'... ştim că necazul aduce răbdare, răbdarea aduce biruinţa în încercare, iar biruinţa aceasta aduce nădejdea. '

   Se povesteşte că un împărat a organizat o mare întrecere la care urmau să participe toţi tinerii din împărăţia sa.

   Câştigătorul urma să primească o pungă cu aur. Linia de sosire era în curtea palatului.

   Cursa a început şi alergătorii au avut surpriza, ca la mijlocul drumului care ducea la palatul împărătesc să găsească o grămadă înaltă de pietre.

   Unii au trecut pe lângă, alţii pe deasupra şi până la urmă au ajuns la curtea palatului.

   Toţi concurenţii au trecut linia de sosire, cu excepţia unuia. Împăratul nu a declarat cursa terminată.

   După o vreme, un alergător a păşit pe poartă. A ridicat o mână însângerată şi a spus:

   'O, împărate, îmi pare rău că am sosit aşa de târziu, dar în mijlocul drumului am dat peste o grămadă de pietre şi mi-a luat ceva timp să le dau la o parte. Ba chiar m-am şi rănit... O, preamărite împărate, iar sub grămada de pietre am găsit această pungă cu aur. '

   Şi împăratul a răspuns:

   'Fiule, tu ai câştigat cursa! '

   Ceva asemănător se petrece şi pe calea credinţei.

   Împăratul Ceresc permite, ca pe calea noastră să se găsească adeseori încercări, greutăţi, necazuri, neplăceri, suferinţe care pot părea ca nişte pietre, pe care firea noastră pâmântească ar vrea să le ocolească.

   Dar, tocmai sub aceste pietre -ÎNCERCĂRI- găsim o învăţătură cu mult mai de preţ decât aurul care piere, o învăţătură care duce la biruinţă.