Isus, Izvor de viață
Autor: Ica Dragoi
Album: Binecuvăntare
Categorie: Zidire spirituala
Izvor curat cu apă cristalină,
Izvor de viață nouă și Duh Sfânt,
Ce setea sufletului o alină,
Isus, Izvorul vieții pe pământ.

Izvorul nesecat de viață dulce,
Ce-i binecuvântat de Dumnezeu,
Izvor ce pace, bucurie aduce,
Isus, fie slăvit Numele Său.

Izvor de multă binecuvântare,
De har Dumnezeiesc nemăsurat,
Isus, Izvorul vieții viitoare,
Izvorul sfânt ce-i pururi nesecat.

Izvor curat ce curge din Cetate,
Din cerul sfânt, din Tronul minunat,
Ce-nviorează și dă sănătate,
Isus, Izvorul binecuvântat.

Isus, Izvor de dulce mângâiere,
Isus, Izvor de dragoste și har,
Isus, ce Nume sfânt plin de putere,
Isus, El dă și mântuirea-n dar.

Veniți la El, la Izvorul de viață,
Voi toți cei osteniți și însetați,
Cu sete beți în orice dimineață,
Odihnă, pace sfântă căpătați.
Amin!
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/185310/isus-izvor-de-viata