ADEVĂRATA BOGĂŢIE
Autor: Corneliu Livanu
Album: POEMELE AŞTEPTĂRII
Categorie: Diverse

Sus în cer va fi-arătată bogăția nemuririi
Ce o vor primi toți sfinții prin mijloacele iubirii.
Într-o lume de păcate bogăţia zilnic piere
Dar în cer e-o fericire fără moarte şi durere.

Adevărata bogăție n-o cunoaște cel firesc,
Ci ea ține doar de suflet, de omul duhovnicesc.
Cum Isus, Fiul lui David, S-a deosebit de-ai Săi,
Şi-a trăit fără de pată printre-atâţia oameni răi,

Tot așa și bogăția în ochii lui Dumnezeu
Nu-i din tina pământească ce se năruie mereu.
Ea-n mod sigur aparține Duhului cel veșnic pur
Și prin ea noi suntem altfel decât lumea dimprejur.

O reală bogăție e un om spiritual,
Nu din carnavalul lumii ca să poată fi carnal.
Ea își are rădăcina în Domnul Isus Hristos
Dar și-n ceruri strălucește printr-un clipocit frumos.

Unde e comoara noastră inima va fi și ea
Gata cu însuflețire și tot timpul a ierta.
Tot ce strângem din iubire să ajungă sus în cer,
În eterna nemurire, unde Domnul e străjer.

Prin credință ne păzește Îngerul lui Dumnezeu
Ca nimic rău să nu fie pentru un copil al Său.
Dar chiar dacă se întâmplă, știm că totul e spre bine,
Pentru slava Celui veșnic, ce ne scapă de rușine.

Iar pe nori când străluci-va Sfântul sfinților Hristos
El Își va aduce-aminte de creștinul cel pios.
Și îi va lua cu sine pe toți sfinții Săi smeriți,
Ca să fie sus în slavă cu El veșnic fericiți.

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/189564/adevarata-bogatie