Cunoaștem bucuria datorită lui Isus
Autor: David Wilkerson
Album: Diverse
Categorie: Paște

Psalmistul scrie aici despre un secret glorios care îl face să se bucure de o viață plină de fericire: „Ferice de poporul care cunoaşte sunetul trâmbiţei, care umblă în lumina feţei Tale, Doamne!” (Psalm 89:15). Sensul evreiesc al acestui verset sugerează: „Cei care au o revelație a sunetului vesel al trâmbiţei se vor trezi în fiecare zi cu pace, tărie și fericire. Viața lor va fi plină de bucuria soarelui de dimineață.”

Pe scurt, psalmistul ne spune: „Există un sunet sigur, plin de bucurie, care are o semnificație atât de puternică încât este chiar fundamentul trăirii victorioase. Dacă știți și înțelegeți acest sunet, veți fi schimbați din slavă în slavă.”

„Toți cei care cunosc semnificația sunetului plin de bucurie sunt în deplină siguranţă, fără teamă. Ei trec prin viață cu un sentiment de securitate tot mai mare. Ei sunt capabili să învingă, chiar și atunci când sunt cernuţi de Satana. Inimile lor sunt statornice și în odihnă- pentru că Duhul Sfânt le-a revelat semnificația din spatele sunetului vesel al trâmbiţei!”

Deci, ce semnifică acest sunet plin de bucurie? Este sunetul jubileului! Mi-ar lua prea mult timp ca să explic istoria Sărbătorii evreieşti a jubileului, dar aceasta se găsește în Levitic 25 și este un studiu interesant, eliberator despre promisiunile, purtarea de grijă și binecuvântarea lui Dumnezeu.

Profetul Isaia declară că Isus Hristos este jubileul nostru. El scrie: „Domnul M-a uns să aduc veşti bune celor nenorociţi: El M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să vestesc robilor slobozenia, şi prinşilor de război, izbăvirea; să vestesc un an de îndurare al Domnului şi o zi de răzbunare a Dumnezeului nostru; să mângâi pe toţi cei întristaţi.” (Isaia 61:1-2)

Isaia folosește aici limbajul jubileului: „Să sune trâmbițele, care anunță anul plin de bucurie a libertății pe care ne-a dat-o Mântuitorul nostru.” Acesta era sunetul plin de bucurie - proclamând întregii omeniri: „Am făcut pregătiri pentru voi - să vă fac liberi, să fie restaurată familia voastră și să aveţi tot ce vă trebuie pentru o viață împlinită. Sunteţi liberi să trăiţi fără teamă de vreun inamic. Intraţi acum în bucuria Mea!”

Hristos a înviat! Să ne fie și bucuria vie zi de zi!

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/editoriale/187922/cunoastem-bucuria-datorita-lui-isus