Rondel de pregătire
Autor: Flavius Laurian Duverna
Album: Rondeluri
Categorie: Diverse
Rondel de pregătire

Prin Duhul Sfânt ne pregătim
Căci scumpa zi, s-apropiat -
Din cerul Tău prea sfânt, curat
Doamne să vii, să ne-ntâlnim.

Lucrarea acum ce-o săvârşim
O, cu noi înşine-i, mai apriat -
Prin Duhul Sfânt ne pregătim
Căci scumpa zi, s-apropiat!

Spre ceruri sus cu dor privim
Spre locul cel mult aşteptat -
Şi unde nu-i umbră de păcat,
'N speranţa sfântă, Te dorim
Prin Duhul Sfânt ne pregătim

Căci scumpa zi, s-apropiat!

Flavius Laurian Duverna
20 noiembrie 2018
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/182269/rondel-de-pregatire