Mulțumire
Autor: Florica Igna
Album: Iubit de Dumnezeu
Categorie: Laudă și închinare
Doamne, pentru Harul Tău,
vreau să-Ți mulțumesc mereu.
Să Te laud și slăvesc,
spunându-Ți: Doamne, Te iubesc.

De mine Te-ai îndurat
și pe nume m-ai chemat,
să fiu rob bun, credincios.
Să nu mai fiu păcătos.

Să-Ți urmez cu râvnă mare,
stând mereu în ascultare.
Să nu tai nicicând din cruce,
ci întreagă s-o pot duce.

Tu-ai dat sens vieții mele,
murind pe cruce la Calvar,
dându-mi speranță și iertare,
viață veșnică în dar.

Nu mă lăsa să mă-ndoiesc,
de tot ce-ai lucrat în mine.
Căci vreau cu Tin’ să biruiesc,
zilnic, până-n veșnicie.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/187527/multumire