Cuvântul Tău!
Autor: Florența Sărmășan
Album: Spre Cer, cu brațele deschise!
Categorie: Zidire spirituala
Cuvântul Tău!

Cuvântul Tău e dragoste divină,
Cuvântul Tău e pur și e curat,
Cuvântul Tău e viața cea senină
Ce prin credință eu am căpătat.

E ghidul care viața îmi conduce
Și e sfătuitorul meu cel drept,
E cel ce bucurie îmi aduce,
Mă învață cu răbdare să aștept,

Mă ajută să văd totul deslușit,
Îmi ține loc de mamă și de tată.
M-ajută să înțeleg cât m-ai iubit
C- ai renunțat la viața Ta curată

Și slava pentru mine Ți-ai lăsat
Te-ai coborât chiar la nivelul meu
Mai mult decât am meritat mi-ai dat
Tu, Fiu preasfânt și mare Dumnezeu.

În viața mea lumină ai adus
Prin jertfa ce-ai trăit-o la Golgota
Ești Domnul meu, ești totul, drag Isus
Eu Ție-Ți dăruiesc inima mea.

Tot ce Ți-aș da eu Doamne, e puțin
Căci n-am cum să plătesc ce ai făcut
În fața Ta Isus bun, mă închin
Tu m-ai convins de tot ce n-am crezut.

Îți mulțumesc din inimă bun Tată
Al Tău voi fii, cât viață voi avea
De Tine dezlipit, eu niciodată
Nu voi putea să fiu și nu voi sta.

La Cer cu Tine vreau să ajung Isus
Să Te slujesc și acol' în veșnicie
Să se împlinească tot ce Tu mi-ai spus
Eu slavă-Ți voi cânta, mărire Ție!

Amin

Câmpia Turzii, 3 noiembrie 2018
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/182580/cuvantul-tau