Inimă, de ce ești tristă?
Autor: Maria Luca
Album: Clocot de cuvinte
Categorie: Zidire spirituala

Inimă de ce ești tristă? De ce plângi? De ce suspini?
Oare vorbe te-au rănit? Drumul ți-e prin mărăcini?
De ce lacrimi te îneacă? De ce zâmbetul ți-e frânt?
Ai uitat că viața trece... că ești ca o frunză-n vânt?

Inimă de ce te zbuciumi? De ce teama te cuprinde?
Nu știi tu că rugăciunea focul dragostei aprinde?
Oare ai uitat că-n ceruri ai un Tată ce veghează
Și în marea-I îndurare El te binecuvântează?

Inimioară, nu mai plânge... te învăț eu să zâmbești
Voi lua a ta povară și-ai să poți iar să zâmbești...
Voi veni în rugăciune... tu, deschide-te și iartă
Și-mpreună vom urca către ceruri încă-o treaptă...

Inimă, auzi ce-ți spun? Iată-ncepe-o nouă zi
Printr-o rază, Dumnezeu a venit din veșnicii
Și ți-a dat sărutul sfânt... Și ți-a spus că te iubește...
Cântă inimioară cântă... viața încă îți zâmbește!

Vulcan-23-05-2019
Mary
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/188492/inima-de-ce-esti-trista