Dumnezeu e adăpostul și un sprijin pentru noi
Autor: Anonim
Album: fara album
Categorie: Diverse
1. Dumnezeu e adăpostul
Și un sprijin pentru noi
Ajutor ce nu lipsește
Niciodată în nevoi.

R: De aceea nu ne temem
De-ar vui îngrozitor
Tot pământu-ntreg și munții
În adâncul mărilor.

2. Este-un râu, a lui izvoare
Veselesc cetatea vie
Sfânt locașul locuinței
Celui veșnic din vecie.
Și în mijlocul cetății
Este Domnul Dumnezeu
Nu se clatină vreodată
O ajută brațul Său.

3. Domnu-oștirilor sublime
E cu cei aleși mereu
El e turnul de scăpare
Ajutor în ceasul greu.
A pus capăt la războaie
Pân' la margini de pământ
Care de război sfărmat-a
Arc și suliță a frânt.

4. Vă opriți, să știți că Domnul
Peste neamuri e Stăpân
Dumnezeu pe întreg pământul
Pentru cei ce-n El rămân. 
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/cantece/185811/dumnezeu-e-adapostul-si-un-sprijin-pentru-noi