Nu ne lăsa să vorbim dacă n-am cuprinde
În vorbele noastre-Adevărul sublim
Să fii, prin noi, Vocea care aprinde
Și întoarce priviri către Elohim.

Nu ne lăsa să mergem pe cărări străine
Dacă Tu cu noi nu vei face orice pas
Căci noi nu știm, Doamne, ziua de mâine
Și câte primejdii pândesc ceas de ceas.

Nu ne lăsa să iubim lucruri ce-ncântă
Privirile noastre o clipă ș-atât
Și să uităm de Cel ce-nveșmântă
O lume întreagă cu-al Său Sfânt Cuvânt.

Căci fără de Tine suntem doar țărână
Un fum care trece de parcă n-a fost
Un dor fără țintă, o carne păgână
Ce ar trăi o clipă, dar fără de rost.