Clipeşti în mulţimea-ţi de raze,
Te scalzi în văpăi de rubin,
Steluţă din lumea de vrajă
Candidă, ca cerul senin,

Zâmbeşti în oglinda din lacuri,
Tresari în voioase văpăi,
Lucirea-ţi divină, de veacuri
Pornit-a spre-a plângerii văi.

Tu, poate, ţi-ai stins măreţia
Dar razele-ţi stăruie-n cer
Săgeţile lor scaldă glia
Iar cândva, târziu, ele pier.

Îţi stingi chiar şi ultima rază
Şi-o lacrimă cade cu ea
Steluţă din lumea de vrajă,
Te-ai stins când Stăpânu-a spus: Da!

Deva, 22 Septembrie 1964