Toată viaţa cât trăieşte omu-adună ca hârciogul
Neştiind că pân’ la urmă focul îi aprinde stogul.
Stogu-i viaţa cea umană, focul e sfârşitul ei
Care vine implacabil peste lupi şi peste miei.

Lumea cea materială n-are bogăţii pe veci.
De le ai le laşi aicea când din lume ai să pleci.
Cine oare mai doreşte bogăţii spirituale
Într-o viaţă trecătoare, sus pe deal sau jos în vale?

După cum în adâncime sunt destule zăcăminte
Cercetate de experţii ce au inimă şi minte,
Cu-aparate speciale, tot aşa poate oricine
Prin credinţă să cunoască adevăruri mari, divine.

Bogăţiile din spirit sunt o mină-adevărată
Unei inimi înţelepte şi lui Dumnezeu predată,
Pe noi toţi ne-aşteaptă-n ceruri de la Domnul o cunună
Dacă azi lucrăm cu râvnă pentru Vestea Lui cea bună.

Poţi să fii sărac în lume, dar cu-a ta neprihănire
Ce-ai primit-o de la Domnul prin credinţă şi iubire,
Eşti mai bun decât bogaţii sau miliardarii lumii
Cu averi ce se vor trece precum trece stropul spumii.

Ei nu pot cu-a lor avere ca să-şi cumpere salvarea
Şi cu bani ca să-şi plătească graţierea şi iertarea.
Însă tu ce ai în cuget o credinţă înţeleaptă
Stai pe stânca mântuirii căci în cer Isus te-aşteaptă.

Biblia ne dă Cuvântul care bogăţii aduce
Când privim cu ascultare, ţintă, spre bătrâna Cruce.
Ea mereu ne-mbogăţeşte pentru cer, pentru Isus,
Care pentru noi la Tatăl cu iubirea Lui S-a dus.

Noi în palmele lui Isus pentru veci suntem săpaţi
Să trăim în fericire sute de surori şi fraţi.
Împărţind ca pâinea frântă binecuvântarea Lui
Ne va creşte bogăţia sus, pe plaiul cerului.

Harul este bogăţie numai dacă dăm smeriţi
Şi-altora cu mână largă ca să-i facem fericiţi.
Egoismu-i sărăcie ce duce la faliment
Şi te face să-ţi pierzi viaţa când eşti prea puţin atent.

Bogăţia moştenirii noastre în Isus Hristos
Ne dă multă bucurie chiar în lumea cea de jos.
Bucuria cu speranţă ne ajută ca să fim
Pregătiţi de cerul slavei cel pe care îl iubim.