Dacă vei înceta să te rogi și să petreci timpul, în Cuvântul Lui Dumnezeu, atunci dorințele tale după lucrurile Lui Dumnezeu vor deveni din ce în ce mai slabe...
Autor: Igor Opincă
Album: fara album
Categorie: Adevăr

 

Dacă vei înceta să te rogi și să petreci timpul, în Cuvântul Lui Dumnezeu, atunci dorințele tale după lucrurile Lui Dumnezeu vor deveni din ce în ce mai slabe. Vei dori ceea ce faci, în loc să petreci timpul cu Dumnezeu. Spre ce îți îndrepți atenția, spre ce ți-ai concentrat viața, spre aceea va fi îndreptată dorința ta. Inima își urmează comoara. Dorința urmează atenția, indiferent de lucrurile spre care și-a îndreptat omul atenția – lucruri bune sau rele. Acesta poate fi un hobby, este normal să ai un hobby (este o binecuvântare din partea Lui Dumnezeu - Veaceslav). Dar nu este normal să-ți dorești mai mult lucrurile pământești decât lucrurile Lui Dumnezeu. Trebuie să-ți păzești inima și sufletul, și să dorești doar lucrurile Lui Dumnezeu. Trebuie să faci aceasta. Nimeni altul nu va face aceasta în locul tău. Ține minte, că lucrurile spre care ți-ai îndreptat atenția, acelea îți determină dorința ta. Intenția inimii tale urmează atenția ta.

Spre ce ți-ai îndreptat atenția astăzi? Ce ți-ai dorit? Aceasta are vreo legătură cu Împărăția Lui Dumnezeu?

 

Traducere: Repalov Veaceslav

Autor: Igor Opinca

 

„Isus le-a zis: „Eu sunt Pâinea vieţii. Cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată şi cine crede în Mine nu va înseta niciodată.” (Ioan 6:35)

 

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/predici/189992/daca-vei-inceta-sa-te-rogi-si-sa-petreci-timpul-in-cuvantul-lui-dumnezeu-atunci-dorintele