Nu plânge!
Autor: Maria Luca
Album: Lumina din cuvinte
Categorie: Zidire spirituala
Nu plânge! Știu că uneori
Te doare valul ce lovește
Dar tu nu știi că Domnul Slavei
Ți-a spus cândva că te iubește?
Ți-a spus că El va fi cu tine
În orice clipă... zi de zi
Și brațul Lui te va conduce
Pe calea către veșnicii!

Nu plânge! Știu că uneori
Pe drumul vieții sunt și spini
Știu că sunt lacrime amare
Când rătăcești printre străini
Dar nu știi tu că ai un Prieten
Ce credincios, te însoțește
Te ia pe brațe când ți-e greu
Și-a ta ființă o iubește?

Nu plânge! Știu că uneori
Durerea-i cruntă și te-apasă
Dar este-un Medic minunat
Ce-n încercare nu te lasă!
El, cu balsam vindecător
Îți unge trupul care geme
Și-n taină, dulce, îți șoptește:
”Eu sunt cu tine! Nu te teme!”

Vulcan-24-03-2019
Mary
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/186798/nu-plange