Mulțumire
Autor: Sara Dehelean
Album: Cred, Doamne!
Categorie: Diverse

Îți mulțumesc, că m-ai primit la Tine,
Stăpânul meu ceresc, Stăpân peste vecii
Și că-nainte de zarea-ntâii dimineți
Mi-ai pregătit și faptele scrise din veșnicii.

Când uneori, sub truda zilei grele,
Îmi plec prin lacrimi fruntea: „Părinte-s obosit”
Mă-ntâmpini cu brațele deschise-a binecuvântare
Spunându-mi blând: „Copilul meu, bine-ai venit!”

Și-n binecuvântarea Ta, aleasă, de Părinte,
Se-ascund și lacrimi, se-ascunde și suspin
Din inimă se-nalță armonii de slavă
Primind din părtășia Cerului divin.

Simt totdeauna-aproape de mine brațul Tău
Pășind cu Tine, Doamne, sub soare, sau sub nor
Și de-i cu flori cărarea, sau năpădită-n spini,
Sub ocrotirea Ta, spinii rănesc ușor.

Îți mulțumesc, Stăpâne, că mie-un ne-nsemnat
În bogății de Ceruri mi-ai ridicat trăirea
Și peste zbuciumul de clipă trecătoare
Ai semănat din viața ce-n Tine-i, nemurirea.

Cu Tine, peste temeri se-așterne bucuria
Și peste pași nesiguri, vin vremuri de tării
În fiecare zi, prin har, clipită de clipită
Mă-nalți în frumusețea cereștilor măriri.

Timișoara, 20 februarie 2017

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/183124/multumire