Se coboară Duhul Sfânt
Autor: Florența Sărmășan
Album: Pe urmele pașilor Tăi!
Categorie: Cincizecime
Se coboară Duhul Sfânt


În ziua de Cincizecime,
Cu toții s-au adunat;
Așteptau cum se cuvine
Ce Isus le-a explicat:

Duhul Sfânt are să vină
Și El îi va ajuta,
Peste ei o să se pună
Și putere le va da.

Laolaltă adunați,
Multe neamuri se aflau:
Frigieni, arabi și parți
Cretani, romani, se găseau

Iudei, capadocieni
Neamuri multe adunate,
Chiar și libieni erau
Asiatici, de departe...

Limbi de foc toți au văzut:
Peste ei se așezau,
Zgomote s-au auzit
Căci puternic vâjâiau.

Ucenicii au început
În alte limbi să vorbească
În limbi ce nu le-au știut
Puteau acum să vestească.

Chiar și ei s-au minunat
Ca și cei din jurul lor
Căci simțeau c-au căpătat
Duh de viață dătător.

Fiecare om prezent,
Limba lui o auzea.
Ascultau foarte atent,
Auzul nu-i înșela.

Să murmure au început
Căci era greu ca să creadă...
Se gândeau că au băut
Și nu-i mai luau în seamă...

Batjocoritori, râdeau
De cei care le vorbea
Se uitau la ei, cârteau
Căci plini de must îi credeau.

Dar Petru i-a apărat,
Cu putere le-a vorbit.
Nimeni băut nu era
Căci Duhul Sfânt a venit!

Ca o flacără a cuprins
Pe-ai Domnului slujitori.
Dragostea-n ei a aprins
Și i-a făcut iubitori.

Căci despre Isus ei vorbeau,
Despre jertfa de la cruce.
La pocăință-ndemnau
La Ceruri să poată ajunge.

Orice om care dorește
Să-L urmeze pe Isus
Domnul cu drag îl primește
Viață-i dă, precum a spus.

Ucenicii au pornit
Să vestească-n lumea mare
Despre Domnul lor iubit
Și de a Lui îndurare.

Amin

Câmpia Turzii, 16 iunie 2019
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/189317/se-coboara-duhul-sfant