SĂ VORBIM UNII CU ALŢII
Autor: Corneliu Livanu
Album: POEMELE AŞTEPTĂRII
Categorie: Diverse


Maleahi, mesagerul, ne spune atât de frumos:
„Să vorbim unii cu alții despre ceruri și Hristos!”
Lumea-i plină de subiecte și de teme care pier.
Dar numai Isus Se-ntoarce și ne duce sus în cer.

Părtășia creștinească este ca și un izvor
Ce-l ridică și-l mângâie pe străinul călător.
Suntem toți străini în lume, dar acest etern Cuvânt
Ni-i și ghid, și călăuză, zi de zi, spre cerul sfânt.

Traversăm chiar și pustiul ca Israel de demult,
Ca să-nvingem prin credință lumea cu al ei tumult.
Zi de zi pe calea-ngustă noi pășim după Isus,
Care-a mers ‘naintea noastră pe-al dreptății drum în sus.

Suferind, de dragul nostru, crucea Sa divinul Miel
El ne-a dat prin Înviere cel mai plin de slavă țel.
Să-L vestim lumii de astăzi ca Stăpân și Salvator
Pe Păstorul ce ne duce la pășune și izvor!

Cât Domnul mai întârzie pentru cei ce încă vin
Și nu-s gata pentru Nuntă hainele noastre de in,
Să vorbim unii cu alții despre Jertfa lui Isus
Ce ne-atrage ca magnetul înspre Ţara cea de Sus.



Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/189547/sa-vorbim-unii-cu-altii