De ce nu am putere Doamne? nr.2
Autor: Alexandru Buzilă
Album: fara album
Categorie: Incurajare
Mă macină o întrebare,
Pe care mulți creștini și-o pun
Dar n-am răspuns la ea,
Și nimeni nu poate, să-mi ia din drum
De ce nu am putere de a trăi Cuvântul Sfânt?
De ce la predică sunt bun, iar la trăire la pământ?
De ce vorbesc ușor cu alții, dar foarte greu cu Dumnezeu?
De ce mă plictisesc cu frații și să mă rog mi-e foarte greu?
De ce sunt prins de valul lumii, de poftă, modă și confort?
De ce nu-i deosebire nici la vorbire și nici la port?
Se aude un glas blând și subțire.
E dimineață, vreau să dorm!
E glasul Domnului acesta?
E o nălucă, e un om?
Și parcă curg acuma versuri,
Vai, ce frumos se împletesc,
Dar conținutul mă tratează,
Este Cuvânt Dumnezeiesc,
Este-un răspuns la întrebare,
Pe care mulți, des și-o pun
De ce nu am putere oare?
Sunt un ateu, răspunsu-i bun
Puterea, bună întrebare?
Ascultă, vreau ca să-ți răspund
De M-ai cunoaște tu pe Mine,
Eu nu-s departe, nu mă ascund
Puterea nu-i o magie, venită dintr-un ritual religios,
Ci o relație cu Mine, și Fiul Meu Iisus Hristos,
Putere, nu-i nici avere și nici renume pe pământ
Putere este părtășie cu Cel ce este veșnic Sfânt
Puterea - nu doar cunoștința, care te face îngâmfat
Puterea, e viață prin credință,
Puterea e pentru cel predat,
De vrei putere fără mine, nu are rost,
N-o căuta!
Deconectat de sursa vieții,
Tu doar te vei întuneca! ! !


Așa c-ascultă acum sfârșitul
Discursul ce l-am început
Iisus e calea către Mine
Și Duhul Sfânt - putere, scut...
Amin am spus atunci Iisuse
Fii dorul meu pe acest pământ
Și iartă-mi păcatele nespuse
Și umple-mă cu Duhul Sfânt
Atunci puterea Ta cea mare
Va fi în mine neîncetat
Și voi trăi Cuvântul vieții
Prin Duhul Sfânt ce mi l-ai dat!
Amin!

Autor: Alexandru Buzilă
A scris în format electronic: Veaceslav
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/188510/de-ce-nu-am-putere-doamne-nr-2