Căutări

Colos de foc cu zâmbet nevăzut,
Se ridică-ncet din răsărit
Credincios pe-acelaşi drum, tăcut
De mii de ani bătătorit.


Până şi bradu-n vârf de munte,
Speranţa c-o s-atingă cerul nu şi-o pierde…

Chiar de povar-apasă greu pe frunte
Cetina-i rămâne-n toată vremea verde.


Iar râul sapă de cu zor în stânci
Convins că undeva-l aşteapt-o mare,
Şi imbrăţisând-o-n taine adânci
Se va-nalţa cândva spre-o altă zare.


Chiar şi ghiocelul firav şi plăpând,
Străpunge cu credinţă bulgării de tină,
Însufleţit de-un singur gând:
S-ajungă mai degrabă la lumină.


Toate tind înspre ceva măreţ…

Căutând în felul lor pe Creatorul,
Dincolo de marele senin de Voroneţ
Spre care îşi îndreaptă dorul.


Numai omul stă chircit,
Pironindu-şi ochii în ţărână,
Măcar că ştie-n mod voit
Că nu duce cu el nici o fărâmă.


O, de şi-ar îndrepta privirea!
Şi-ar agăţa-o într-un colţ de empireu,
Ar cunoaşte-atunci ce-i împlinirea
Şi planul întocmit de Dumnezeu.

~Amin~