A câta oară spun: e toamnă iară?
A câta oară roade îmi culeg?
A câta oară ochii-mi numărară
Cocorii-n cârduri, cârduri când plecară?
Ai şti să-mi spui acum a câta oară?

În geamul meu bat frunze-ngălbenite,
Desprinse de pe ramurile lor.
În ele văd o lume pe sfârşite,
Sunt triste frunzele... sunt ruginite!
Ai şti să-mi spui ceva din taina lor?

Din tot ce-a fost, rămâne-va sămânţa,
Viaţa nouă-n rodul copt, cules,
Aceasta va rămâne-n primăvară
Pentru eterna, Fericita Ţară,
Ca o comoară-n tainic înţeles!

A câta oară spun: e toamnă iară?
Şi-a câta oară frunze-mi bat în geam?
Când an de an cocorii se-nşirară
De ce să mai întreb a câta oară?
Îmi spun toţi anii mei desprinşi din ram!

Odată, n-oi mai întreba: "a câta oară"?
Căci forma vieţii din trecut s-a dus...
În existenţa mea spirituală,
În noua şi cereasca primăvară,
Nemuritor voi fi lângă Isus!