  „Acesta a venit la Isus, noaptea, şi I-a zis: „Învăţătorule, ştim că eşti un Învăţător, venit de la Dumnezeu; căci nimeni nu poate face semnele pe care le faci Tu, dacă nu este Dumnezeu cu el,”… Ioan 3:3  Drept răspuns, Isus i-a zis: „Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu. ( Isus şi Nicodim). Isus a chemat oamenii la pocăinţă şi vestea Împărăţia Cerurilor, a făcut semene şi minuni şi-a arătat puterea ca şi Fiu de Dumnezeu. El acceptă şi alte titluri  printre care cel de învăţător „rabi”,   apa vie, pâinea vieţii şi altele care Îl dfinesc. Apostoli prin ce făcea Isus recunosc că El este Unsul Mesia Cristosul prorocit de Moise Deuteronomul 18:18  Le voi ridica din mijlocul fraţilor lor un prooroc ca tine, voi pune cuvintele Mele în gura lui, şi el le va spune tot ce-i voi porunci Eu, sau Matei 16:16  Simon Petru, drept răspuns, I-a zis: „Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu! ”. El era Cuvântul Întrupat (Ioan 1:1,1:14) fiind  „oglindirea slavei Lui şi întipărirea Fiinţei Lui, şi care ţine toate lucrurile cu Cuvântul puterii Lui, a făcut curăţirea păcatelor, şi a şezut la dreapta Măririi în locurile prea înalte”. Isus Cristos a fost apogeul revelaţiei profetice. El însuşi a trimis proroci, pe cei 70  şi (Matei 23:34) ca să vestească Evanghelia, şi Marea Trimitere.   Isus Cristos avea era în acelaşi timp Proroc dar în primul rând Mântuitor. Alte aspecte ale prorocie în Biserica creştină este faptul că Isus a promis ucenicilor Duhul Sfânt după ce se va înălţa la cer, pentru ca să poată depune mărturie Faptele Apostolilor 1:8  Ci voi veţi primi o putere, când Se va pogorâ Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudea, în Samaria, şi până la marginile pământului,” iar acest lucru include şi inspiraţie profetică. Din păcate azi se stă în Biserică, iar Evanghelizarea se face străbătând un drum invers. „dela marginile Pământului la Ierusalim”.   Duhul Sfânt s-a pogorât la Rusalii când ia naştere Biserica Creştină, iar Petru dă explicaţia din prorocul Ioiel. Astfel apostolii au predicat Evanghelia prin puterea Duhului Sfânt cu privire la suferinţele Domnului Isus vestite în Vechiul Testament (Isaia 53), dar şi  suferinţele şi gloria viitoare al lui Cristos 1 Petru 1:11  Ei cercetau să vadă ce vreme şi ce împrejurări avea în vedere Duhul lui Hristos, care era în ei, când vestea mai dinainte patimile lui Hristos şi slava de care aveau să fie urmate. Un aspect demn de remarcat între darurile Duhului Sânt este Glosolalia/vorbirea în limbi, practicată şi de popoarele păgâne dar care erau un semn pentru iudei. Lucrările profetice din Testamente au un caracter unitar. Isus Cristos se înalţă la cer promiţând că se va întoarce, Parousia şi lasă Biserica în mâinile Duhlui Sfânt. 1 Tesaloniceni 1:5  „În adevăr, Evanghelia noastră v-a fost propovăduită nu numai cu vorbe, ci cu putere, cu Duhul Sfânt şi cu o mare îndrăzneală. Căci ştiţi că, din dragoste pentru voi am fost aşa printre voi”. Azi Biserica creştină este diluată şi în defensivă. Cât despre noi trebuie să fim credincioşi mesajului, să predicăm pe Cristos   şi Crucea, nu trebuie să vorbim  pe placul oamenilor trebuie şi să fim bucuroşi când Dumnezeu lucrează prin noi, de asemenea să nu avem prejudecăţi. Dumnezeu are milă şi îndurare pentru toată lumea. Să fim mulţumiţi şi cu un auditoriu mic,   biserici mici, plantare de biserici, şi să înţelegem că adevărata Evanghelizare se face în lume. De asemenea Biserica este chemată să vestească Evanghelia şi să fie sare şi lumină.   Se pune întrebarea dacă mai sunt proroci în zilele noastre mai ales că aşa de mulţi credincioşi au acestă pretenţie din unele culte sau secte înseamnă că negăm rolul Duhului Sfânt în Lume,   şi Suficienţa Scripturii, dar sunt necesare câteva precizări. Duhul Sfânt este şi Persoană şi putere, dar cel mai important lucru este  că face parte din Trinitate şi este Suveran. Omul nu are puterea să-l cheme pe scenă sau stadion ca să facă spectacol, dar îl poate chema să îi schimbe inima. Se consideră că duhul prorociei a fost ceva temporar în Biserica Primară şi a avut rol de temelia pentru zidirea Bisericii apostolice, Efeseni 2:20  „fiind zidiţi pe temelia apostolilor şi proorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos. 21  În El toată clădirea, bine închegată, creşte ca să fie un Templu Sfânt în Domnul. 22  Şi prin El şi voi Sunteţi zidiţi împreună, ca să fiţi un lăcaş al lui Dumnezeu, prin Duhul”, iar primii creştini nu aveau Biblia completă fiind vorba de Noul Testament, Canonul încă nu era format, iar apostolii şi prorocii au stat în „spărtură”. Conţinutul credinţei creştine era un proces care s-a extins până în secolele III –V,   Apocalipsa a fost finalizată abia în ani 90 d. Cr iar conceptul de Trinitate era disputat în secolul IV. Azi când avem Cuvântul lui Dumnezeu în Biblie nu mai sunt necesari prorocii care să spună cum poţi fi mântuit. Dacă totuşi vine cineva din, (cultul penticostal, sau alte secte), prorocia trebuie să fie comparată cu ce zice Scriptura. Pavel îndeamnă 1 Tesaloniceni 5.20-21 „spune: „Nu disprețuiți prorociile. Ci cercetați toate lucrurile și păstrați ce este bun.", dar ştim că existau şi sunt şi azi proroci mincinoşi. 1 Ioan 4.1 ne învață: „Preaiubiților, să nu dați crezare oricărui duh, ci să cercetați duhurile dacă sunt de la Dumnezeu; căci în lume au ieșit mulți proroci mincinoși”. Dacă mesajul contrazice Biblia trebuie respins şi trebuie să ne rugăm pentru a primi înţelepciune pe care o primim de la Domnul citind Biblia călăuziţi de Duhul Sfânt. Ne întoarcem la Iona ca şi proroc  ce a prestat ce mai mare misiune deplorabilă pe care ia dat-o Dumnezeu, în loc să asculte porunca divină o ia în direcţia opusă. Pe de altă parte Cartea profetului Ioana a fost un dintre cele mai batjocorite cărţi ale Bibliei, fiind o ţintă a ironiilor  şi discreditată. Cartea  totuşi face parte din Canonul Scripturii, iar cei care o critică sunt victime ale scepticismului sau a necredinţei.   Chiar şi pentru unii dintre credincioşi ea este „Călcâiul lui Ahile”. „Cartea lui Ioana nu este o profeţie în mod neapărat ci o istorie personală, un eveniment din viaţa profetului” Totuşi Iona a fost un personaj real  ca Amaţia, sau Ieroboam al doilea rege în regatul de Nord. În cartea lui Iona se demonstrată Harul lui Dumnezeu. Faptul că Isus face referire la ea, dă valabilitate cărţii. „Un neam viclean şi preacurvar cere un semn; dar nu i se va  da alt semn, decît semnul proorocului Iona. Căci, după cum Iona a stat trei zile şi trei  nopţi în pîntecele chitului, tot aşa şi Fiul omului va sta trei zile şi trei nopţi în inima  pămîntului”. Un alt comentariu al lui Isus este „Bărbaţii din Ninive se vor sculă, în  ziua judecăţii, alături de neamul acesta, şi-l vor osîndi, pentru că ei s-au pocăit la  propovăduirea lui Iona; şi iată că aici este Unul mai mare decît Iona". Problema peştelui ia intrigat pe mulţi dar au fost şi alte evenimente de oameni înghiţii de peşti, s-au găsit schelete, în alt caz în timpul unei vânători un marinar a fost înghiţit de un caşalot, omul avea pielea arsă de sucul gastric dar culmea că şi-a revenit la viaţă şi mai sunt exemple nautice de acest fel. Revenind la Iona acesta este un profet în şcoala lui Dumnezeu plin de îndurare. Iona vrea să fugă de faţa Domnului, dar după cele trei zile în pântecele chitului ascultă de Domnul şi merge la Ninive cu un mesaj de avertizare dar şi unul de iertare, iar cetatea Ninive se pocăieşte, dar Iona era naţionalist, şovin, rău şi nu se bucură de faptul că Dumnezeu a iertat cetatea iar Dumnezeu îi dă încă o lecţie. În evenimentele în sine avem  Iona şi furtuna, Iona şi peştele,   Iona şi oraşul Ninive şi   Iona şi Domnul. În cele  4 capitole vedem neascultarea lui Iona, recuperarea lui, folosirea prorocului de către Domnul, şi educare lui Iona. Există elemente specifice în educarea profetului ca furtuna de pe mare, un peşte,   umbra cucurbetelui, un vierme mic şi un vânt care uscă. Există de asemenea câteva tipuri profetice ca  destinul Israelului şi planul lui Dumnezeu de a mântui toţi oamenii, în peripeţiile lui Iona vedem în mod simbolic călătoriile poporului Israel, ascultare şi neascultarea de Dumnezeu atât la Iona cât şi la poporul evreu care trebuiau să fie „lumina neamurilor”. Aici avem în mod profetic înmormântarea şi Învierea lui Isus (trei zile) descris în Evanghelii şi viaţa şi propovăduire lui Isus, Iona fiind un semn pentru niniveni dar şi poporul Israel. În cartea lui Ioana se vede mila lui Dumnezeu „Ţie îţi este milă de curcubetele acesta, care nu te-a costat nici o trudă şi pe care  nu tu l-ai făcut să crească, ci într-o noapte s-a născut şi într-o noapte a pierit. Şi  Mie să nu-Mi fie milă de Ninive, cetatea cea mare, în care se află mai mult de o sută  douăzeci de mii de oameni, care nu ştiu să deosebească dreapta de stînga lor, afară  de o mulţime de vite”  legat de mila arătată în Noul Testament faţă de toţi oamenii. Ioan 3:16  Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. Dumnezeu este Imuabil şi nu îşi schimbă natura. Isus dă o poruncă: ” Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură. Cine va crede şi  se va boteza, va fi mîntuit; dar cine nu va crede va fi osîndit". Cu termenii lui Dumnezeu omul nu se poate juca. Ne întoarcem la cetatea Ninive şi la Iona înţelegem că puţini oameni au a două şansă să se pocăiască şi să asculte de Dumnezeu. Au mai fost personaje biblice care l-au dezamăgit pe Dumnezeu, ca Iacov, David şi alţii, iar în Noul Testament unul a fost Petru, dar ei se pocăiesc şi nu continuă să trăiască în păcat, Dumnezeu nu îi lasă acolo. Cetatea Ninive se pocăieşte şi este iertată, iar în Noul Testamnt mântuirea este oferită tuturor oamenilor prin Cristos. Dacă ne uităm în bisericile noastre vedem  fraţi  ocupaţi cu tot felul de activităţi care nu sunt rele în sine….. dar în realitate nu îl cunosc pe Dumnezeu şi roadele firii se văd în viaţa lor. Oamenii din Ninive deşi erau nespus de răi, au postit trei zile şi trei nopţi în sac şi în cenuşe şi au demonstrat credinţa lor prin fapte. Posturile sunt de mai multe feluri dar în afara abţinerii de la alimente iar Isaia spune despre post în capitolul 58 în care contează atitudinea inimi. Isus Cristos a postit 40 de zile, Daniel tot în post nu a mâncat bucate alese, iar în caz de urgenţă era practicat postul negru fără hrană şi apă în caz de război sau alte primejdii un exemplu fiind Estera şi Mardoheu. În viaţa de credinţă rugăciune şi postul trebuie să fie practici curente. Accentul se pune relaţia omului cu Dumnezeu „Este scris: „Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.”  Astăzi se aud de treziri spirituale  dar trebuie să fim atenţi fiindcă Duhul Sfânt este Suveran şi nu e la dispoziţia omului. El lucrează în primul rând la inima omului ca să o transforme. Prin atributul omniştienţei lui Dumnezeu El  cunoaşte viitorul, prin atributul Omniprezenţei omul nu se poate ascunde, Dumnezeu este Imuabil, nu îşi schimbă natura, dar aici intervine Voia Sa povăţuitoare care îndeamnă oamenii la pocăinţă, ex cetatea Ninive, dar şi Voia Sa hotărâtoare prin care îşi aduce la îndeplinire planurile indiferent de  voinţa oamenilor sau alţi factori. Tocmai mila şi Harul lui Dumnezeu nu a fost înţeles de Iona şi de faptul că mesajul avea un caracter dublu de avertizare dar şi de iertare.   Isus a adus acelaşi mesaj de chemare la pocăinţă şi judecată dar a fost respins de contemporanii lui. Din păcate şi azi sunt mulţi creştini care îl cunosc pe Dumnezeu doar la nivelul minţii şi a buzelor dar cu inima sunt departe de El. Dar oferta lui Dumnezeu de mântuire în Cristos rămâne valabilă iar noi ca şi creştini nu trebuie să facem ca şi Iona ci să vestim Evanghelia oamenilor are nu îl cunosc pe Dumnezeu.   Venind în timpurile noastre reluăm avertizarea din Matei „Păziţi-vă de prooroci mincinoşi. Ei vin la voi îmbrăcaţi în haine de oi, dar pe dinăuntru Sunt nişte lupi răpitori”, ori  primul lucru este să înţelegem ce este un Apostat. Conform unei definiţii se poate spune  că înseamnă  o sfidare a unei autorităţi, în cazul nostru a răzvrătire şi abandonare a credinţei în Isus Cristos. Primii apostaţi au fost iudaizatorii care voiau să ţină şi Vechiul Legământ  dar să fie şi creştini lucru imposibil şi având o falsă credinţă în Cristos. Ei erau prin bisericii şi învăţau această erezie împotrivă căruia luptă Pavel şi alţi ucenici. Urmând firul istoriei Arie, un preot din Alexandria neagă Trinitatea prin faptul că afirmă că Fiul a fost creat de Tatăl şi nu au aceiaşi esenţă şi neagă divinitatea lui Isus,   dar cade  şi el în monoteism răspândind o învăţătură eretică. La conciliul de la Nicea din 325, au fost combătute învăţăturile lui Arie, el fiind excomunicat. Apostaţii şi ereziile nu sunt compatibile cu Biblia şi se pot verifica. Erezia atacă Trupul lui Cristos, divide biserica locală şi duce la pierzare vecinică. Există şi azi  predicatori atei (Daniel Dennett), care îşi ascund necredinţa şi practică ateismul pe ascuns. Ei îşi menţin poziţia în bisericile creştine şi de cele mai multe ori starea lor spirituală nu este cunoscută de către credincioşi sau congregaţii. Cartea lui Iuda este un bun manual ca să înţelegem apostazia. Tozer a firămă abilitatea  cu care se ascund aceşti lupi răpitori şi este greu să faci diferenţa dintre Cain şi Abel. Pavel afirmă că Satana se preface în înger de lumină, iar pe lupi îi poţi recunoaşte după roadele firi pământeşti. În Grădina Eden Satana venit cu idei când a ispitit pe Adam şi Eva, iar Biblia ne avertizează în mod repetat asupra acestui pericol, tocmai de aceea citirea Bibliei şi studiul sun esenţialea în viaţa de credinţă „Drept răspuns, Isus le-a zis: „Vă rătăciţi! Pentru că nu cunoaşteţi nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu.”. Astăzi Mormonii  Martorii lui Iahova şi Adventiştii de ziua a Şaptea sunt un pericol pentru creştinism din tot ce înseamnă secte şi culte creştine. Libertatea creştină este de fapt o luptă şi o alergare în viziunea lui Pavel „Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care Sunt în locurile cereşti”. Pavel ne aminteşte de Harul care ne mântuie, imposibilitatea de a ţine Legea după standardele lui Dumnezeu, se arată neputinţa umană în contrast cu Harul lui Dumnezeu care oferă mântuire oamenilor în Cristos.   O altă formă de erezie contemporană sunt Triteiştii care divid Trinitatea în esenţa Ei şi afirmă că există Trei Persoane divine cu esenţe parţiale  autorii fiind sub influenţa lui Aristotel. Acestă doctrină eretică  ce are originea în Monofiziţi a influenţat Biserica între secolele II şi IV  o influenţează şi există şi astăzi. Ca şi fondatori au fost „John Ascunages, conducătorul şcolii Sofiste din Antiohia”, dar scriitorul principal „a fost John Philoponus, marele comentator Aristotelian. Au fost şi alte nume care s-au alăturat acestei învăţături, iar preoţii aveau un caracter imoral şi au fost alungaţi din Palestina În Evul Mediu doctrina este combătută de Anslem.   Episcopii Triteişti au consacrat alţi episcopi şi iau ordinat ca preoţi în Corint şi Atena, Roma şi Africa  de Nord, iar Patriarhatul de Vest, în timp ce oamenii lor călătoreau prin Siria şi Cilicia, Isaura şi Capadocia, a convertit regiuni întregi şi ordinat preoţi şi diaconi în diverse oraşe şi sate, precum şi în mănăstiri. În perioada Iluministă Oembs atribuie „Patriarhilor opinia sa proprie despre existenţa a trei naturi similare în Trinitate”  în care unitatea numerică a lui Dumnezeu vine din Scolasticism. Opera lui este condamnată de Pius al VII lea în 1804. Şi uni teologii protestanţi cad în acestă capcană „Heinrich Nicolai (d. 1660), profesor la Dantzig, şi Elbi William Sherlock, vicar la St. Paul, fiind atăcaţi de Robert South, 1693. Joseph Bingham, adept al Triteismului a fost alungat de la Oxford. Discuţiile au luat amploare prin diferite lucrări pro şi contra ca şi înainte, şi s-a ajuns chiar şi la o ridicularizare prin satiră intitulată “Bătălia Regală”, atribuită lui William Pittis (1694?). Personajele  şi lucrările au fost mai multe, dar am rezumat câteva. O doctrină greşită ca Triteismul va genera o învăţătură şi o închinare falsă negând un Dumnezeu Trinitar în esenţa Lui. Biblia ne învaţă ce este Trinitate şi fără a intra în amănunte şi versete, se poate spune că este o doctrină dezvoltată mai târziu de către Biserica Catolică, deşi  ea se află pe paginile Scripturii. Trinitatea nu poate fi înţeleasă ci doar acceptată prin credinţă. Biblia ne spune că avem pe Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul şi Dumnezeu Duhul Sfânt adică Dumnezeu în trei Persoane şi în acelaşi timp trei Persoane care sunt Dumnezeu, matematic vorbind 3=1 şi = 3. Dumnezeu se prezintă ca singurul Dumnezeu poporului evreu, acest lucru înseamnă Monoteism, de asemenea Trinitatea se prezintă ca Trei Persoane distincte ca membrii ai Trinităţii ori şi fiecare Persoană se prezintă ca şi Dumnezeu. Există o subordonare aparentă în lucrare. Dumnezeu creează alege şi Cheamă, Fiul face lucrarea de răscumpărare iar, Duhul Sfânt care este şi Persoană şi putere face lucrarea de sfinţire în inima credinciosului şi a bisericii. De asemenea Duhul Sfânt este „supus” Tatălui şi Fiului, niciodată invers. Cel mai clar exemplu în care Trinitatea iese în evidenţă este momentul botezului lui Isus. Matei 3:16  De îndată ce a fost botezat, Isus a ieşit afară din apă. Şi în clipa aceea cerurile s-au deschis, şi a văzut pe Duhul lui Dumnezeu pogorându-Se în chip de porumbel şi venind peste El. 17  Şi din ceruri s-a auzit un glas, care zicea: „Acesta este Fiul Meu prea iubit, în care Îmi găsesc plăcerea.” Mai sunt numeroase versete în ambele Testamente în care se percepe Trinitatea.   Geneza 1:26  Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste toate târâtoarele care se mişcă pe pământ.” Dumnezeu  doreşte să-şi restaureze Cipul Său în om Ymago Dey. O altă erezie  printre multe altele este

Mişcarea Charismatică, este o mişcare interdenominaţională populară ce creşte cu rapiditate în creştinismul actual  şi are şi statutul de cult. Având aceleaşi rădăcini ca şi Cultul penticostal a fost iniţiată de Metodişti, oamenii a pretins că au botezaţi cu Duhul Sfânt ca şi la Rusalii din Fapte cap 2. Mişcarea a cuprins aproape tot  teritoriul SUA, a început în anii 70, şi sa- răspândit în Europa în anii 80 apărând noi denominaţii. Ea a influenţat şi alte culte ca baptistă, episcopaliană, luterană, precum şi în biserici nondenominaţionale, punându-se accentul pe daruri spirituale. Aceste daruri ies în evindenţă mai ales prin vindecări şi vorbirea în limbi şi profeţia. Carismaticii susţin faptul că manifestările Duhului Sfânt date în primul secol după Cristos sunt valabile şi astăzi. Nu se poate nega în totalitate ce se întâmplă acolo fiindcă negi activitatea Duhului Sfânt în lume, dar trebuie să fii atent la aceste manifestări fiindcă la întâlniri se practică rugăciunea, fredonarea melodiilor în mod frenetic, se dansează,   se strigă în „duhul” prin ridicarea mâinilor şi alte forme, care nu corespund biblic. Ori  închinare  se face în duh şi adevăr şi este centrată pe o viaţă de sfinţenie,   Duhul Sfânt  în legătura cu cei credincioşi  regenerează botează, locuieşte in ei pecetluieşte controlează asigură convinge luminează si este arvuna noastră. Diferenţa este enormă cu ce se întâmplă în Mişcarea Charismatică. Cu privire la minuni, avem 4 mari perioade în care sau făcut şi se fac minuni. Prima a fost la ieşirea poporului Israel din Egipt când a fost scos cu mână tare de Dumnezeu (cele 10 urgii), mai avem perioada lui Ilie şi Elisei care au fost proroci în Regatul de Nord, urmează momentul când Isus se Întrupează şi face minuni din compasiune pentru semeni şi pentru a dovedi că este Fiul lui Dumnezeu, iar ultima categorie este când Dumnezeu doreşte să-şi zidească Biserica în medii ostile. Mişcare Charismatică nu este Scripturală pentru că Satana pune un văl pe ochii oamenilor fiindcă şi El se preface în înger de lumină. În Grădina Eden prin cuvântul „oare a zis Dumnezeu cu adevărat”, Şarpele a pus la îndoială autoritatea şi lui Dumnezeu, iar astăzi se pune la îndoială Suficienţa Scripturii. Şi azi se poate face minuni dar să nu uităm faptul că Duhul Sfânt este Suveran face parte din Trinitate şi nu e pus la dispoziţia oamenilor  să facă spectacol pe scenă sau stadioane pentru a face minuni pentru mândria spirituală a unora. Mişcare Charismatică este o ameninţare pentru creştinism în sensul că omul nu mai cercetează Scriptura şi alergă după ce este nou, experenţe supranaturale fără să mai cerceteze Biblia. Şi Satana poate face minuni iar glosolalia este întâlnită în mod fregvent şi la popoarele păgâne, dar în Fapte 2 fiecare situaţia era alta. Faptele Apostolilor 2:7  Toţi se mirau, se minunau, şi ziceau unii către alţii: „Toţi aceştia care vorbesc, nu Sunt Galileeni? 8  Cum, deci, îi auzim vorbind fiecăruia din noi în limba noastră, în care ne-am născut? 9  Parţi, Mezi, Elamiţi, locuitori din Mesopotamia, Iudea, Capadocia, Pont, Asia, 10  Frigia, Pamfilia, Egipt, părţile Libiei dinspre Cirena, oaspeţi din Roma, Iudei sau prozeliţi, 11  Cretani şi Arabi, îi auzim vorbind în limbile noastre lucrurile minunate ale lui Dumnezeu!” 12  Toţi erau uimiţi, nu ştiau ce să creadă, şi ziceau unii către alţii: „Ce vrea să zică aceasta?”. Apostolul Petru se ridică şi după o lungă predică clarifică situaţia şi aproape 3 000 de suflete se întorc la Domnul. Adevărul este că Trupul lui Cristos care este Biserica, nu mai are nevoie de apostoli noi sau vindecători şi nici de pretinşi făcători de minuni, ori cea ce trebuie să facă Biserica este să fie curată şi să vestească Evanghelia, acest daruri miraculoase, vorbirea în limbi vindecările au fost ceva temporar şi au încetat în primul veac apostolic 2 Corinteni 12:12  „Semnele unui apostol le-aţi avut printre voi în toată răbdarea, prin semne, puteri şi minuni care au fost făcute între voi”, se observă forma de trecut.   Azi ne uităm la roada Duhului Sfânt (Gal 5:22-23) care nu este un rezultat al eforturilor umane ci este un rezultat al lucrării Duhului Sfânt.   De asemenea  credinciosul şi-a răstignit eul personal. Galateni 5:24 "cei ce sint ai Lui Cristos Isus si-au rastignit  firea paminteasca impreuna cu patimile si poftele ei." Pe de altă parte nimeni nu se poate ridica la standardele de sfinţenie date de Dumnezeu de acea avem un Mare Preot sus în cer care mijloceşte pentru noi. Evrei 9:15  Şi tocmai de aceea este El mijlocitorul unui legământ nou, pentru ca, prin moartea Lui pentru răscumpărarea din abaterile făptuite sub legământul dintâi, cei ce au fost chemaţi, să capete veşnica moştenire, care le-a fost făgăduită. Deci trebuie să fim ghidaţi de Biblie în viaţa de credinţă. O altă erezie şi mai periculoasă este Scientologia, care se numeşte şi Biserica Scientologică întemeiată cam prin anii 50 în California de către Haubbard, fiind rodul mai timpuriu al teorii nereligioase a "Dianeticii".   Ea este una dintre cele mai prospere religii şi din ea fac parte celebrităţi ca Tom Cruise, John Travolta, Kirstie Alley şi alţii. De aceea se numeşte şi Biserica Celebrităţilor, dar sunt mulţi critici afirmă că nu este biserică şi pe bună dreptate. Biserica Scientologică are o filozofie orientală şi o mulţime de alte religii incluse ca Vedele Taoismul, Iudaismul, Gnosticismul, învăţătura greacă timpurie dar şi învăţăturile lui Isus, Nietzsche şi Freud.   Din acest creuzet Hubbard afirmă că omul şi ţelul religiei este eliberarea omului prin înţelepciune, fiecare crede ce vrea trăieşte cum îi place dar  prin raţiune se ajunge la eliberare. Scientologia împarte în mod artificial mintea omului- cel analitic şi cel reactiv , aproximativ paralele „cu conştientul şi inconştientul omului, numit şi iraţional. Tot ce este neplăcut în viaţa noastră se poate rezolva prin Scientologie, Hubbard fiind acela ce poate să facă acest lucru dar  pe bani. Evenimente trecute şi din alte vieţi anterioare rămân în creier şi anumite evenimente similare le readuc la viaţă şi  produc rău persoanei respective. Din acest punct de vedere nu mai suntem fiinţe libere, doar maşini bune de manipulat, dar Scientologia prin diferite tehnic de terapie ajunge la amintirile „engramele" şi ne ajută să le ştergem. Latura întunecată a Scientologiei este faptul că trebuie să mergem înapoi cu mintea la evenimente de mii de ani, acest lucru fiind absurd şi imposibil. De asemenea noi nu suntem oameni ci tetani (spirirt nemuritor), dar din cauza reâncarnărilor nenumărate sunt prinşi în trup  şi limitaţi de universul material TESM-ului (adică, de Timp, Energie, Spaţiu şi Materie), iar la moarte se intră în alt trup.   Dumnezeu este perceput sub formă panteistă şi are tendinţa spre un monoteism dar  este un dumnezeu care diferă de Dumnezeul Iudaismului şi Creştinismului fiind denumit „fiinţa supremă, natura infinitul "Cea de-a Opta Dinamică","toată” (viaţa) Teta", , iar fiecare om este liber să-l interpreteze pe Dumnezeu aşa cum doreşte (o revelaţie de jos în sus, după mintea limitată a omului). Omul este bun şi divin, iar căderea s-a făcut în materie nu în păcat. Căderea s-a produs când tetanii s-au amuzat, au uitat cine sunt, iar acum sunt prinzionerii universului material. Tetanul este şi sursa universului imaginar în comunitatea de suflete cu alţi tetani….etc, tot felul de aberaţii. Ca şi Creaţie a universului el nu a fost creat din nimic ci din emenaţia, proiecţia fiind doar aparent dar nu şi real. În acest fel universul poate fi modificat de către un tetan iluminat spiritual. Scientologia foloseşte puterile ocultice, iar răul absolut nu există, şi nu există speranţă pentru viitor  „Deci nu este  Dumnezeu ci Satana autorul creaţiei”. Doar tetanii iluminaţi percep şi pot schimba universul, iar ceilalţi sunt robii în trupuri fizice, enagrame. Cu privire la Mântuire, doar Hubbart a descoperit soluţia, enagramele pot fi neutralizate prin tehnici speciale tetanul devine iluminat şi depăşi mai multe niveluri tetanul devine operaţional ce este conştient de sine. Cu privire la Moarte în Biserica Scientologică  ea este considerată binecuvântare sufletul este  temniţa sufletului şi se trece într-o stare superioară de conştienţă. Ea fiindcă s-a produs de mii sau miliarde de ori devine ceva banal şi este irelevantă în plus tetenul nu şie în ce trup va intra deci o situaţie circulară fără de speranţă. Prin folosire puterilor Ocultice Habart afirmă că doar  magia neagră este miezul scientologiei, iar magia „albă sau neagră” reprezintă de fapt puterile celui rău a lui Satana. Scientologia poate fi Criticată prin investigaţii, rapoarte guvernamentale, decizii ale judecătorilor unde Scientologia este în calitate de pârât sau acuzator, analiza din mas-media, literatura publicată, sau mărturiile foştilor membrii. În urma acestor constatări s-a văzut că Dianetica nici Scientologia nu a rezolvat problemele oamenilor ci din contră a agravat problemele, au apărut tulburări de comportament iraţional, dezorientare, boli mintale şi chiar sinucidere. Chiar şi fiul lui Hubbard recunoaşte că tatăl lui nu a făcut nici un fel de cercetare, „dar a câştigat milioane de dolari, ori totul era un fals şi o minciună dar în ciuda acestor dovezi milioane de oameni cred deja că morala Scientologiei, conţine mai multă greutate şi onestitate decât legile tradiţionale şi confuze ale neamurilor", afirmând că membrii bisericii Scientologici sunt oneşti şi morali. Suntem, în post modernism în care etica şi morala ar trebuie să fie deosebite semantic dar nu este aşa. Etica este un set de legi date de un om sau guvern la un moment dat sau de o divinitate în cazul nostru Dumnezeu iar morala  ţine de starea unui om sau a naţiune la un moment dat. Cei care nu acceptă Scientologia sunt percepuţi ca şi duşmani. Adevărul este mai ciudat decât ficţiunea. Ea are probleme în stabilirea adevărului deoarece obţinere lui de face din interese personale  şi fiecare are libertatea să creadă ce doreşte. Ancorată şi în domeniul S. F, singura semnificaţie reală sunt faptele tetanilor din miliardele de ani anterioare.   În cartea „O istorie a Omului” se vorbeşte despre  necuratul, situat pe Marte,   dar fără trup  ce vine pe pământ în urmă cu aproximativ 500 000 000  de ani, unde a distrus un pod, clădiri şi a dărâmat turnul templului („"E-metrul" la un "pacient" supus examinării). Se duce în oraş,   s-a întrupat într-o păpuşe, oamenii au aruncat-o, un episcop a împuşcat-o cu pistolul, iar oamenii cântau „"Dumnezeu este dragoste". ? După  ce oamenii au plecat păpuşa s-a târât afară, a fost călcată de o maşină cu cilindru compresor, episcopul a poruncit să fie dusă la săpat de şanţuri pe un timp de  2000 de ani. Ulterior trupul a primit permisiune a de a fi un robot, a fost dus la o  staţie, pusă într-un cub de gheaţă şi cu un O Z N dusă pe planeta ZX 432. Hubbart  afirmă că acest adevăr nu poate fi înţeles de nimeni. Nu se poate face diferenţa dintre ficţiune şi realitate, iar un tetan este „Alice în Ţara Minunilor” unde poate născocii „iepuri albi şi omide, eventual tot felul de Urâcioşi”.   De la S, F. se  ajunge la poveşti pentru copii. Astfel localizarea omului în universul TESM este de domeniul fantasticului ceva ci nimeni nu ar crede. Doar un tetan adevărat şi iluminat adică Hubart poate să afirme ce este adevăr sau ce este realitate. Dacă Biserica Scientologică are pretenţie de biserică, atunci cui se închină?   Prin folosirea ocultului şi magiei, pe lângă alte aberaţii, ea se închină de fapt lui Satana. Scientologia şi Creştinismul.  Deşi Hubbbart susţine că Scientologia nu este o religie de la înfiinţare în 1970, ea  se numeşte Biserica Scientologică şi are în componenţă pe lângă celebrităţi 3 000 de membri foşti creştini creştin „(aprox. 40% dintre ei fiind protestanţi şi 26%, catolici)”, 70% dintre ei provin din biserici creştine au susţinut că se consideră încă creştini practicanţi ai credinţei lor creştine, fapt care înseamnă că aproape jumătate (47%) dintre cei sondaţi, se consideră încă creştini”. În privinţa studiilor 37% au studii superioare, 80 % provin din clasa de mijloc, Scientologia aste atrăgătoare pentru că omul poate să trăiască în păcat şi mulţi au fost recrutaţi din creştinism. Scientologia este un pericol real pentru creştinism, îi face concurenţă, dar din păcate creştinismul actual puternic diluat de materialism şi aspecte laice nu este conştientă de pericol. În Creştinism avem un  singur Dumnezeu ce a creat tot universul din nimic a creat omul cu trup suflet şi spirit (Geneza 2:7), oamenii la un moment dat în timp sunt fiinţe divine până la cădere, iar  tetanii sunt o pură invenţie omenească. Consilierii din Scientologie poate să adune informaţii, să sugereze să inducă sentimente dar frica iraţională contrazice fantezia Scientologiei. Din punct de vedere teologic problemele sunt grave fiindcă ţin de Dumnezeu şi om „adică, natura şi existenţa lui Dumnezeu), al teologiei revelate (pot eu să ştiu dacă Dumnezeu există?), al antropologiei (ce sunt eu? Sau, cine sunt eu?), al soteriologiei (cum pot să fiu mântuit?), sau al tanatologiei (ce se întâmplă cu mine când mor?). Aceste întrebări vin în mintea filozofului, dar şi a omului de rând iar un răspuns greşit duce omul la moarte spirituală. În Scientologie „Fiinţa Supremă” nu este bine definită în contrast cu un Dumnezeu care este Creator  perfect şi Suveran este Imuabil are calităţi, atribute divine, vine din veşnicii, există în Trei Persoane şi va pedepsi păcatul la judecată (Gen. 1:1, Isaia 43:10-11, Fapte 5:3-4, Isaia 61:8, Maleahi 3:6,   1Tim. 2:5, Tit 2:13,1Ioan 4:8-10). Omul nu este Dumnezeu ci o fiinţă creată care are obligaţia de a asculte de Creator. În el Dumnezeu a pus imaginea Sa. Iar omul nu s-a plictisit ci a apărut „iubirea de sine” şi aşa a intrat păcatul în lume  (Romani 3:10-18; Efeseni 2:1-4). Mântuirea. În creştinism este un dar fără plată, omul fiind răscumpărat prin Jertfa lui Cristos pe principul Harului. ( Efes. 2:8-9, Ioan 6:47, Evrei 11:1; 1Ioan 2:2). Cu  privire la Moarte ea este ceva ireversibil, ea aduce binecuvântări  (cerul cel veşnic), sau cele mai îngrozitoare consecinţe (iadul veşnic). Doar în acestă viaţă te poţi împăca cu Dumnezeu. (Evrei 9:27; Matei 25:46, Apoc. 20:10-15). Hubbart nu era interesat de mântuirea omului ci de dolarii din cont.   Este suficient să ne aducem aminte de ce a spus Isus „Ar fi de dorit ca ci ce provin din bisericile creştine, dar şi ceilalţi să  asculte ce a spus Cristos. "Şi ce ar folosi unui om să câştige toată lumea, dacă şi-ar pierde sufletul? Sau, ce ar da un om în schimb pentru sufletul său?" ori Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu".  Din păcate este mult mai uşor să trăieşti fără gândul judecăţii de apoi dar există un final adevărat în escaton.   Apocalipsa 20:15  Oricine n-a fost găsit scris în cartea vieţii, a fost aruncat în iazul de foc. Apocalipsa 21:8  Dar cât despre fricoşi, necredincioşi, scârboşi, ucigaşi, curvari, vrăjitori, închinătorii la idoli, şi toţi mincinoşii, partea lor este în iazul, care arde cu foc şi cu pucioasă, adică moartea a doua.” Haideţi să ne întoarcem la Domnul cu pocăinţă din rătăcirirle aceste lumi   am tratat doar patru căi care duc omul în Iad, Apostazie, Triteiştii, Mişcarea Charismatică şi Scientologie,    dacă nu am făcut-o până acum. Dumnezeu să ne ajute AMIN.

5). Bibliografie

 Sait http: //dictionarbiblic. blogspot. com/2011/11/cartea-lui-iona. html

Sait www. theophilos. 3x. ro

Sait http: //dictionarbiblic. blogspot. com/2012/08/prorocie-proroci-proorocie-prooroci. html

SCURTĂ INTRODUCERE  BIBLICĂ de ERNEST AEBI  Editura Lumina Lumii

Sait https: //www. gotquestions. org/Romana/cartea-iona. html

Sait http: //dictionarbiblic. blogspot. com/2012/08/prorocie-proroci-proorocie-prooroci. html

Studiu introductiv în Legea  Istoria și Poezia Vechiului Testament de VASILE TALPOŞ EDITURA DIDACTICĂ ŞI PEDAGOGICĂ, R. A. BUCUREŞTI 1999

Sait https: //dexonline. ro/definitie/glosolalie

Sait https: //www. gotquestions. org/Romana/proroc-zilele-noastre. html

Sait Itinerar Biblic http: //www. twrro. ro/attb/ J Vernon Mc Gee

Sait https: //www. gotquestions. org/Romana/cartea-iona. html

Sait https: //www. gotquestions. org/Romana/ce-este-apostazia. html

Sait http: //www. voxdeibaptist. org/Triteistii. htm

Sait https: //www. gotquestions. org/Romana/Biblia-Trinitatea. html

INDEX TEMATIC DE TERMENI ŞI NUME DIN BIBLIE. Bucureşti 2003

O scurtă mărturisire de credinţă scrisa de Beniamin Cocar – doctor in teologie, Detroit

Sait https: //www. gotquestions. org/Romana/miscarea-carismatica. html

Sait http: //www. roboam. com/predici/cecredemnoi. htm

Sait http: //www. rcrwebsite. com/scientol. htm John Weldon

Blog Titlurile lui Cristos…https: //ardeleanlogos. wordpress. com/religia-crestina/titlurile-lui-isus-cristos-2

Ardelean Viorel

[1] Sait http: //dictionarbiblic. blogspot. com/2011/11/cartea-lui-iona. html

[2] SCURTĂ INTRODUCERE BIBLICĂ / ERNEST AEBI pag  104

[3] Sait www. theophilos. 3x. ro

[4] Sait http: //dictionarbiblic. blogspot. com/2011/11/cartea-lui-iona. html

[5] Sait https: //www. gotquestions. org/Romana/cartea-iona. html

[6] Sait http: //dictionarbiblic. blogspot. com/2011/11/cartea-lui-iona. html

[7] Sait http: //dictionarbiblic. blogspot. com/2011/11/cartea-lui-iona. html

[8] Sait https: //www. gotquestions. org/Romana/cartea-iona. html

[9] Sait https: //www. gotquestions. org/Romana/cartea-iona. html

[10] Sait http: //dictionarbiblic. blogspot. com/2012/08/prorocie-proroci-proorocie-prooroci. html

[11] Sait http: //dictionarbiblic. blogspot. com/2012/08/prorocie-proroci-proorocie-prooroci. html

[12] STUDIU INTRODUCTIV ÎN LEGEA ISTORIA ŞI POEZIA VECHIULUI TESTAMENT  pag 33-34

[13] Sait http: //dictionarbiblic. blogspot. com/2012/08/prorocie-proroci-proorocie-prooroci. html

[14] Sait http: //dictionarbiblic. blogspot. com/2012/08/prorocie-proroci-proorocie-prooroci. html

[15] Titlurile lui Cristos…https: //ardeleanlogos. wordpress. com/religia-crestina/titlurile-lui-isus-cristos-2

[16] Sait http: //dictionarbiblic. blogspot. com/2012/08/prorocie-proroci-proorocie-prooroci. html

[17] Sait http: //dictionarbiblic. blogspot. com/2012/08/prorocie-proroci-proorocie-prooroci. html

[18] Sait https: //dexonline. ro/definitie/glosolalie

[19] Sait https: //www. gotquestions. org/Romana/proroc-zilele-noastre. html

[20] Sait Itinerar Biblic http: //www. twrro. ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[21] Sait Itinerar Biblic http: //www. twrro. ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[22] Sait Itinerar Biblic http: //www. twrro. ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[23] Sait Itinerar Biblic http: //www. twrro. ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[24] Întrebarea essre de fapt „ se  răzgândeşte Dumnezeu când ia o hotărâre”?

[25] Sait https: //www. gotquestions. org/Romana/cartea-iona. html

[26] Sait https: //www. gotquestions. org/Romana/ce-este-apostazia. html

[27] Sait https: //www. gotquestions. org/Romana/ce-este-apostazia. html

[28] Sait https: //www. gotquestions. org/Romana/ce-este-apostazia. html

[29] Sait https: //www. gotquestions. org/Romana/ce-este-apostazia. html

[30] Sait https: //www. gotquestions. org/Romana/ce-este-apostazia. html

[31] Sait http: //www. voxdeibaptist. org/Triteistii. htm

[32] Sait http: //www. voxdeibaptist. org/Triteistii. htm

[33] Sait https: //www. gotquestions. org/Romana/Biblia-Trinitatea. html

[34] Index tematic de termeni și nume din Biblie pag 74

[35] O scurtă mărturisire de credinţă scrisa de Beniamin Cocar – doctor in teologie, Detroit

[36] Index tematic de termeni și nume din Biblie pag 74

[37]  Sait https: //www. gotquestions. org/Romana/miscarea-carismatica. html

[38] O scurta marturisire de credinta scrisa de Beniamin Cocar - doctor in teologie, Detroit

http: //www. roboam. com/predici/cecredemnoi. htm

[39] Sait http: //www. rcrwebsite. com/scientol. htm John Weldon

[40] Sait http: //www. rcrwebsite. com/scientol. htm John Weldon

[41] Sait http: //www. rcrwebsite. com/scientol. htm John Weldon

[42] Sait http: //www. rcrwebsite. com/scientol. htm John Weldon

[43] Sait http: //www. rcrwebsite. com/scientol. htm John Weldon

[44] Sait http: //www. rcrwebsite. com/scientol. htm John Weldon