Stadiile vieţii spirituale
Autor: Witness Lee
Album: Witness Lee
Categorie: Meditatii

   În primul stadiu al vieţii spirituale noi Îl experimentăm pe Hristos ca APĂ VIE. Isus a spus:

   'Dacă vreunui om îi este sete, să vină la Mine şi să bea' Ioan 7.37

   Aceasta este Evanghelia pentru păcătoşi. Veniţi si beţi şi veţi fi umpluţi, setea va fi potolită. Atunci când venim la Domnul, noi Îl experimentăm ca apa vie, ca şi torentul viu. Dacă continuăm  să avem această experimentare, suntem aduşi mai departe. Ni se spune că din tronul lui Dumnezeu şi al Mielului, curge un râu de apa vie, iar în acest râu creşte pomul vieţii. Apa vie ne aduce rezerva lui Cristos ca hrană. Dacă Îl veţi experimenta pe Cristos ca apă vie, veţi descoperi că în această apă cresc tot felul de plante; Îl veţi experimenta pe Hristos ca rezerva voastra de hrană. Odată cu curgerea apei vii, există pâinea vieţii, hrana vieţii. Aceasta înseamnă ca nu experimentaţi doar apele ci si rezervele lui Cristos ca diferite tipuri de hrană. Toate aceste tipuri de hrană vă vor aduce la maturitate; ele vă vor aduce la locul unde veţi fi umpluţi cu Duhul Sfânt. Veți fi un măslin înaintea Domnului, niște fii ai uleiului.

   Odată ajunşi la acest stadiu, sunteţi persoane mature. Experimentarea lui Cristos este pentru voi atât de bogată şi de dulce, la fel ca laptele și ca mierea. Ce este mierea? Mierea este crema întregii vieţi vegetale. Ce este laptele? Laptele este crema întregii vieţi animale. Laptele si mierea sunt crema întregii rezerve de hrană. Uneori când sunteţi slabi în duhul şi gustaţi puțin din Cristos, simţiţi cât de bogat şi de dulce este El. Aţi savurat doar puţin din Cristos ca lapte şi miere. Dar atunci când sunteţi cu adevărat maturi în viaţa lui Cristos, pe tot parcursul zilei Cristos va fi pentru voi la fel ca laptele şi mierea. Când L-aţi primit pe Cristos întâia dată aţi simţit că aţi băut apa vie, dar când sunteţi maturi în Cristos, zi de zi simţiţi că beţi lapte şi miere. El este atât de dulce şi atât de bogat pentru voi. Desigur, apa vie este inclusă în lapte şi miere dar această băutură este mult mai consistentă decât apa.

   Prima dată când eu am venit în America am fost profund impresionat. Eram însetat şi i-am cerut ceva de băut fratelui cu care stăteam. L-am întrebat dacă are un ceainic iar el mi-a zis că îi pare rău dar nu are. Am exclamat: 'America e aşa de săracă de nu are măcar un ceainic? ' În ţara de unde veneam existau ceainicuri de diferite mărimi pe nenumărate categorii. Apoi l-am întrebat daca are un termos cu apă dar el nu avea nici aşa ceva. Ce se întâmplă? - m-am gândit eu. Spre surprinderea mea, mi-a întins un pahar cu lapte spunând: 'Frate, aici în America noi bem lapte și dimineaţa si seara'. Am fost foarte impresionat şi am spus: 'O, voi cei din ţara aceasta sunteţi cu adevărat bogaţi, sunteţi atât de bogaţi încât în loc de apă beţi lapte! '

   Prima experimentare a lui Cristos este cea a apei vii dar după ce am crescut în El şi ne-am maturizat în viaţă atingem un anumit stadiu în care Cristos nu e doar apa vie ci este curgerea laptelui şi a mierii.

   Trebuie să remarcaţi ordinea. Duhul Sfânt a pus mierea la sfârşitul listei verdeţurilor şi El a pus laptele şi untul după vite şi oi, după animale. Aceasta înseamnă că dacă Îl experimentaţi pe Cristos  ca viaţă vegetală într-o anumită măsură Îl veţi savura ca miere. Şi dacă Îl savuraţi ca viaţă animală într-o măsură anumită veţi simţi ca El este exact ca laptele şi mierea!

   El va fi atât de bogat şi dulce pentru voi! Aceasta înseamnă că sunteţi maturi într-o anumită măsură.

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/eseuri/189289/stadiile-vietii-spirituale