Se răsfață dimineața
Autor: Ioan Hapca
Album: Reflecții
Categorie: Evanghelizare
Se răsfață dimineața

(Meditând la mărturia unui preot ortodox care s-a întors la Domnul)

Se răsfață dimineața
Peste fruntea unui cleric
Care-și irosește viața
De sub soare, în întuneric
Și nimic nu-i sparge gheața
Sufletului ezoteric.

Conștient că nemurirea
Poposește-n pieptul său
El trăiește fericirea
Unui vis ce duce-n hău,
Fluturându-i strălucirea
Întunecimii celui rău.

Și rătăcindu-se mereu,
După cum îl suflă firea
(Căci uită de Dumnezeu
Care I-a trasat menirea... )
Își menește un traseu
Ce-i sugrumă împlinirea...

Simțirile-i, pustii se sting
Uitate-n pulsurile-i reci
Și ochii abia-i se mai disting
Din colbul visurilor seci
Dar porii minții lui ating
Greșit tărâmul cel de veci.

Și în visarea lui banală
Ce-i ține inima înrobită,
În lumea-i nouă, virtuală
Se-aprinde-un Astru pe orbită,
Ce-n lumea Lui spirituală
Cu zâmbet dulce îl invită,

(Localizând lumea reală
Ce va să fie moștenită
În mod concret, fără îndoială,
Precum ne e făgăduită,
De „nu cădem de oboseală”
Cu mintea-n vise aburită... )

Dar viața trebuie trăită
După-o cerință specială!
Și conștiința-i adormită
Se-oprește în clipa crucială,
De crucea Domnului trezită
La rostuirea esențială:

La ce bun masca lui de cleric
Și întreaga trudă a vieții lui
Dacă s-a stins în întuneric
Pe când Lumina era a lui? !
La ce bun fastul din „generic”
Când ești la poarta iadului?

La ce bun oare, la ce bun
O trudă între rău și bine
Și-atâtea toate ce-ți adun
Un întuneric greu în sine,
Căci toate trec ca visu, apun
Iar tu mori rob în mâini haine!

Când ai chiar tot ce nu visezi
Și nici nu-ți poți închipui
De vrei pe Domnul să-L urmezi,
Și sufletul a-ți mântui,
De vrei cu inima să vezi
Un rost ce poate îndreptui...

Și-un dor, adânc în suflet scurmă
Lăsând pe chipu-i muritor,
În umbra zorilor, o urmă,
O umbră-a nopților ce-i curmă
Suavul sufletului dor,
Firav, ca-un mânz lovit de gurmă

Și-n duh, un farmec de lumină
Trezește scopu-n suflet stins
Privind spre zorii ce-au să vină
Și chiar când par de neatins,
Renaște-un templu din ruină
Ca semn că duhul nu-i învins...

Și „dimineața” din generic
Azi, luminoasă se răsfață
Pe fruntea inimii de cleric
Ce a trăi, murind învață,
Cu spatele la întuneric
Și Raiul radiind pe față...

Și „fața cea bisericească”
Deține în sfârșit lumină
Iar starea sa duhovnicească
Este cu-adevărat divină.
Și-acuma, Pronia Cerească,
Vrea-n viața ta să intervină,

Dar nu Va face nicidecum
Vreun pas cât timp tu Îl eviți
Și nu te va opri din drum
Dacă Cuvântul I-L omiți,
Dar te va ridica din scrum,
„Aur curat”, dacă-I permiți!

23/04/2019*Ioan Hapca
(Zaragoza)
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/187785/se-rasfata-dimineata