Bucurați-vă în Domnul!
Autor: Lidia Cojocaru
Album: Sclipiri de Cer
Categorie: Zidire spirituala
Neprihăniţilor, bucuraţi-vă în Domnul și veseliţi-vă! Scoateţi
strigăte de bucurie, toţi cei cu inima fără prihană! Ps. 32:11.

Bucurați-vă în Domnul!

Raza bucuriei sfinte,
Ce inundă-n vii izvoare
Să ne încânte, să ne avânte
Spre înălțimi nemuritoare!

Raza bucuriei sfinte,
Raza cea divin-senină,
Învie, scoale din morminte
La o viață-n har făr' tină!

Raza sfintei bucurii
Turnată-n dar spre dăruire,
Poartă-n sine armonii,
Ea-i a Cerului sclipire!

Ea-i sulfare de viață,
Ea-i râu de binecuvântare,
Străbate nori, alungă ceață
Prin Jertfa Mielului cea mare!

Ea e forță, ocrotire
Mulțumești - Cerul coboară!
Fug urgii în mulțumire,
N-are loc cel ce omoară!

În bucurie cântă viața,
Tăria prinde aripi de zbor,
Ea aduce dimineața,
Ea-i parfum mirositor,

Ea-i balsam, ea-i vindecare,
Ea-i a Duhului Sfânt șoaptă,
Ce minune, ce splendoare!
Lasă a bucuriei poartă

Deschisă-n orice clipă a vieții -
Ea își va turna seninul,
Purtând spre Zorii Dimineții
Pe aripa Luminii, plinul

Deplin e-n Isus, Prințul Soare,
Domn Divin, Neprihănire,
În El viața-I o splendoare -
Zbor în cânt spre Nemurire!

16 / 06 / 2019.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/189704/bucurati-va-in-domnul